Compania germană Premium Aerotec a finalizat anul trecut investiţii de 15 milioane de euro, creând 200 de noi locuri de muncă. Pentru anul acesta, compania germană, care operează o fabrică la Ghimbav, şi-a programat un business de 55 de milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de anul trecut.
"Compania noastră are în momentul de faţă un număr de 760 de angajaţi şi îşi propune ca, până la finele anului 2016, numărul să crească la aproximativ 950 de angajaţi. Cele mai căutate posturi vizează muncitorii calificaţi - strungari, frezori şi montatori, care au cunoştinţe de desen tehnic şi experienţă în prelucrări mecanice şi fibră de carbon. De asemenea, firma fiind în proces de dezvoltare, adiţional posturilor din producţie, se caută pentru departamentele de suport economişti, ingineri, achizitori, ingineri calitate şi IT-işti software", se arată într-un răspuns al reprezentanţilor companiei.
Investiţia finalizată anul trecut de Premium Aerotec prin proiectul "Extinderea investiţiei de tip Greenfield" a avut ca scop extinderea ambelor linii de producţie existente - "Piese detaliate" şi "Ansambluri" pentru industria aeronautică. "Prin reorganizarea amplasării utilajelor în hală, aplicând principii LEAN, Premium Aerotec a reuşit eliberarea a aproximativ 2.500 metri pătraţi în hala existentă, permiţând astfel achiziţionarea şi amplasarea de noi maşini şi utilaje în vederea extinderii capacităţii de producţie. Pachetele de lucru aferente acestui proiect de investiţii conţin componente cheie ale noilor aeronave Airbus A350 XWB".
Compania germană se va concentra în următorii doi ani pe proiectul "Rate Increase", care va consta în creşterea numărului de comenzi la cererea clientului. "Pentru a putea pune la dispoziţia clientului avioanele solicitate, este necesar ca toate punctele de montaj Airbus să crească rata de producţie cu circa 50%, implicit şi la Braşov. Vizată este aici familia A320, aparţinând programului Single Aisle (avioane civile mai mici). Automat, numărul de angajaţi va creşte, ceea ce reprezintă un plus pentru piaţa de muncă din Braşov", mai arată reprezentanţii companiei.
• Atrag angajaţi cu pachete salariale atractive
Pe piaţa forţei de muncă din Braşov se simte în ultima perioadă o lipsă acută de persoane bine pregătite profesional. "Faţă de anii trecuţi, am întâmpinat dificultăţi doar la poziţii specifice domeniului de activitate, însă incercăm să motivăm candidaţii venind în întâmpinarea lor cu pachete salariale atractive şi diferite beneficii, printre care se numără asigurarea transportului, subvenţia pentru cantină, diferite prime, asigurare medicală suplimentară şi altele", afirmă reprezentanţii companiei.
Premium Aerotec este cel mai important producător european de structuri pentru aeronave de mari dimensiuni, producând în principal pentru Airbus. Compania germană a fost înfiinţată în anul 2009, ca filială deţinută în întregime de grupul de aeronautică şi apărare EADS. Investiţiile Premium Aerotec în fabrica din Braşov, cu o suprafaţă construită de 60.000 metri pătraţi, se ridică la circa 40 milioane euro.