Populismul economic nu va scoate Ungaria din criză

Vara lui 2010 nu a mai adus obişnuita acalmie de sezon pe pieţele financiare internaţionale. Semnalele tot mai dese indică o epuizare prematură a efectelor programelor de stimulare fis­cală din economiile dezvoltate. Grecia este încă foarte departe de luminiţa de la capătul tunelului, ratingul Irlandei şi al Portugaliei a fost redus, din nou, de către agenţia Moody"s, iar băncile din Spania s-au refinanţat doar la BCE în ultimele două luni.

Nimic din acest context economico-financiar nu îndeamnă la acţiuni extravagante din partea guvernelor. Şi totuşi, Ungaria şi-a supărat principalii săi creditori, FMI şi UE, iar aceştia au plecat acasă, suspendând acordul stand-by din 2008 cu doar câteva luni înainte de finalizarea acestuia.

Au văzut vecinii adevărata faţă a acordului cu FMI sau e doar campanie electorală? Din păcate, situaţia finanţelor publice şi private din Ungaria arată că sfidarea instituţiilor internaţionale reprezintă doar propagandă electorală pentru alegerile locale din 3 octombrie 2010.

"Am spus FMI şi UE că alte măsuri de austeritate sunt excluse", a declarat ministrul economiei, György Matolcsy. Dar până acum a fost cu adevărat austeritate? Au trecut deja patru ani de aplicare a unor astfel de măsuri, iar rezultatele lasă mult de dorit. În perioada 2002 - 2006, deficitul bugetar mediu anual a fost de circa 8%, cu un record de 9,4% în 2006, fiind redus la 4,2% în următorii trei ani.

În primele şase luni din 2010, deficitul bugetar al Ungariei a ajuns la 1,03 trilioane de forinţi (vezi grafic 1), cu 43% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut şi reprezintă circa 120% din ţinta pentru întreg anul curent.

La începutul deceniului trecut, Ungaria era printre campionii tranziţiei din Europa Centrală şi de Est. În primii şase ani, economia a înregistrat o creştere medie anuală de 4,2%, dar pe fondul unei politici fiscale nesăbuite, care a dus datoria publică de la 52% din PIB în 2001, la 78,3% în 2009. Ce fel de austeritate este aceea în care datoria publică creşte cu aproape 13 puncte procentuale în doar trei ani (n.a. de la 65,6% în 2006)?

După întreruperea neaşteptată a negocierilor cu FMI şi UE, autorităţile de la Budapesta au încercat rapid să-şi nuanţeze poziţia. Premierul Orban a declarat că, deşi ţinta de 3,8% nu se va modifica, căile de atingere a acesteia sunt la discreţia guvernului.

Thomas von Mirow, preşedintele BERD, şi-a exprimat îngrijorarea tocmai cu privire la aceste căi de reducere a deficitului. Într-un interviu recent acordat cotidianului Handelsblatt, von Mirow a declarat că, la ultimele negocieri cu FMI şi UE, nu au fost puse în discuţie dimensiunea măsurilor de consolidare fiscală, ci calitatea acestora. După cum este obiceiul discursurilor oficiale referitoare la criză, preşedintele BERD a mai avertizat şi asupra pericolului de contagiune pentru celelalte economii est-europene.

Din fericire, pericolul contagiunii a trecut. Aproape toate economiile estice, care au urmărit mirajul standardelor de viaţă ale UE doar prin supraîndatorare, sunt la fel de bolnave. Iar "doctorii" încearcă să le îndulcească suferinţa prin noi credite, cu speranţa găsirii cândva a unor medicamente miraculoase pentru aceste maladii letale.

Exuberanţa fiscală a fost însoţită şi de creşterea accelerată a creditului privat, care a dus datoria externă la 135% din PIB. Iar creditul privat a fost acordat, în proporţie de 63%, în monedă străină, mai ales în franci elveţieni.

Cu toate că premierul Orban a reafirmat hotărârea guvernului de a menţine deficitul bugetar sub 3,8% din PIB în 2010, reacţiile din presa financiară internaţională arată că încrederea în atingerea ţintei este aproape nulă, ca să nu mai vorbim de cea pentru anul viitor (n.a. 2,8% din PIB). Pentru analiştii de la Nomura International, supravieţuirea Ungariei fără susţinerea FMI este un mit, după cum scrie Bloomberg.

Va reveni guvernul de la Budapesta la sentimente mai bune faţă de recomandările FMI şi UE? Probabil după alegerile din octombrie, analiştii locali estimând că cele mai "urâte" măsuri de austeritate vor fi anunţate atunci.

Vor fi acestea şi suficiente? Greu de crezut. Consiliul Fiscal, instituţie înfiinţată în 2008 după aprobarea legii responsabilităţii fiscale, consideră că planul guvernamental de reducere a taxelor va afecta echilibrul bugetar începând din 2011, deoarece nu există măsuri de compensare a reducerii veniturilor.

Cu ce ne întâmpină Consiliul Fiscal pe pagina sa de web? Cu o afirmaţie care ar trebui să dea serios de gândit celor care mai speră în responsabilizarea de ultim moment a autorităţilor: "În absenţa unei tradiţii a responsabilităţii fiscale şi a transparenţei orientate către menţinerea stabilităţii pe termen lung şi a bunăstării generaţiilor viitoare, politica fiscală din Ungaria a fost determinată mai ales de ciclurile politice".

Îngrijorarea Consiliului Fiscal priveşte, din păcate, doar capacitatea guvernului de a genera suficiente venituri, în condiţiile unor reduceri de taxe pentru stimularea economiei, fără o abordare directă a principalei probleme: dimensiunea statului comparativ cu puterea economică a ţării. Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, cheltuielile guvernamentale au reprezentat circa 50% din PIB în 2009.

În locul unor reforme adevărate, noul guvern de la Budapesta a ales calea populismului, manifestată prin atitudinea de confruntare cu FMI şi UE. Premierul a prezentat Parlamentului proiectul unei legi pentru taxarea băncilor, declarând că "ţara trebuie să-şi recâştige suveranitatea economică", iar negocierile cu organizaţiile internaţionale trebuie să se desfăşoare în "termeni pe care îi merită poporul ungar".

"Parlamentarii ungari au aprobat o taxă bancară "brutală", sfidând criticile FMI şi ale UE", scria Bloomberg după votul de la sfârşitul săptămânii trecute. Un amendament de ultim moment a urcat taxa la 0,5% din active, pentru băncile cu active de peste 50 de miliarde de forinţi. Christoph Rosenberg, şeful misiunii FMI în Ungaria, a declarat că taxa poate avea un efect negativ semnificativ asupra economiei şi nu va rezolva problemele fiscale ale ţării. Este chiar aşa de greu să se înţeleagă faptul că toate majorările de taxe, fie că sunt aplicate băncilor, fie firmelor din economia reală, ajung să fie plătite, în final, de singurul agent economic captiv, consumatorul individual?

Reducerile de cheltuieli propuse de premierul Orban, în planul său cu 29 de puncte, nu schimbă substanţial raportul dintre stat şi economie, în sensul reducerii implicării statului, ci menţine aceeaşi direcţie din ultimii 20 de ani. Într-un articol recent din Financial Times, se arată că "Viktor Orban aduce un statism pronunţat în cadrul politicii economice şi o preferinţă profundă pentru creştere faţă de austeritate economică".

La prima vedere este de lăudat această "preferinţă profundă pentru creştere", dar care va fi motorul creşterii economice? Pe fondul creşterii aversiunii faţă de risc a investitorilor străini, care au început deja să se retragă din economia reală, nu există condiţiile pentru dezvoltarea capitalului intern. Pe lângă faptul că dobânda reală a depozitelor din sistemul bancar a revenit în teritoriu negativ încă de la sfârşitul anului trecut (vezi grafic 2), volatilitatea extremă a acesteia nu oferă predictabilitatea necesară unei economisiri susţinute. Iar fără economisire nu se poate construi capitalul intern, singura sursă pentru dezvoltare în aceste condiţii de criză.

Din nefericire, populismul economic al guvernului de la Budapesta este însoţit şi de amplificarea retoricii naţionaliste, cu potenţial deosebit de ridicat pentru creşterea tensiunilor regionale, într-o manifestare clasică de distragere a atenţiei populaţiei de la adevăratele probleme ale ţării.

Cu sau fără ajutorul FMI şi al UE, problema solvabilităţii statului ungar va deveni acută într-un viitor apropiat, iar condiţiile de austeritate nu vor mai fi decise de guvern, ci de realitatea economică. Adevărata austeritate abia acum începe, chiar şi în economiile dezvoltate, iar dimensiunea suferinţei va fi direct proporţională cu excesele din trecut.