PREMIERĂ Germania a plasat obligaţiuni pe zece ani la dobânzi negative

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 14 iulie 2016

Germania a plasat obligaţiuni pe zece ani la dobânzi negative

Germania a emis ieri, pentru prima dată în istorie, titluri de stat cu scadenţa la zece ani la dobânzi negative, randamentul pentru aceste obligaţiuni coborând până la nivelul minim istoric de -0,05%, conform Agenţiei Finanţelor din Germania, care administrează datoria ţării.

Obligaţiunile guvernamentale germane pe zece ani sunt un indicator de referinţă pe pieţele obligaţiunilor, fiind considerate una dintre cele mai sigure investiţii din lume.

Agenţia care gestionează datoria Germaniei a precizat că a obţinut 4,038 miliarde de euro (4,47 miliarde dolari) din emisiunea de obligaţiuni pe zece ani, cu un cupon zero, la preţul cel mai scăzut de 100,48 şi o rată de acoperire a ofertei de 1,2.

Agenţia Finanţelor a precizat că lichiditatea pentru obligaţiunile suverane germane a fost foarte ridicată, iar investitorii au fost atraşi de calificativul de credit ridicat al Germaniei.

Germania este una dintre cele trei ţări din zona euro şi cele şase state din Uniunea Europeană care beneficiază de un rating suveran de top "AAA".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dobanda nu e acelasi lucru cu randamentul. Randamentul contine dobanda deci u au cum sa fie la fel. Asadar daca Germania a vandut la randament negativ nu inseamna ca dobanda e negativa. Daca e adevarat ce scrieti (cu toate ca dupa un asemenea start e de luat cu destula sare) dobanda e zero, mai precis cuponul. Ar trebui sa va puneti la punct daca aveti de gand sa scrieti stiri si articole despre chestii legate de economie si de bursa. Titlul e de nivelul Can Can sau Pif.

    Cum adica, la 100 euro investiti initial, la scadenta rascumperi mai putin sau cum?

    Dobanda negativa.

    1. Nu dobanda e negativa ci randamentul care e altceva. Titlul bombastic, click bite, e dat de cineva care nu intelege bursa si titlurile de valiare.

      Eu nu stiu ce inseamna randament la obligatiuni guvernamentale. Cu siguranta ca si multi altii. Va rog, daca se poate, sa ma lamuriti. in citeva cuvinte. Multumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb