PENTRU CONSTRUCŢIA PRIMULUI SPITAL DE ONCOLOGIE PEDIATRICĂ DIN ŢARA NOASTRĂ: Mastercard, donaţie de un milion euro

T.T.
Bănci-Asigurări #Construcţii / 6 martie 2019

Mastercard, donaţie de un milion euro

Mastercard se alătură proiectului de construcţie a primului spital de oncologie pediatrică din ţara noastră şi donează 1 milion de euro pentru asigurarea noilor tehnologii din incinta spitalului.

"Angajamentul Mastercard constă în direcţionarea eforturilor companiei, materializate prin produsele, serviciile şi parteneriatele sale pentru următorii ani, către facilitarea donaţiei de 1 milion de euro în 2019, ce se va îndrepta către asigurarea noilor tehnologii în incinta spitalului. Sprijinul face parte din strategia integrată a Mastercard de a susţine comunităţile din întreaga lume pentru un viitor mai bun. Acest parteneriat realizat la nivel local este menit să ofere un sprijin real comunităţii din România", se arată într-un comunicat de presă al Mastercard, transmis Agerpres.

În cadrul iniţiativei, Mastercard încurajează deţinătorii de carduri Mastercard să se alăture cauzei #NoiFacemUnSpital prin folosirea cardurilor personale pentru a face o donaţie pe www.bursadefericire.ro. Mastercard va contribui cu 2 euro pentru fiecare donaţie tranzacţionată, suplimentar faţă de suma de 1 milion de euro.

"Suntem bucuroşi că, începând de astăzi, Mastercard devine partenerul pentru inovaţie al primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România. Sperăm că solidaritatea pentru cauze care contează pentru comunitate să devină un gest de normalitate prin care să construim împreună un viitor mai bun. De aceea, angajamentul nostru este să ne implicăm în susţinerea comunităţii prin parteneriate de lungă durată. În acest fel, împreună cu toţi partenerii şi clienţii noştri, începem astăzi ceva de nepreţuit', afirmă Cosmin Vladimirescu, country manager Mastercard România.

La jumătatea lunii februarie a acestui an, OMV Petrom anunţa, într-o conferinţă de presă, că donează 10 milioane de euro pentru construcţia primului spital de oncologie pediatrică din România

Conform iniţiatorilor proiectului, din totalul de 10 milioane de euro donate de OMV Petrom, jumătate va fi utilizat pentru achiziţia de echipamente medicale necesare pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului la copii: un aparat de radioterapie, un aparat CT (computer-tomograf) şi echipamente pentru blocul operator, precum şi pentru training-ul personalului medical şi auxiliar al spitalului. Restul de 5 milioane de euro va fi utilizat pentru lucrări de instalaţii sanitare şi electrice şi amenajări interioare.

Spitalul de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică va fi primul spital specializat în oncologie pediatrică din România şi va funcţiona în incinta spitalului Marie Curie din Bucureşti. Pacienţii vor avea acces la toate specialităţile pediatrice necesare pentru tratarea holistică a copiilor bolnavi de cancer (chirurgie, ortopedie, cardiologie, neurochirurgie, ORL etc).

Noul spital va putea asigura tratarea, în fiecare an, a peste 300 de copii bolnavi de cancer, dar şi efectuarea a peste 9.600 de intervenţii chirurgicale oncologice şi non-oncologice.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a demarat, în anul 2017, proiectul de construcţie a spitalului, bazându-se pe fonduri private (donaţii de la persoane fizice şi companii), iar lucrările au demarat în 2018. Proiectul va continua cu partea de instalaţii, design interior precum şi cu achiziţia de echipamente speciale şi pregătirea personalului.

Spitalul va avea 6 etaje şi o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi, cu un nou bloc operator, cu 7 săli de operaţii, secţii de chirurgie, neurochirurgie, oncologie, hemato-oncologie şi terapie intensivă.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi-a propus ca spitalul să fie inaugurat în 2020, acesta urmând să funcţioneze ca spital public, în cadrul Spitalului Marie Curie, dar după proceduri medicale şi de management specifice unităţilor similare din Occident.

Estimările arată că, în România, sunt 5.000 de copii bolnavi de cancer şi, în fiecare an, alţi 500 de copii sunt diagnosticaţi cu această boală. Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt trataţi în Bucureşti, în cele două centre existente (Marie Curie şi IOB).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bani aruncați cancerul nu poate fi redus...el poate fi tratat dar este inutil ...amărâtul o mierlește mai devreme sau mai târziu...adică e necesară iluzia ?...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb