PREŞEDINTELE CNVM NU VEDE FALIMENTE ÎN RÂNDUL CASELOR DE BROKERAJ, DAR NICI FUZIUNI Avem o piaţă bazată pe orgolii

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 februarie 2009

Nu avem semnale care să ne îndreptăţească să spunem că suntem spre finalul crizei.

Nu avem semnale care să ne îndreptăţească să spunem că suntem spre finalul crizei.

Gabriela Anghelache, preşedintele autorităţii pieţei de capital, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări legate de statutul pieţei Rasdaq şi de problemele întâlnite la unii emitenţi. Într-o perioadă dominată de scandalul "Broker" Cluj şi de scăderile continue ale preţurilor acţiunilor, şeful CNVM ne-a spus că nu vede falimente în rândul intermedarilor, dar nici fuziuni din cauza orgoliilor.

Interviu cu Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare

Reporter: Statutul pieţei Rasdaq este o problemă controversată care a stârnit numeroase discuţii în ultima vreme. Cum vedeţi dumneavoastră această situaţie?

Gabriela Anghelache: În ceea ce priveşte statutul pieţei Rasdaq lucrurile sunt destul de clare, în sensul că piaţa Rasdaq a fost înfiinţată în 1996 ca piaţă organizată şi reglementată, aşa cum este precizat în decizia de înfiinţare a pieţei. Din 1996 până la data aderării ţării noastre la Uniunea Europeană lucrurile au mai evoluat. Din punct de vedere al reglementărilor europene se face, acum, distincţie între o piaţă reglementată conform cerinţelor directivelor europene şi o piaţă care este reglementată prin reguli proprii, dar aprobate de către autoritatea pieţei, respectiv de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Aceasta înseamnă că o piaţă reglementată este ceea ce numeam noi, înainte, o bursă de valori, deci este o piaţă la care accesul instrumentelor financiare se face în baza respectării de către emitenţi a unor cerinţe. Cerinţele sunt impuse de legislaţia europeană, respectiv de standardele europene preluate în reglementările naţionale, deci de legea internă a fiecărui stat membru, precum şi de regulile fiecărei pieţe. Piaţa Rasdaq a evoluat şi, de la o piaţă de negocieri, aşa cum a fost ea creată în 1996, s-a transformat, ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu Bursa de Valori Bucureşti, într-o platformă de tranzacţionare, ajungând să-şi piardă caracteristica iniţială de piaţă de negociere şi să se adapteze regulilor de formare a preţului specifice bursei.

Prin lege şi prin reglementările emise în aplicarea acesteia, de la data aderării la UE şi mai ales după intrarea în vigoare a directivei MiFID, din punctul de vedere al emitenţilor, Bursa de Valori Bucureşti trebuia să îndeplinească integral cerinţele unei pieţe reglementate. Valorile mobiliare aparţinând emitenţilor care nu îndeplinesc cerinţele de admitere pe o piaţă reglementată pot fi tranzacţionate pe un sistem alternativ.

Au existat numeroase discuţii şi puncte de vedere diferite între CNVM şi reprezentaţii pieţei, cei ai Bursei de Valori Bucureşti, ai Asociaţiei Brokerilor, privind crearea sistemului alternativ. Aceştia susţineau că nu este necesar acordul emitentului ale cărui acţiuni au fost tranzacţionate pe RASDAQ, pentru translatarea pe piaţa reglementată.

Din păcate, lucrurile au rămas nerezolvate până astăzi şi datorită litigiilor promovate de Bursă, în ceea ce priveşte decizia CNVM de creare a sistemului alternativ. Aceste litigii au parcurs o anumită etapă în derularea lor, dar nu sunt încă finalizate. Autoritatea pieţei a considerat că, până la crearea şi mai ales până la începerea funcţionării sistemului alternativ de tranzacţionare, societăţile ale căror acţiuni au figurat pe fosta piaţă RASDAQ au obligaţia să îndeplinească aproape aceleaşi cerinţe ca şi cele de pe piaţa reglementată.

Personal, îmi exprim şi pe această cale deschiderea pentru un dialog constructiv, astfel încât să putem adopta cât mai curând o decizie privind clarificarea situaţiei pieţei RASDAQ.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre faptul că la o societate de pe Rasdaq, respectiv Corint Târgovişte, instanţa a considerat că oferta de preluare în cazul unei deţineri de peste 33% din capitalul social nu este obligatorie, pe motiv ca piaţa nu este reglementată?

Gabriela Anghelache: Faţă de cele menţionate, există şi situaţii aparte. În cazul societăţii Corint Târgovişte, soluţia dată de instanţa de judecată a fost diferită faţă de poziţia adoptată de CNVM cu privire la iniţierea ofertei publice obligatorii. Instanţa a apreciat că societatea respectivă, neavând acţiunile tranzacţionate pe piaţa reglementată, nu se supune regulilor vizând oferta publică obligatorie.

Noi nu am fost parte în acest proces, dar, acum, văzând această decizie, am considerat că este de datoria noastră să formulăm cerere de intervenţie în nume propriu, iar dacă aceasta nu se acceptă, să formulăm cererea de intervenţie în numele apelantului. Este normal ca şi instanţele de judecată să înţeleagă că reglementările CNVM trebuie să fie aplicate în mod uniform pentru toate entităţile ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţă.

Reporter: Tot legat de ofertele publice de preluare, care ar fi o posibilă soluţie în privinţa problemelor de la Comvex Constranţa?

Gabriela Anghelache: Oferta publică de la Comvex este blocată pentru că şi în prezent sunt litigii în derulare. Noi am dat acea suspendare de două săptămâni, în ideea nu de a opri pe termen lung derularea acestei operaţiuni, ci pentru a da posibilitatea părţilor implicate, care se simt neîndreptăţite, să se adreseze instanţelor de judecată. Nu ştim, până în acest moment, care este soluţia ce va fi dată de instanţă.

CNVM are foarte multe reclamaţii în acest caz, atât din partea Solidmet, a unor persoane fizice având calitatea de acţionari, cât şi din partea Comvex. Nu pot să vă dau acum un răspuns definitiv cu privire la soluţia în acest caz pentru că este o speţă, şi această speţă comportă analize sub toate aspectele. Noi am dat o singură ordonanţă de suspendare, a cărei perioadă a expirat. Practic, din punctul nostru de vedere, oferta nu este suspendată, dar pe de altă parte sunt reclamaţiile celorlalte părţi care consideră că oferta trebuia făcută strict de Solidmet şi nu de Mittal.

Reporter: Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital a spus, recent, că arbitrul pieţei are o poziţie ambiguă în executarea dispoziţiilor legare referitoare la oferte publice de preluare. Cum comentaţi această afirmaţie?

Gabriela Anghelache: Nu este adevărat. Nu am avut niciodată o poziţie ambiguă. Probabil această exprimare se datorează faptului că tot Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital, prin diferite adrese şi în discuţia directă cu preşedintele asociaţiei, a adus în atenţie faptul că există unele speţe în care CNVM ar trebui să ia o decizie fermă şi să oblige acţionarii indirecţi la ofertă publică. Solicitarea se referă la două - trei cazuri, dintre care cel mai mediatizat a fost KazMunaiGaz. Noi am încercat să vedem care este practica europeană. Am solicitat autorităţilor din alte ţări membre informaţii cu privire la modul cum rezolvă astfel de situaţii şi Asociaţia Investitorilor a venit cu nişte exemple de societăţi la care s-au derulat oferte publice de către investitorii indirecţi. Problerma este că din acele exemple care ne-au fost date am constatat că nu autoritatea i-a obligat, ci a fost iniţiativa acelui acţionar indirect de a derula oferta. Problema este în ce măsură, dacă îi obligăm, avem şi câştig de cauză după aceea, pentru că dacă îi obligăm, iar acţionarii indirecţi consideră că obligaţia nu le revine, se adresează instanţelor de judecată, câştigă şi atunci mai rău bulversăm piaţa. Ce s-ar întâmpla cu preţul acelor acţiuni pe piaţă dacă noi am da un act individual prin care am obliga acţionarul indirect să facă ofertă? Dar dacă apar apoi litigii şi justiţia hotărăşte exact invers decât a hotărât autoritatea pieţei, din nou, ce se întâmplă cu preţul, cine pierde, cât pierde şi cine este vinovat de pierderea respectivă? Acesta este motivul pentru care unii spun că am tergiversat, nu este vorba de o tergiversare, nu este vorba de un tratament diferit în funcţie de poziţia unora sau altora dintre emitenţi, ci pur şi simplu încercăm să evităm efectele nefavorabile asupra pieţei.

Reporter: Consideraţi că o să mai continue criza financiară? Gabriela Anghelache: Din păcate nu avem semnale care să ne îndreptăţească să spunem că suntem spre finalul ei. Şi pe plan internaţional previziunile sunt sumbre, în sensul că cel puţin anul 2009 va fi un an de criză, că punctele cele mai nevralgice se vor situa şi în ţările emergente în lunile iunie-iulie.

Reporter: În ceea ce priveşte contextul economic din ţara noastră, sunteţi îngrijorată?

Gabriela Anghelache: Foarte îngrijorată, pentru că dacă activităţile economice se restrâng, dacă vor fi din ce în ce mai mulţi şomeri, atunci veniturile scad, procesul de economisire practic nu mai există şi, dacă nu ai un proces de economisire real, nu mai poţi să îţi pui problema unor investiţii, cu atât mai puţin a investiţiilor pe piaţa de capital. Din punct de vedere educaţional şi al mentalităţii suntem undeva în urma ţărilor cu o economie de piaţă funcţională şi cu tradiţie, motiv pentru care, atunci când există economii la nivelul populaţiei, la nivelul micului investitor şi nu al marelui investitor, acestea mai degrabă sunt depuse la o bancă decât să fie investite pe piaţa de capital.

Reporter: Recent SIF "Transilvania" a propus acţionarilor modificarea pragului de 1%. Care ar fi efectele unei asemenea modificări?

Gabriela Anghelache: Deocamdată există o lege. Bună sau nu, trebuie să o aplicăm. Legea impune această limită de deţinere de 1% inclusiv în ceea ce0 priveşte deţinerile concertate. Sigur că în cazul unei societăţi comerciale Adunarea Generală a Acţionarilor este suverană, deci poate să adopte orice hotărâre, dar hotărârile nu trebuie să încalce legislaţia ţării respective. Nu ştiu ce se va decide în adunarea generală, însă noi trebuie să aplicăm legea.

Efectele pentru piaţă ar fi benefice, în primul rând prin creşterea lichidităţii.

Prin Legea 297 există şi acum prevederea cu privire la răscumpărarea acţiunilor proprii în vederea reducerii pachetelor reziduale şi a diminuării numărului de acţionari foarte mici. În ceea ce priveşte răscumpărarea, nu s-au făcut paşi importanţi, deşi legea societăţilor comerciale permite derularea acestei operaţiuni între anumite limite. În consecinţă, numărul acţionarilor foarte mărunţi a rămas aproape nemodificat.

Se mai pune şi problema ca, în cazul concentrării acţionariatului, deciziile să urmărească păstrarea şi creşterea activelor acestor societăţi.

Reporter: Vă este teamă că o sa mai întâlniţi probleme la casele de brokeraj? Veţi modifica măsurile de supraveghere, în sensul adăugării unor noi măsuri?

Gabriela Anghelache: Mai mult decât să facem analize aşa cum le-am solicitat pe perioade mai scurte de timp prin raportări intermediare la o săptămână, fapt care nu a fost îmbrăţişat cu plăcere de către intermediari, pentru că aceasta presupune un volum mai mare de muncă, nu ştiu ce am putea face. Din punctul meu de vedere ce s-a întâmplat în ultima vreme, pornind de la situaţia Mobinvest încoace, reprezintă o lecţie grea care trebuie să dea de gândit tuturor. Planul nostru de control este mult mai dens în acestă perioadă, şi vom lua şi aici, în interior, măsuri privind o reaşezare a direcţiilor de specialitate, în principal în sensul realocării personalului către activităţile de supraveghere şi control. De asemenea, cred că şi la nivelul intermediarilor şi al Asociaţiei Brokerilor ar trebui să se facă o analiză mult mai pertinentă şi cu măsuri îndeosebi la nivelul Asociaţiei. Aceasta reprezintă o comunitate a brokerilor care ar trebui să exprime o opinie în aşa fel încât să înceteze orice fenomen care perturbă piaţa, contribuind astfel la creşterea încrederii investitorilor.

Reporter: În următoarea perioadă vedeţi falimente în rândul caselor de brokeraj?

Gabriela Anghelache: Nu aş vedea încă falimente. Pe măsură ce capitalul de supraveghere scade, noi luăm măsura de restrângere a obiectului de activitate şi se monitorizează fiecare intermediar. Nu cred că ne punem în acest moment problema unor falimente, dar a apărut şi situaţia în care anumiţi intermediari solicită, din proprie iniţiativă, restrângerea obiectului de activitate pentru un anumit interval de timp. Analizele realizate şi în exteriorul ţării arată că numărul intermediarilor din România este prea mare pentru dimensiunea pieţei noastre, iar eu mă asteptam, încă de anul trecut, să asistăm la fuziuni care, totuşi, nu se întâmplă. În opinia mea, avem o piaţă bazată pe orgolii.

Reporter: Aveţi în plan măsuri de sprijinire a caselor de brokeraj?

Gabriela Anghelache: Recent am luat o serie de măsuri cu privire la reducerea cotelor şi tarifelor percepute de CNVM. În octombrie 2008, de asemenea, am adoptat un set de astfel de măsuri şi am spus că după ce vom analiza efectele vom decide daca le menţinem sau nu. Am adoptat şi am publicat dispunerea de măsuri prin care nu numai că am luat în considerare reduceri de cote, dar am şi suspendat anumite cote şi tarife până la sfârşitul anului curent. Acest lucru este în favoarea intermediarilor şi m-aş bucura dacă ar fi şi în favoarea investitorilor pentru că noi dorim, de fapt, ca prin măsurile naostre să scadă şi costurile pentru investitori.

Reporter: Aţi susţine o campanie de atragere a investitorilor pe piaţa de capital autohtonă?

Gabriela Anghelache: Bineînţeles că susţin, dar ar trebui să ne gândim foarte bine ce argumente prezentăm în această perioadă. Suntem foarte interesaţi să atragem investitori, să îi educăm şi să le oferim o serie întreagă de informaţii care să vină în sprijinul adoptării deciziei lor de investire. În acest scop, pe tot parcursul anului 2008, CNVM a organizat, în Bucureşti şi în ţară, o serie de conferinţe dedicate atât investitorilor calificaţi, cât şi celor care doresc să facă primii paşi în activitatea de investire pe piaţa de capital. Mai mult, CNVM a editat un Ghid al investitorului, care se distribuie gratuit tuturor celor interesaţi. Este posibil să iniţiem un astfel de demers şi în următoare perioadă, însă nu o putem face singuri, va trebui să colaborăm atât cu instituţiile pieţei, cât şi cu presa.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. DEMISIA (de onoare?)

    Madam Anghelache face inca o data dovada ca nu stie ce vorbeste! "Interventie in numele apelantului"?? Iar in cazul Comvex oferta publica trebuia sa o faca protejatul cnvm Expert Placement nu Mittal Steel si nicidecum Solidmet cum in mod vraiste vobeste madam presedinta!

    "Interviul" face parte din scenariul pus la punct de MMM. Aparent el se retrage. Trimite la inaintare ziaristi fara experienta. Le da tema, corecteaza articolele si le publica. Acum pune in discutie piata RASDAQ. Anghelache a cazut in plasa. De ce nu spune nimic de Cosea (lista lui Cosea), de Cristian Tudor Popescu ( dl. Gaura Neagra) de Ilie Serbanescu (sustinatorul privatizarii bancilor si a lui Isarescu),de Bogdan Baltazar (cel care a privatizat BRD si teparul pietei de capital) de Vasilescu( manipultorul sef al BNR), de Farmache( distrugatorul BVB, cel care prin frauda l-a finantat pe MMM, arti zanul amnipularii Rompetrol sin teparul BVB cu un milion de euro),pe Isarescu demolatorul Bancorex si demolatorul monedei nationale) pe Chirovici care il sustine pe Isarescu. Ce face MMM este o diversiune.

    1. Pai cum sa nu fie falimente in cazul caselor de brokeraj? este aberant ce interpretari da acest mmm. Face o interpretare ca sa creeze iimpresia ca anghelache garanteaza pentru investitorii pe piata de capital. De ce nu garanteaza Isarescu pentru situatia Romaniei doar el face politica economica.

      Propun un remake al filmului "Teoria conspiratiei" cu domnul Hristu in rolul principal (inlocuitor al domnului Mel Gibson). Astept propuneri pentru inlocuitoareal doamnei Julia Roberts.... No ofense

      Serios vorbind domnule Hristu, mi-ar face o deosebita placere sa citesc materiale consistente si pertinente despre conexiunile prezentate de dumneata. Daca ai asa ceva da-mi un raspuns si-ti dau adresa de mail unde sa le trimiti 

    L-am vazut aseara pe Ilie Serbanescu la antena3. Penibil. Nu stia cum sa-i mai ia apararea lui Isarescu. Nu va este rusine!

    ..adica ce legatura are decizia pe care trebuie sa o ia CNVM pt ca sa faca oferta de cumparare a RRC cu ce va face Munai Gaz pe urma ? DNA Presedinte, dvs aveti obligatia sa emiteti acel ORDIN de rascumparare, iar ce va face Munai Gaz pe urma, e treaba lor ! Dvs trebuie sa aplicati legea nu sa o interpretati !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb