OPINII O riscantă cale spre adevăr

Raportul medico-legal întocmit de medicul Dan Gheorghiu, în urma exhumării tinerei moarte la mănăstirea "Sfînta Treime", aruncă în aer tot ceea ce părea consfinţit în dosarul "Tanacu" şi relansează procesul într-o direcţie de neimaginat pînă acum. Conform concluziilor la care a ajuns medicul legist desemnat de apărare, decesul Irinei Cornici nu a survenit ca urmare a practicilor la care a fost supusă de preotul Daniel şi de cele patru măicuţe care l-au asistat, ci tratamentului inadecvat aplicat de medicul de pe ambulanţa care a transportat-o la spitalul din Vaslui. Chiar dacă punctul de vedere al doctorului Gheorghiu nu este cel final, el urmînd a fi confruntat cu raportul aflat în dosarul procurorilor care investighează cazul, expertiza pe care o supune Justiţiei induce în discuţie un element pe care nimeni nu l-a acceptat pînă acum: îndoiala! Din toate relatările apărute pe parcursul acestui scandal mediatic aproape fără precedent, în care presa în totalitate s-a constituit cu de la sine putere în parte vehementă a acuzării, nici o clipă nu s-a invocat faptul esenţial, pe care îl aflăm abia acum din raportul dr. Gheorghiu, că ambulanţa nu a preluat de la mănăstire un corp neînsufleţit, măicuţa Irina fiind în viaţă în momentul încredinţării medicului de pe maşină. Sigur, "a fi în viaţă" ("victima trăia" cum este formulat în raportul medico-legal) este o formulare vagă, relativă, ea putînd exprima la fel de bine o stare de deplină sănătate, ca şi una extrem de critică. Dar, în orice caz, varianta susţinută invariabil pînă azi în toate comentariile: "cînd medicii au ajuns acolo, au constatat că tînăra era deja moartă" nu mai poate fi acceptată cu titlu de adevăr de necontestat. În schimb, trebuie reţinută cu atenţia cuvenită analiza pînă la ultimul detaliu a tratamentului aplicat de medicul de pe Salvare Irinei Cornici şi urmările letale ale acestuia.

Dacă, prin absurd, nu se va dovedi că "doctorul" Dan Gheorghiu este un impostor şi "Raportul" lui nu-i altceva decît o bucată de hîrtie bună de aruncat la coş, procesul, cu siguranţă, va fi reluat în cu totul alte coordonate. Nu ne hazardăm în nici o predicţie asupra unui ipotetic final. Dar nu putem să ne reţinem la o serie de observaţii, legat de felul în care mass-media s-a poziţionat faţă de drama consumată la mănăstirea "Sfînta Treime", de la Tanacu.

O primă, şi cea mai la îndemînă, ipoteză ar fi că am fost în faţa unei operaţiuni de intoxicare fără precedent. Ideea a fost lansată, de altfel, la data evenimentului, se vorbea de un atac ignobil împotriva B.O.R., dar nimic din evoluţia ulterioară a lucrurilor nu ne face să acordăm credit unei speculaţii, lipsită de argumente demne de a fi luate în consideraţie. Nu trebuie minimalizat cîtuşi de puţin impactul emoţional sub care a fost perceput de întreaga opinie publică sfîrşitul dramatic al tinerei de 23 de ani. Am putea spune că, împotriva regulii jocului, de data asta presa a fost la remorca opiniei publice, că ziarele şi televiziunile au scris şi au arătat exact ce oamenii vroiau să citească şi să vadă. Chiar dacă se întîmplă şi asemenea inversări de roluri, cînd a sta împotriva curentului incumbă un risc pe care puţini au curajul să şi-l asume, nu trebuie să uităm că "bulgărele de zăpadă" care a dat naşterea "avalanşei" Tanacu a fost în permanenţă alimentat şi gestionat de mass-media. Practici întîlnite în multe lăcaşuri de cult au devenit peste noapte însemne ale nemerniciei şi probe ale vinovăţiei, iar numărul celor care au luat cu asalt mănăstirea sau sălile Tribunalelor în faţa cărora compărea "lotul ucigaşilor" a crescut direct proporţional cu furia revărsată prin toate canalele media. Isteria a mers pînă într-acolo că un lucru lipsit de cea mai mică relevanţă într-o judecată normală: trecutul de fotbalist al preotului Daniel a devenit probă indubitabilă a lipsei de har a acestuia! Între rechizitoriile care, cu secole în urmă, cereau arderea pe rug a ereticilor şi tonul cu care oameni fără absolut nici o competenţă, substituindu-se dreptei judecăţi, decretau teribile vinovăţii, diferenţa a fost, aproape, imperceptibilă. De ce oare?

Putem să ne gîndim în primul rînd la goana după senzaţional, la felul în care s-a ajuns la o adevărată dependenţă de "bombele" mediatice, care mai dau un plus de picanterie unei vieţi altfel înecate în cenuşiu. Panta este riscantă şi derapajele la care, pe parcursul timpului, tot asistăm ilustrează în modul cel mai nefericit unde duce concesia necontrolată de o elementară rigoare deontologică.

Lipsa unui minim profesionalism, implicit al unei elementare responsabilităţi, a unora dintre cei care au drept de practică într-un domeniu atît de special, duce şi ea adesea la răstălmăciri grosolane ale realităţii generînd confuzii şi umori colective, în flagrant dezacord cu adevărul faptelor invocate. Faptul că astăzi raportul Gheorghiu, preluat primul de BBC, este consemnat într-o proporţie derizorie în aceeaşi mass-media care s-a grăbit să se ante-pronunţe în cazul Tanacu ni se pare pe deplin edificator. Esenţa subiectului despre care discutăm rezidă, în cele din urmă, într-un anumit prizonierat în care judecata noastră continuă să fie abandonată. În codul de tabu-uri în care noi, ca şi cei dinaintea noastră, ne-am născut, trăim şi vom sfîrşi. În incapacitatea de a gîndi eliberaţi de orice prejudecată, apţi să identificăm de fiecare dată adevărul în forma nouă în care ne apare. Neşansa preotului Daniel nu a constat în moartea măicuţei Irina, pentru care se pare că nu i se poate aduce nici o învinuire, ci în faptul că practicile pe care i le-a aplicat, admise de B.O.R., ar fi putut fi folosite, cu rea-credinţă, ca o înfierare a bisericii naţionale. Distincţia clară între un tragic accident şi canoane cu tradiţie seculară era suficientă pentru a nu face loc nici unei periculoase confuzii. Vînătoarea de vinovaţi nu este, de cele mai multe ori, calea spre adevăr.