PÂNĂ ÎN 2017, LafargeHolcim intenţionează să vândă active de cinci miliarde de franci elveţieni

G.T.
Internaţional / 6 august 2016

LafargeHolcim intenţionează să vândă active de cinci miliarde de franci elveţieni

LafargeHolcim, cel mai mare producător mondial de ciment, a anunţat extinderea vânzărilor de active până în 2017, după îmbunătăţirea rezultatelor financiare în trimestrul al doilea al acestui an, informează Bloomberg şi Reuters.

Compania şi-a depăşit deja obiectivul de a vinde anul acesta active în valoare de 3,5 miliarde de franci elveţieni şi a anunţat extinderea programului la cinci miliarde de franci elveţieni, pentru a-şi reduce datoriile, scrie Agerpres. Profitul operaţional ajustat a urcat cu 2,6% în perioada aprilie - iunie 2016, la 1,71 miliarde de franci elveţieni (1,76 miliarde de dolari), peste nivelul de 1,65 miliarde de franci elveţieni estimat de analişti.

La Bursa de la Zurich, acţiunile LafargeHolcim au crescut vineri dimineaţă cu 4,4%, la 47,70 franci elveţieni. În ultimele 12 luni titlurile au scăzut cu 33%, evaluând compania la 29 miliarde de franci elveţieni.

Preţul cimentului este în prezent la nivelul din 2015 dar ne aşteptăm să crească în semestrul doi din 2016, a afirmat directorul general Eric Olsen.

În primul semestru din acest an, LafargeHolcim a înregistrat sinergii de 273 milioane de franci elveţieni, pentru acest an fiind estimate economii de 450 milioane de franci elveţieni.

Compania şi-a depăşit deja obiectivul de a vinde anul acesta active de 3,5 miliarde de franci elveţieni şi a anunţat extinderea programului la cinci miliarde de franci elveţieni, până în 2017.

În iulie 2015, Lafarge şi Holcim au anunţat că au finalizat procesul de fuziune, la 15 luni de la anunţarea intenţiei de fuziune în luna aprilie 2014.

Holcim a intrat în România în anul 1997, iar în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi. Tot în România, Lafarge produce, de peste 15 ani, materiale de construcţii şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb