Peste 60% din firmele hunedorene riscă să fie închise, pe probleme de mediu

Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 10 ianuarie 2006

Peste 60% din firmele hunedorene riscă să fie închise, de la 1 ianuarie 2007, pentru că nu respectă legislaţia de mediu, transmite Rompres. Principalele probleme de mediu se regăsesc în cazul agenţilor economici din domeniul metalurgiei, mineritului, creşterii animalelor în sistem industrial şi exploatarea lemnului, a apreciat luni, comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, Cristian Moldovan. "După felul în care se prezintă unele firme, se pare că nu vor avea nici o şansă şi vor fi închise după 1 ianuarie 2007, o dată cu integrarea României în Uniunea Europeană. Din păcate, protecţia mediului a fost < Cenuşărea > sa economiei, toată lumea lăsînd această problemă la urmă. Toţi trebuie să înţeleagă că protecţia mediului este pe primul plan", a afirmat comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara. Potrivit sursei citate, interesul firmelor hunedorene pentru respectarea legislaţiei de mediu este scăzut, chiar în condiţiile în care comisarii Gărzii de Mediu au aplicat amenzi pentru încălcarea normelor din acest domeniu. Numai în anul 2005, valoarea amenzilor s-a cifrat la 1 milion de lei (10 miliarde lei vechi), între cei sancţionaţi situîndu-se şi 11 primării hunedorene, a conchis comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb