Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a fost terenul unei extrem de importante dispute între avocaţii susţinătorilor şi cei ai adversarilor Legii dării în plată. Va urma un verdict în 27 octombrie, dacă nu va interveni o amânare, de constituţionalitate sau de neconstituţionalitate a legii în cauză. Verdictul va influenţa şi iniţiativele acelor asociaţii ale consumatorilor de servicii financiar- bancare, ce promovează prin avocaţii lor un tip de drept mai puţin convenţional dacă nu chiar neconvenţional, străduindu-se să obţină legi care să aducă modificări în contractele de credite ipotecare. Să schimbe, deci, prin intervenţia Puterii Legislative a Statului, în favoarea unei singure părţi, termenii unor contracte perfect legale.
Această dispută, amestecând planul juridic cu planurile sociale şi morale într-o dezbatere economică, a început cu mai mulţi ani în urmă. În ianuarie 2015 însă, când decizia Băncii Elveţiei de a nu mai plafona cursul francului a scumpit datoriile denominate în această valută, s-a produs o radicalizare a opiniilor şi a demersurilor practice. S-au aprins patimile. "Noul val" al dreptului, promotor al unor inovări excesive, a devenit extrem de activ. Legea dării în plată, care a provocat o confruntare publică întinsă de-a lungul unui an, a avut câştig de cauză în Parlament. Urmată, în cursul zilei de ieri, de Legea conversiei creditelor în franci elveţieni.
Adevărul este că marea majoritate a juriştilor, care atât în teorie, cât şi în practică susţine că e o măsură în toate şi, cu deosebire, în inovarea în materie de drept, a rămas tăcută. Inclusiv juriştii din catedrele de drept civil ale marilor universităţi. O tresărire, în unele cazuri chiar un şoc s-au făcut resimţite abia când Legea dării în plată a intrat în vigoare. Vreo patru mii de debitori din contractele de credite ipotecare au notificat băncilor, prin notariate sau prin avocaţi, că îşi vor stinge datoriile dându-le în plată casele ipotecate. Băncile s-au adresat instanţelor de judecată, invocând excepţii de neconstituţionalitate legate de neretroactivitatea legii civile, dreptul de proprietate, înţelegerea părţilor în contracte valide. Instanţele au admis excepţiile şi, astfel, disputa a fost transferată din spaţiul public la Curtea Constituţională.
Pe acest fond, confruntarea a câştigat în conţinut prin intrarea în arenă a civiliştilor din marile universităţi. Şi a unor cunoscuţi avocaţi specializaţi în drept civil. Au apărut studii importante, chiar şi cărţi scoase în regim de urgenţă. Dezbaterea din presă a cunoscut o evidentă diversificare.
Opiniile au început să nu mai fie numai pro, ci şi contra pe Facebook şi, în general, în tot ceea ce înţelegem, astăzi, prin presă electronică: site-uri, bloguri, platforme, ediţii online ale ziarelor şi revistelor, chiar dezbateri transmise în direct prin Internet din redacţiile acestor ziare şi reviste.
Am citit comentarii, chiar şi de la nespecialişti, de altitudine ştiinţifică. Altele, îmbibate de populism sau de frustrări economice justificate, de altfel, într-o ţară cu indice de sărăcie mare. Deseori, acest nou tip de presă ne revoltă. Psihologii, chiar şi sociologii sunt tot mai neliniştiţi din cauza deprinderii câtorva milioane de "utilizatori" (numai la noi, Dumnezeu ştie câţi vor fi în lumea largă) de a trece pe Facebook de îndată ce-şi deschid aparatele. Şi iată cum, încet-încet, în media, cuvinte cum sunt cititor, ascultător, telespectator se topesc într-unul singur: utilizator... Utilizator al unui curs neîncetat de informaţii uriaşe, care curg şi curg pe ecran, multe de-a dreptul ridicole, multe de interes strict personal; şi multe situaţii în care, sub ascunzişul unor pseudonime gen "Miky cel Isteţ", îţi dau impresia că se aruncă cu pietre din curţi întunecate în trecătorii de pe străzi bine luminate. Pe scurt, deficit de informaţii nu înseamnă sărăcie, ci supra-abundenţă de informaţii. Dar fenomenul e reglabil. Şi,apoi... fac recurs din nou la artizanul reformelor din China: "Deschizând larg ferestrele să intre aerul şi soarele, am ştiut că vor intra şi muşte, şi ţânţari; dar nu ne puteam permite să murim asfixiaţi"...
Marţi, 11 octombrie 2016. La Curtea Constituţională tocmai debuta şedinţa de judecată privind Legea dării în plată. Mă interesa să aflu ce se petrece acolo. Am început să caut, cu telecomanda, informaţii pe posturile TV. Nimic. Noroc cu Internetul. Am accesat" ccr.ro/evenimente/transmisie în direct" şi, timp de câteva ore, am văzut, am ascultat o confruntare juridică de înalt profesionalism cum rar, foarte rar mai avem ocazia să vedem şi să auzim în zilele noastre, în România.
Nu voi intra în detalii. Nu cred că am acest drept. Curtea Constituţională a amânat pronunţarea până pe 27 octombrie. O aşteptăm. Voi reliefa însă o idee ce mi se pare extrem de importantă. În sala de judecată s-au confruntat două şcoli de avocatură, o profesie ce renaşte astăzi după o lungă aşteptare, prelungită prea mult în penumbra tranziţiei. Noul val, cel al dreptului inovativ, a fost reprezentat în sala de judecată de avocatul Ghe orghe Piperea, susţinut în tpaţiul public de o pleiadă de avocaţi tineri ori de vârstă medie, alcătuind cu toţii o grupare ce deseori împinge inovaţia - aşa mi se pare mie - dincolo de limitele admise de ştiinţa dreptului şi de practica juridică. Marţea trecută, la Curtea Constituţională, în rol de apărător al Legii dării în plată, i-a avut ca adversari pe câţiva dintre reprezentanţii "dreptului clasic", între care Ana Diculescu Şova şi Valeriu Stoica, susţinând interesele unor bănci, care au văzut hibe de constituţionalitate în conţinutul Legii dării în plată. Acum pun punct aici. Alte comentarii pe această temă - după 27 octombrie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2016, 03:20)
... orice este posibil (desigur, in limitele legilor realitatii obiective) dar totul are consecinte (raportul cauzal poate fi determinat) ... intr-o lume virtuala, nu mai exista nici "ferestre" iar "mustele" si "tantarii" vor fi cea mai mica problema ... efectul "realitatii" virtuale asupra psihicului uman este acela ca induce sentimentul (fals) al omnipotentei si creaza impresia ca totul este posibil in lipsa de consecinte ... si totul a inceput de la numere si cuvinte rastalmacite ... astazi ne intrebam despre constitutionalitate cand chiar si cuvintele de specialitate isi pierd sensul iar 1 este si 10 si o 100 - numerologic este posibil, pentru ca vidul nu exista iar cercul inchis desemneaza un ciclu complet ...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MAKE în data de 20.10.2016, 04:03)
Bineinteles ca 100 si 10 devin unu (prin asamblare), cind cifrele sint consideratie a exprima diviziuni, amanuntiri ai intregului - este o matematica alternativa experimentata, dar uitata de omenire.
Ceea ce astazi credem ca este "clasic", s-a impus, altadata, subminind traditia, pe care acum o numim "inovatie".
Omenirea este mai veche decit zece generatii de bonsai, ea nu s-a nascut in timpul marilor descoperiri geografice, nici odata cu Cristos, nici in China sau Sumer, astfel ca a avut timp sa creeze precedente ale mutatiilor de acum, in exact aceiasi termeni.
Eu, unul, gust evenimente precum Legea darii in plata si Legea conversiei, ca pe niste lectii de istorie foarte veche, uitata de cei mai multi.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2016, 07:57)
Cum sa ii spui la pemsionar ca s-a inventat plasa de tantari?
2. "contracte perfect legale"
(mesaj trimis de Fara credit în data de 20.10.2016, 07:07)
Criza a incalcat acele contracte, Ing a fost salvata si pe bani mei. Deci daca atunci s-a putut doar pt banci, aceste legi sunt fleacuri financiar vorbind.
Noi judecatori va sperie, ma bucur. Sunt corecti, ce imi place ca sapa dupa adevar.
Sunt in judecata cu o multinationala, termen legal 10 zile de a depune probe, astepti 4 luni proces, e " legal" e pro multinationala.
Le multumesc din suflet "Judecatorilor" tineri peste care am dat ca au acceptat hartiile mele ca daca nu poate imi faceam dreptate eu cu multinationala.
Cer pensionarilor sa lese posturile libere pt tineri.
Te simti unchesu'?
3. Ana Diculescu-Sova vs Gheorghe Piperea
(mesaj trimis de The Brute în data de 20.10.2016, 07:21)
Clasicism vs Inovatie? Dumneavoastra ati citit vreodata raportul Petrom inainte si dupa instrainare sau privatizare din 2004. Acesta e Inca pe site. Cel din 2003 a disparut. O fi fost acolo Indicata locatia unde se afla contactul Bechtel? Nu e relevant in cazul actual. Cum poate o specialista in drept financiar sa permita o asemenea greseeala de a aproba raportul Deloitte prin care se mentioneaza expres ca daca rezerva geologica nu AR FI trecuta pe cheltuieli atunci rezultatul AR FI altul. In 2005 si 2006 a fost contabilizata direct in rezerve. Asta numiti dumneavoastra clasicism? Eu as numi inovatie.Practic OMV nu are actual majoritatea capitalului, daca aceasta INADVERTENTA este corectata. Bineinteles e doar opinia unui imbecil. Vorbiti insa cu doamna avocat.Precis VA avea un raspuns CLASIC la aceasta intrebare INOVATOARE:-)
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2016, 09:19)
Say in English !.....Be Cleare !
3.2. don't work at Kapeemgi:-) (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de The Brute în data de 20.10.2016, 10:09)
neither Cap Gemmini si in plus un bou nu are elocintza unui clasic pentru a se exprima:-)
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2016, 08:59)
Da insa parerea mea este ca nici judecatile nu mai sunt ce au fost.
Din pacate in multe cazuri judecatorii formeaza juriul iar avocatii joaca o piesa de teatru
Unii actori joaca mai bine decat ceilalti iar in cele mai multe piese din pacate asta conteaza ....nu adevarul.
Si ne intrebam asta vrem de la justitie?
Eu unul nu.....vorbesc din proprie experienta tot intr o piesa de teatru cu o banca care a pierdut procesul cu efecte erga omnes.....insa la mine este invers.
4.1. matale nu cunosti pontu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de The Brute în data de 20.10.2016, 10:21)
daca erau un imbecil si citeai raportul BCR pe 2015, observaipe langa firms ZOMBIE precum EGB Ceps Holding, detinatoarea firmei reale BCR CHISINAU SA, Moldawien, cea care a preluat la ceas tarziu in noaptea mintii BCR SA, Rumänien, ai fi putut observa cacreditele neperformante scoase in afara bilantului au ramas in posesia bancii. Acestea aduc an de an venituri de ordinul zecilor de milioane de euro, prin asa numitul unwinding. E si asta o metoda clasica. De eludare a realitatii , bineinteles:-)
5. sunt prost :)
(mesaj trimis de un guru în data de 20.10.2016, 12:00)
Intreb si eu ca prostul de ce bancile nu au gasit solutii pt cei care intr-adevar erau in dificultate ? Puteau sa umble la rata pe principiul ia sa vedem cat poate plati Gigel fara sa moara si sa recupereze pierderile cand isi revenea Gigel sau piata imobiliara ? Puteau sa suspende chiar ratele o
perioada pt cei disperati
6. sunt prost :)
(mesaj trimis de un guru în data de 20.10.2016, 12:00)
Intreb si eu ca prostul de ce bancile nu au gasit solutii pt cei care intr-adevar erau in dificultate ? Puteau sa umble la rata pe principiul ia sa vedem cat poate plati Gigel fara sa moara si sa recupereze pierderile cand isi revenea Gigel sau piata imobiliara ? Puteau sa suspende chiar ratele o
perioada pt cei disperati
7. sansa
(mesaj trimis de un guru în data de 20.10.2016, 12:12)
Bancile au pierdut sansa istorica de a arata ca sunt un partener al societatii.Daca gaseau solutii pt cei disperati umbland la rate o perioada sau chiar suspendand ratele in situatii grave oamenii vedeau in banci un partener si nu mai exista motiv pt legi de dare in plata sau conversie care nu fac diferenta intre cei care nu pot plati si cei care nu vor.Dar bancile ,la adapostul contractelor au facut abuz de putere asupra amaratilor care nu isi permit avocati ca Sova.De ce bancile nu se apara singure cu contractul in mana asa cum pretindeau ele ca datornicii au semnat si inseamna ca au inteles juridic treaba ?Pacat ca au avut o sansa istorica de a fi vazuti ca parteneri si majoritatea au ratat-o.Acum economia creste si incep iar circareli de marketing.Atentie mare domnii de la marketing nu creati iar impresia ca un credit e o joaca pt ca si asta e inselaciune a consumatorului si pericol mai tarziu.Faceti naiba reclame mai serioase si educative nu hizleli de 2 lei.Nu v-a zis dl Vasilescu sa fiti responsabili ?
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de MAKE în data de 20.10.2016, 13:02)
Am exprimat aceeasi idee.
Este de bun simt ca subiectul acestor legi il face comportamentul bancilor, nici vorba al clientelei.
8. fără titlu
(mesaj trimis de Radu în data de 20.10.2016, 13:06)
Dreptatea "inovativa" nu este chiar atat de inovativa. Si Bin Laden a fost omorat tot printr-un act ilegal al autoritatilor care ar fi trebuit sa il aresteze, sa ii asigure un avocat, sa il judece printr-un proces cinstit, conform legii. Si Nicolae Ceausescu ar fi trebuit sa fie judecat in mod cinstit, ba sa ii fie atenuata si pedeapsa daca i-ar fi parat si el pe altii la fel ca domnul Cocos. Si Al Capone a fost condamnat in mod incorect la multi ani de inchisoare pentru o evaziune fiscala.
Toate acestea sunt cazuri extreme, cazuri rare, cazuri pe care justitia nu le poate folosi ca precedent si in baza carora sa ia alte decizii. Acele masuri au fost luate fiindca niste grupuri de putere au fost mai puternice in anumite puncte decat statul cu toate institutiile si legile lui, asa ca statul a trebuit sa se ridice deasupra legii. Asta pentru ca cu toate ca se spune ca nimic nu este deasupra legii, totusi deasupra legii exista forta. Forta genereaza legea. Si legile DIP si conversiei sunt tot legi anormale, care nu respecta codul civil dupa cum a spus chiar domnul Piperea, insa care sunt bine venite fiindca institutiile statului nu au fost in stare sa prevada ce se va intampla cu francul si sa ii avertizeze pe cetateni, dar niste grupuri financiare au fost. Insa in cazul acestor legi nu este la fel de evident ca sunt niste legi ilegale la fel ca in cazul afacerilor Bin Laden/Al Capone/Nicolae Ceausescu. Nu este la fel de evident ca legiuitorii nu ar trebui sa le considere un precedent cand vor mai dori sa voteze si alte legi ilegale, cum ar fi de exemplu acele legi promovate de securitate in favoarea statului si defavoarea cetatenilor. De aceea chiar textul legilor ar trebui sa arate care este scopul lor si nu sa spuna ca ba sunt legi sociale, ba cu nu stiu ce alte scopuri care sa le faca sa fie acceptate chiar daca sunt ilegale.
8.1. ilegal ? (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de un guru în data de 21.10.2016, 16:02)
Cum naiba sa fie o lege ilegala ? :)))
9. android
(mesaj trimis de Vax Albina în data de 20.10.2016, 14:26)
Plimba ursul .
O aplicatie adroid de actualitate pentru copii si unchiasi.
9.1. pe germana ii zice null acht fünfzehn:-) (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de The Brute în data de 20.10.2016, 14:46)
Mai bine v-as povesti cum Erste Group a fost pacalita de Deutsche Bank Sa cumpere actiuni BWIN prin intermediul unui broker particular care a primit 150 milioane imprumut de la o firma fiica a lui Erste...
10. Socioligul din text
(mesaj trimis de Florescu ionut în data de 20.10.2016, 18:10)
Tataie.....cand ai iesit bre la tv dar si cu acest reportaj vorbesti in nume propriu sau in ce calitate vorbesti bre tataie...ca ai vorbit la tv si am sesizat BNR a spus ca vorbesti in nume propriu nici decum nu reprezinti BNR UL....CE SA CREDEM ....CA TE TREZESTI VORBIND SINGUR....E AFLA CA EU SUNT SOCIOLOG SI CA IN REPORTAJ SPUI CA SE MIRA PSIHOLOGII SOCIOLOGII....DA ITI DAU DREPTATE TATAIE...DAR DOAR UN PIC...TI A TRECUT VREMEA LASA PE UNII MAI TINERII CA LA EMISIUNEA TV IMI ERA FRICA SA NU ADORMI PE SCAUN......DUTE...TARE TATAIE SI NU TE MAI OPRII DECAT LA B..U .....RUSINE RUSINE DUTE ACASA TATAIE...
10.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2016, 23:18)
Nu te cred, nu esti sociolog, esti agramat si cu educatie joasa.
11. recomandare
(mesaj trimis de un guru în data de 21.10.2016, 16:19)
Recomand calduros parcurgerea lucrarilor esentiale de psihologie a multimilor si economie comportamentala in special pt marketingul bancilor.A folosi doar elemente ridicole de manipulare de tipul esti tare si frumos avem un credit pt tine , e nu doar ridicol dar si periculos.Profitul temporar fara intelegerea responsabilitatii sociale a bancilor nu va face decat sa umfle alte bule lasand apoi si oamenii si bancile cu visteria goala.Deviza bancilor ar trebui sa fie creditati si educati si faceti profituri crescatoare pe termen lung nu bule temporare.