Premierul Cehiei: "UE cu două viteze nu trebuie să divizeze Europa"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 mai 2018

Ideea unei Uniuni Europene (UE) cu două viteze ar putea împărţi Europa în cluburi mici, ceea ce ar fi rău pentru blocul comunitar, potrivit premierului ceh Andrej Babis, citat de praguemonitor.com.

Oficialul ceh subliniază că nu-i place deloc ideea Europei cu două viteze şi că un asemenea concept ar fi acceptabil doar dacă toate statele membre ar avea oportunitatea să fie parte a sa, indiferent de participarea lor la proiectele de cooperare, şi dacă nu ar încălca regulile pieţei comune.

Babis a afirmat: "Niciun stat membru nu ar trebui să fie exclus din procesul de elaborare şi aprobare a deciziilor privind piaţa comună".

Oficialul ceh mai declară că nu poate înţelege modul în care a fost măsurată această "UE cu două viteze".

Totodată, Andrej Babis aminteşte că cehii nu fac parte din zona euro şi crede că este necesară o reformă a uniunii monetare. "În prezent, ţările din zona euro nu au o viteză mai mare decât ţările UE din afara uniunii monetare", subliniază oficialul ceh.

Babis menţionează că, în pofida unei istorii comune, Europa a fost întotdeauna plină de diferenţe care devin evidente în dezbaterea despre un viitor comun, iar acest lucru duce la o integrare diferenţiată.

În opinia premierului ceh, următorul cadru bugetar şi migraţia trebuie să fie priorităţi pentru UE, iar statele membre ar trebui să aibă cuvântul principal în UE, nu Comisia Europeană.

Oficialul ceh speră ca Executivul comunitar să devină o instituţie principală de servicii pentru ţările membre, după următoarele alegeri europene.

"Europa trebuie să lupte pentru libera circulaţie a mărfurilor, a oamenilor, a serviciilor şi a capitalului", spune Babis, adăugând că ţările din Balcanii de Vest ar trebui să fie ajutate să adopte reforme şi să intre în UE pentru că, în caz contrar, China, Rusia, Arabia Saudită şi alte state "le aşteaptă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb