Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF) au stabilit, anul trecut, sume suplimentare de plată pentru companiile din segmentul pariurilor în valoare totală de peste 419,8 milioane lei, fiind formulate sesizari penale pentru un prejudiciu în valoare totală de mai mult de 93,7 milioane lei, potrivit reprezentanţilor instituţiei.
Aceştia ne-au transmis: "În cursul anului 2015, s-au efectuat verificări de organele de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la contribuabili care au ca obiect principal de activitate «jocuri de noroc şi pariuri». Acestea au fost iniţiate ca urmare a rezultatelor obţinute în urma analizelor de risc efectuate, potrivit prevederilor art. 100 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cât şi a sesizărilor transmise de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, atât structurii centrale, cât şi a structurilor teritoriale din cadrul Agenţiei".
Conform surselor citate, în ceea ce priveşte jocurile de noroc tip pariuri în cotă fixă, organele de inspecţie fiscală de la ANAF au finalizat nouă acţiuni de inspecţie fiscală şi un număr de 20 de controale inopinate, deficienţele principale constatate fiind cele legate de aplicarea eronată a prevederilor art.18. alin.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, care prevede: "contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate". Reprezentanţii ANAF ne-au specificat că "aplicarea procentului de 5% s-a făcut prin scăderea, din veniturile înregistrate, a premiilor acordate".
În urma verificărilor efectuate în acest domeniu (jocuri de noroc tip pariuri în cotă fixă), au fost stabilite sume suplimentare în valoare de aproape 193 milioane lei, au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de circa 143 milioane lei şi au fost întocmite sesizări penale cu un prejudiciu estimat în sumă de aproximativ 35 milioane lei. ANAF ne-a menţionat faptul că, la sfârşitul anului 2015, inspectorii de la Fisc au avut discuţii privind aspectele precizate mai sus cu reprezentanţii din conducerea Ministerului Finanţelor Publice şi cu cei de la Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România - ROMANIAN BOOKMAKERS.