Orezării, bazine piscicole şi microhidrocentrale, în urma modernizării Canalului Morilor

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 29 septembrie 2010

Canalul Morilor din judeţul Arad poate furniza apă pentru producerea energiei electrice.

Canalul Morilor din judeţul Arad poate furniza apă pentru producerea energiei electrice.

Lucrările se vor face cu ajutorul fondurilor europene

Conducerea Administraţiei Na-ţionale a Îmbunătăţirilor Fun-ciare (ANIF), sucursala Arad, va depune un proiect cu scopul de a obţine fonduri europene pentru lucrări care să mărească debitul apelor pe Canalul Morilor, fapt care ar duce la înfiinţarea de orezării, bazine pisciole şi microhidrocentrale electrice în judeţul Arad. Din punct de vedere economic, Canalul Morilor este foarte eficient datorită livrării apei în sistem gravitaţional, fapt ce reduce costurile.

Traian Vlaicu, directorul ANIF Arad, a declarat că investiţiile care se vor realiza, în viitor, în judeţ, vor fi legate de folosinţele Canalului Morilor, motiv pentru care a considerat că se impun lucrări care să mărească debitul semnificativ de apă captat de priza Buteni, precum şi modificarea corespunzătoare a capacităţii de transport a canalului Morilor.

Traian Vlaicu afirmă: "Cu siguranţă că, în viitor, va avea loc creşterea continuă a folosinţelor Canalului Morilor, care vor fi, în special axate pe livrarea apei către unităţile piscicole, irigaţii şi, de ce nu, către viitoarele orezării care pot fi înfiinţate. De asemenea, cu studiile hidroenergetice corespunzătoare, odată cu repunerea în stare de funcţionare a morilor, se pot realiza o serie de microhidrocentrale".

Astfel, urmează depunerea unui proiect transfrontalier româno-maghiar, pentru accesarea de fonduri europene la capitolul mediu. Proiectul este în valoare de două milioane de euro, din care un milion de euro ar reveni părţii maghiare şi un milion părţii române. Printre lucrările de reabilitare care ar urma să se execute cu fonduri europene se numără: refacerea podeţelor, stăvilarelor, pragurilor deversoare, reabilitarea staţiilor termice de desecare dezafectate din zona Cintei - Olari, reprofilarea amenajării de desecare Pilu-Vărşand ca urmare a racordării Canalului Morilor prin canalul Pil-Vărşand, cu canalul Eloviz (HU).

Canalul Morilor a fost construit în perioada 1864 - 1870 ca derivaţie din râul Crişul Alb cu priză în amonte de localitatea Buteni. Lungimea totală a canalului este de 92 km. Folosinţele actuale ale canalului se limitează la captarea apei la Moara Buteni şi la microhidrocentrala Mocrea, la irigarea grădinilor de legume riverane canalului, dar şi la alimentarea bazinelor piscicole.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb