PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a apreciat la 4,6598 lei

DRAGOŞ IONIŢĂ
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 februarie 2018

Euro a crescut, ieri, faţă de leu, cu 0,10 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6598 lei/euro.

O analiză realizată de departamentul de specialitate al "Băncii Transilvania" (BT) punctează: "Construcţiile s-au redinamizat în decembrie (4,4% lună/lună, 8% an/an, conform INS), date fiind climatul pozitiv din piaţa imobiliară şi reluarea investiţiilor publice. Nu în ultimul rând, datele INS indică accelerarea inflaţiei de la 3,32% an/an în decembrie, la 4,32% an/an în ianuarie (cel mai ridicat nivel din vara anului 2013). Stenograma şedinţei BNR din februarie exprimă preocuparea băncii centrale cu privire la intensificarea anticipărilor inflaţioniste pe termen mediu, într-un context caracterizat prin evoluţia economiei la un ritm peste potenţial şi persistenţa riscurilor în sens ascendent. În acest context, BNR a majorat rata de dobândă de politică monetară de la 2,00%, la 2,25% şi a semnalat continuarea ciclului monetar pe termen scurt".

Referitor la situaţia economiei europene, analiştii "Băncii Transilvania" precizează: "Economia a crescut cu 0,6% trimestru/trimestru şi cu 2,7% an/an în T4 2017. Anul trecut PIB-ul a consemnat un avans de 2,5%, cel mai bun ritm din 2007, evoluţie influenţată de politica monetară relaxată implementată de BCE şi de accelerarea economiei mondiale. Totodată, climatul pozitiv din sfera investiţiilor s-a consolidat la final de 2017, aspect reflectat de accelerarea industriei la 5,2% an/an, în decembrie."

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,24 dolari, în apreciere cu 0,25% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,2451 dolari şi au avut loc, până la acea oră, între un minim de 1,244 dolari şi un maxim de 1,251 dolari.

Dolarul american a scăzut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa anterioară, cu 3,74 bani, fiind cotat la 3,7337 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 4,0332 lei, de la 4,0395 lei, valoare anunţată miercuri.

Gramul de aur a fost cotat la 162,5331 lei, în creştere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 161,4640 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb