POSIBILE EFECTE ALE APLICĂRII NOILOR NORME DE CREDITARE Cumpărătorii de locuinţe intră în expectativă, iar preţurile îşi vor accentua scăderea

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 26 august 2008

Cumpărătorii de locuinţe intră în expectativă, iar preţurile îşi vor accentua scăderea

Piaţa îşi va reveni ca ritm de tranzacţionare după o scădere puternică a preţurilor

Chiar dacă nu este toată solvabilă, cererea de locuinţe este foarte mare şi va determina reluarea tranzacţiilor

Noul regulament adoptat de BNR, după care băncile vor acorda credite populaţiei, va prelungi expectativa în care a intrat piaţa imobiliară încă din primăvara acestui an şi va aduce noi scăderi de preţuri pentru locuinţe. Tranzacţiile cu apartamente noi şi vechi au scăzut, deja, din cauza faptului că băncile nu au mai acordat credite atât de uşor ca în 2007, pe fondul crizei financiare internaţionale, şi din cauza faptului că preţurile solicitate de proprietari sunt, încă, foarte mari. Astfel, în această vară, preţurile apartamentelor vechi în special au început timid să scadă, din cauza lipsei de cumpărători.

Călin Clinciu, directorul de dezvoltare al companiei imobiliare "Euroest", ne-a declarat: "Unii cumpărători nu pot obţine credite în condiţiile actuale şi nu vor avea nicio şansă nici după aplicarea noilor norme BNR. Alţii aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu preţurile. Cert este că se va prelungi perioada de expectativă, cu un ritm scăzut de tranzacţionare, până când preţurile apartamentelor vechi vor scădea considerabil. Abia atunci piaţa va intra într-un ritm normal de tranzacţionare, iar valoarea de vânzare se va corecta. Preţurile apartamentelor vechi oricum sunt mult prea ridicate".

Domnia sa susţine că şi vânzarea de apartamente noi merge mai greu. Se vând proiectele bune, cu preţuri rezonabile, ale căror dezvoltatori sunt cunoscuţi, cu suficientă putere financiară să le finalizeze la termen. "Vor dispărea mulţi din investitorii mici, sau din cei care construiau cu banii băncilor sau ai clienţilor. În plus, va fi nevoie ca investitorii să-şi micşoreze marja de profit pentru a putea vinde toate apartamentele. Acum, după aplicarea noilor norme BNR, se va cerne grâul de neghină şi pe piaţa investiţiilor rezidenţiale".

Dan Ioan Popp, directorul general al "Impact Developer&Contractor", ne-a declarat că noile norme BNR nu vor face decât să prelungească inutil expectativa în care a intrat piaţa imobiliară în acest an: "Nevoia de locuinţe este foarte mare. Veniturile nu scad, ci cresc, economia creşte, iar instituţiile bancare de la noi nu sunt afectate de criza financiară internaţională. Din punctul meu de vedere, normele BNR tratează un simp-tom pe care piaţa de la noi nu îl are. Cumpărătorii aşteaptă să vadă ce se întâmplă, încotro se duc preţurile şi când vor înţelege ce implică noile condiţii de creditare, tranzacţiile cu locuinţe se vor relua".

Domnia sa susţine că cei cu venituri peste medie nu vor avea prea mult de suferit în urma aplicării noilor condiţii de creditare. Directorul general al "Impact" este de părere că BNR ar trebui să separe normele de creditare pentru consum de cele pentru achiziţii şi investiţii imobiliare: "Sectorul construcţiilor, cel rezidenţial în special, reprezintă motorul economiei şi nu este generator de inflaţie. Este adevărat că şi cumpărătorii români sunt, în general, grăbiţi, să-şi satisfacă nevoile, chiar şi cu împrumuturi mai scumpe din bănci. Dar majoritatea celor care achiziţionează locuinţe pentru uz personal calculează bine acest pas şi sunt buni plătitori".

Gabriel Alexandru, vicepreşedintele companiei imobiliare "Century21", ne-a spus: "Aplicarea noilor norme BNR va conduce la o scădere semnificativă a cererii, ceea ce va atrage noi reduceri de preţuri atât la apartamente vechi cât şi la cele noi."

De exemplu, o familie cu un venit mediu de 1.200 de euro pe lună va putea accede, în condiţii standard, cu un avans 25%, la un credit de 55.000 de euro. Acest lucru înseamnă că preţul locuinţei pe care familiile cu venituri medii îl pot plăti nu depăşeşte 75.000 de euro. Ori majoritatea apartamentelor cu două şi trei camere depăşesc cu mult această sumă".

Domnia sa susţine că, pe piaţa bancară, vom asista la diminuarea portofoliului de credite ipotecare, la îndatorarea rudelor şi prietenilor împrumutaţilor, dar şi la finanţări ipotecare oferite de instituţii cu sediul principal sau sucursale în alte ţări europene. Vicepreşedintele "Century21" mai estimează că, pe piaţa monetară, dobânzile vor înregistra un trend descrescător, atât la credite cât şi la depozite ca urmare şi a diminuării marjelor de profit ale băncilor comerciale. Pe piaţa valutară, moneda naţională se va aprecia ca rezultat al diminuării inflatiei şi creşterii cererii de monedă naţională într-un ritm mai lent decât creşterea ofertei de monedă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb