Premierul ceh Petr Fiala a exprimat astăzi, în timpul unei vizite oficiale la Paris, dorinţa ţărilor din Europa Centrală ca Ucraina să învingă Rusia, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Vom vorbi despre evoluţia războiului din Ucraina, despre sancţiuni împotriva Rusiei şi poziţii pe care ar trebui să le adoptăm faţă de Rusia", a declarat şeful guvernului ceh pentru presă, înaintea unei discuţii cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
"Voi încerca să-i prezint preşedintelui (francez) poziţia noastră central-europeană şi viziunea noastră: cum să continuăm pentru a ajunge într-adevăr la ceea ce noi dorim, adică victoria Ucrainei, ca să nu poată fi victorioşi cei care folosesc calea forţei pentru a-şi atinge obiectivele", a adăugat Fiala.
Alături de premierul ceh, preşedintele francez a evidenţiat "sancţiunile rapide şi masive" adoptate de Uniunea Europeană (UE) la adresa Rusiei, precum şi "solidaritatea masivă" faţă de Ucraina.
"Vom discuta despre situaţia din Ucraina, despre eforturile pentru a-l ajuta pe preşedintele (ucrainean) Zelenski să ajungă la un armistiţiu, precum şi despre viitorul Ucrainei în familia europeană", a adăugat Macron la intrarea în Palatul Elysee.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a atenţionat ieri, în Financial Times, că ţara sa are nevoie de victorie împotriva Rusiei "pe câmpul de luptă" înainte de orice fel de negocieri de pace.
La peste trei luni de la declanşarea ofensivei militare de către Moscova, forţele ruse controlează în prezent "circa 20%" din teritoriul ucrainean, aproape 125.000 de kilometri pătraţi, potrivit Kievului.