PENTRU CĂ NU AU CREDITAT COMPANIA PETROLIERĂ Surse: "Aramco" a eliminat UBS şi Bank of America din lista potenţialilor consultanţi pentru listare

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 ianuarie 2018

Surse: "Aramco" a eliminat UBS şi Bank of America din lista potenţialilor consultanţi pentru listare

"Aramco" nu a invitat băncile UBS (Elveţia) şi "Bank of America Merrill Lynch" (SUA) să îşi prezinte ofertele în cursa pentru rolul de consultant în listarea gigantului petrolier saudit, pe motiv că acestea nu i-au împrumutat bani în ultimii ani, conform unor surse financiare citate de Reuters.

Cele două bănci de investiţii, care se numără printre cele mai mari din lume, nu au fost chemate să participe la întâlnirile care vor avea loc în Arabia Saudită, în săptămânile următoare, în care rivalii acestora îşi vor prezenta ofertele pentru rolul de consultanţi, respectiv coordonatori globali ai ofertei publice iniţiale pe care o pregăteşte "Aramco", potrivit surselor citate.

Autorităţile saudite vor să listeze 5% din "Aramco" în 2018, pe pieţele din Riad şi Tadawul, dar şi la una sau mai multe burse internaţionale. "Aramco" nu a ales încă piaţa internaţională pentru listare, dar bursele din New York şi Londra sunt văzute drept concurenţi principali. Anul trecut, Reuters informa că Arabia Saudită preferă New York Stock Exchange pentru listarea primară a "Aramco" pe o piaţă externă, deşi unii consultanţi financiari şi juridici au recomandat Londra.

Sursele spun că "Aramco" nu vrea să lucreze cu UBS şi "Bank of America Merrill Lynch" în pofida faptului că aceste bănci derulează operaţiuni în Orientul Mijlociu şi au dorit să participe la listarea companiei petroliere.

Oficialii "Aramco", "Bank of America Merrill Lynch" şi UBS au refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la informaţia lansată de Reuters.

Sursele mai spun că excluderea celor două bănci reflectă o cultură corporativă din regiune, conform căreia alegerea coordonatorilor sau a consultanţilor pentru o ofertă publică este legată de sumele de bani pe care un creditor este dispus să le angajeze faţă de companie.

Unele surse au declarat că şi banca britanică "Barclays" a fost exclusă din opţiunile companiei, dar în acest caz nu au fost precizate motivele. Reprezentanţii "Barclays" nu au dorit să facă declaraţii în acest sens.

"Aramco" va trebui să împrumute sume importante de la băncile occidentale în anii următori ca să ţină pasul cu promisiunile sale de investiţii. Printre planurile companiei se numără investiţii de 300 miliarde de dolari în producţia de petrol şi gaze în următorul deceniu şi extinderea capacităţii de rafinare şi de fabricare a produselor petrochimice în întreaga lume.

Amintim că, potrivit unor surse citate de Reuters, autorităţile saudite au schimbat, de la 1 ianuarie 2018, statutul "Aramco" în societate pe acţiuni, un pas important în pregătirea ofertei publice iniţiale. În luna septembrie 2017, "Aramco" anunţa că planul ofertei publice iniţiale se menţine în grafic.

Oferta, aşteptată să genereze 100 de miliarde de dolari, este punctul central al planului guvernului Arabiei Saudite de a transforma economia prin atragerea de investiţii străine şi prin diversificare. Fondurile care vor fi strânse din vânzarea acţiunilor "Aramco" sunt planificate să fie utilizate pentru investiţii în diferite domenii.

"Aramco" este cea mai mare companie petrolieră din lume, cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, reprezentând 15% din depozitele mondiale de petrol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb