Poliţiştii şi jandarmii au constatat, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, peste 7.000 de contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane lei, a transmis Ministerul Afacerilor Interne, conform news.ro.
Astfel, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 4.622 de evenimente, dintre care 2.893 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.729 circumscrise situaţiilor de urgenţă, arată comunicatul de presă al MAI.
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 817 posibile infracţiuni, peste 19% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 57 de persoane.
Au fost prinşi în flagrant 142 de autori de infracţiuni care au săvârşit 150 de fapte penale, şi au fost depistate 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliţie au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Poliţiştii rutieri au reţinut 630 de permise de conducere (dintre care 112 pentru consum de alcool şi 11 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 277 de certificate de înmatriculare, mai indică sursa citată.
Poliţiştii şi jandarmii au constatat 7.193 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei, potrivit news.ro.