Peste un miliard de acţiuni ale Fondului Proprietatea au fost vândute între martie şi decembrie 2008

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 14 ianuarie 2009

Vânzarea acţiunilor Fondului Proprietatea este permisă începând cu luna martie 2008.

Vânzarea acţiunilor Fondului Proprietatea este permisă începând cu luna martie 2008.

În perioada martie-decembrie 2008 au fost înregistrate la Depozitarul Central 434 de cesiuni cu acţiuni ale Fondului Proprietatea, pentru un volum total de 1.031.490.971 de titluri cesionate, care reprezintă 7,24% din capitalul social al Fondului, potrivit NewsIn.

Vânzarea acţiunilor Fondului Proprietatea este permisă începând cu luna martie 2008.

Persoanele care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă 81/2007 erau acţionari ai Fondului Proprietatea au avut opţiunea de a solicita, în termen de şase luni, începând din 1 octombrie 2007, conversia acţiunilor, în limita unui plafon de 500.000 lei, în titluri de plată.

Astfel, în perioada ianuarie - decembrie 2008 au fost realizate 1.746 de conversii din acţiuni FP în titluri de plată, iar ca urmare a acestor conversii, 1.667 de acţionari au ieşit din acţionariatul Fondului.

Numărul de acţiuni convertite în titluri de plată a fost de 132.953.346, reprezentând 0,93% din numărul total de acţiuni emise de Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, anul trecut au fost înregistrate la Depozitarul Central 1.158 de titluri de conversie, reprezentând acţiuni FP, şi au rezultat 1.051 de acţionari noi ai Fondului. Numărul de acţiuni atribuite noilor acţionari a fost de 2.607.785.883, reprezentând 18,31% din numărul total de acţiuni emise de FP.

Acţionariatul Fondului Proprietatea includea, la 31 decembrie 2008, 29 de firme, care deţineau peste 659,48 milioane de acţiuni, echivalent cu 4,63% din capitalul social al Fondului. La acelaşi moment, 2.003 de acţionari- persoane fizice deţineau 24,94% din capital.

La finalul anului trecut, Ministerul Economiei şi Finanţelor continua să fie cel mai mare acţionar, cu 70,42% din capitalul social al Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea are un capital social de 14,24 miliarde lei, împărţit în 14,24 miliarde acţiuni nominative, ordinare, cu o valoare de 1 leu fiecare. Capitalul social subscris şi vărsat este în valoare de 13,652 miliarde lei, fiind indisponibilizate la Depozitarul Central un număr de 587.994.583 acţiuni ale statului român.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confis­cate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb