Polonia avertizează asupra repercusiunilor, dacă Bruxelles-ul nu deblochează fondurile de relansare economică post-covid

G.D.
Internaţional / 10 august 2022

Polonia avertizează asupra repercusiunilor, dacă Bruxelles-ul nu deblochează fondurile de relansare economică post-covid

Polonia ar putea riposta dacă Varşovia nu-şi primeşte din partea Uniunii Europene partea de fonduri pentru refacerea economiei în urma pandemiei, au declarat politicienii partidului de guvernământ, după ce Bruxelles-ul a semnalat că nu este mulţumit de ultimele reforme judiciare ale ţării, transmite Reuters, conform News.ro.

Peste 35 de miliarde de euro din granturile şi împrumuturile planului de relansare economică post-covid au fost blocate din cauza unei dispute privind reformele sistemului judiciar din Polonia, despre care Executivul UE spune că subminează standardele democratice.

În iunie, Comisia Europeană (CE) a aprobat fonduri pentru Polonia, dar şefa acesteia, Ursula von der Leyen, a declarat că mai sunt necesare eforturi suplimentare în ceea ce priveşte statul de drept în timpul unei vizite, când s-a întâlnit cu premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Cu toate acestea, partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a declarat că reformele sale emblematice vizează eficientizarea sistemului şi a negat că se amestecă în instanţe în scopuri politice.

"Din moment ce avem de-a face cu persoane care nu respectă termenii contractului... cred că trebuie să joci tare", a declarat premierul pentru televiziunea privată Polsat News.

Polonia a adoptat în luna mai o lege care a înlocuit o cameră disciplinară controversată pentru judecători cu un nou organism, iar ieri Curtea Supremă a tras la sorţi candidaţii pentru noua cameră din rândul judecătorilor săi.

Însă von der Leyen a declarat, într-un interviu acordat la sfârşitul lunii iulie, că noua lege nu oferă judecătorilor dreptul de a pune în discuţie numirile judiciare fără a fi supuşi unei proceduri disciplinare, o problemă care ar trebui rezolvată pentru a obţine fondurile UE.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Arianna Podesta, a declarat că noua lege este un pas important, dar evaluarea preliminară a UE a fost că nu permite judecătorilor să pună la îndoială statutul unui alt judecător fără a risca proceduri disciplinare.

"Această problemă ... trebuie să fie abordată pentru ca angajamentele planului de redresare şi de rezilienţă să fie îndeplinite ... Nu a fost făcută nicio evaluare oficială, deoarece nu există nicio cerere de plată făcută de Polonia până în prezent", a declarat Podesta în timpul unei şedinţe de informare.

Refuzul Varşoviei de a se conforma cerinţelor UE privind statul de drept a alimentat criticile politicienilor din opoziţie că PiS ar putea încerca în cele din urmă să scoată Polonia din blocul comunitar, lucru pe care guvernul îl neagă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb