Pentru Putin, grupul Wagner nu serveşte interesele Rusiei

J.P.
Internaţional / 22 octombrie 2021

Pentru Putin, grupul Wagner nu serveşte interesele Rusiei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat joi că societatea rusă de securitate privată Wagner, a cărei prezenţă a fost remarcată în special în Africa şi îngrijorează Franţa, nu serveşte interesele statului rus, notează AFP, citat de Agerpres.

Membrii săi "nu reflectă interesele statului rus. Şi nu se află undeva în numele statului rus. Este o companie privată şi de interese private", a declarat Vladimir Putin, chestionat, în cursul unui forum la Soci (sud-vest), în legătură cu prezenţa paramilitarilor din Wagner în Mali.

Potrivit liderului de la Kremlin, dacă interesele companiilor private de securitate ca Wagner "încep să intre în conflict cu interesele statului rus", atunci Moscova va trebui "să reacţioneze".

Grupul Wagner, cu care autorităţile ruse neagă orice legătură, furnizează servicii de întreţinere a echipamentelor militare şi de instruire, dar este acuzat, în special de Franţa, că acţionează în numele Kremlinului acolo unde acesta nu doreşte să apară oficial.

Compania ar fi condusă de un om de afaceri foarte bogat apropiat Kremlinului, Evgheni Prigojin.

Wagner nu are nicio existenţă legală în Rusia, unde companiile militare private sunt interzise prin lege.

Mercenarii ruşi din grupul Wagner sunt prezenţi în mai multe ţări din Africa, în special în Republica Centrafricană, dar şi în Libia şi Siria.

Martori, ONG-uri şi experţi ai Naţiunilor Unite au acuzat aceşti mercenari că au comis atrocităţi în ţările unde se află, mai scrie AFP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb