OPINII Se scumpeşte creditul sau se depreciază leul?

Ca la fiecare început de an apar prezicători care zugrăvesc în negru traiectoria finanţelor noastre personale pentru 2019. Motivele lor de îngrijorare sunt acum fie deprecierea leului, cursul fiind mult prea cuminte în ultima vreme, fie scumpirea creditului impulsionat de noile decizii fiscale ale Guvernului sau de plafonarea gradului de îndatorare. Să le luăm pe rând.

Ce motive ar avea cursul să crească în acest an exceptând faptul că a fost prea "cuminte" în 2017 şi 2018? Un deficit bugetar prea mare (dar acesta va fi confirmat abia la finalul lui 2019), un deficit de cont curent în urcare, deteriorarea atmosferei investiţionale pe pieţele externe-moment în care monedele emergente sunt penalizate în grup. S-a mai întâmplat şi prin 2008-2009, n-ar fi chiar o premieră, numai că prin exterior analiştii şi investitorii par să fi convenit că abia din 2020 ar urma să vină deranjul...De partea leului stabil este însă calendarul de aderare la euro care pare să prindă mai mult contur, context în care un derapaj al parităţii euro/leul nu e privită cu ochi buni. În plus, creditarea s-a mutat pe lei între timp, aşa că cererea de euro nu mai este amplificată şi de debitorii persoane fizice sau juridice. Sigur, ar mai fi şi speculaţiile, băncile româneşti n-au ratat ocazia să pluseze când finanţele publice păreau să gâfâie. Numai că Guvernul a arătat recent că ştie să le taxeze jucăriile (vezi păţania ROBOR), aşa că n-aş paria pe o atitudine prea agresivă din partea lor în acest context.

Să vedem cum stăm acum cu costul creditului. De la începutul anului intră în pâine limitarea gradului de îndatorare la 40%, măsură decisă de BNR de luni bune. O decizie în contra-timp cu evoluţia economiei care se suprapune cu aşteptata temperare a creşterii economice. Când ROBORU-ul ajunsese la minime istorice BNR privea visătoare, când economia începe să piardă din viteză iată că avem o măsură de temperare a creditării şi implicit a cererii. Curat pro-ciclic, cum ne-a obişnuit de altfel BNR (vezi decizia din 2007 de a permite creşterea gradului de îndatorare pe vârful bulei creditului). Vom avea şi credite mai scumpe dacă ar putea da băncile şi IFN-urile mai puţine? Mai exact, credite noi mai scumpe, pentru că cele vechi sunt legate prin algoritmul de calcul de ROBOR şi o marjă fixă. La acest scenariu pare să contribuie şi recenta "taxă pe lăcomie" adoptată de Guvern, care impozitează activele bancare în funcţie de nivelul ROBOR (în mod ciudat, imediat după publicarea ordonanţei, ROBOR-ul a luat-o în jos, în ciuda previziunilor pesimiste despre soarta economiei în acest an făcute de analiştii aceloraşi bănci). Adică dacă băncile vor fi taxate suplimentar şi limitarea gradului de îndatorare va reduce numărul clienţilor potenţiali pentru acestea şi IFN-uri, de ce sectorul financiar n-ar replica printr-o majorare a marjelor care să le aducă o conservare a profitului? Pentru mulţi pare o decizie evidenţă, eu nu aş baga însă mâna în foc că se va întâmpla chiar aşa din două motive. Nu poţi replica prin scumpiri când clientela ţi se subţiază, pentru că poţi intra, astfel, într-o spirală periculoasă (clienţi şi mai puţini şi majorări de marje şi mai generoase şi tot aşa, până nu prea mai ai asupra cui să aplici marjele respective). Apoi, un comportament prea agresiv din partea sectorului financiar pentru conservarea profitului ar putea atrage noi măsuri legislative de corecţie-vezi legile privind plafonarea dobânzilor ce sunt păstrate în stand-by. Aşa că nu aş paria că băncile se vor repezi să scumpească creditul, cred că au înţeles corect mesajul că se aşteaptă de la ele să susţină economia prin creditare în momentele în care aceasta încetineşte mai degrabă, decât să umfle balonul creditului când aceasta duduie.