Preşedintele-n figuri (II)

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Politică / 13 noiembrie 2014

Preşedintele-n figuri (II)

(după prima confruntare directă)

CSCI: "55% din votanţii lui Iohannis consideră că Ponta a câştigat dezbaterea de marţi"

Propria personalitate a candidatului la preşedinţie va conta, potrivit analiştilor politici, în bătălia pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, iar electoratul nehotărât este o miză importantă, în condiţiile în care stânga şi dreapta împart două bazine electorale aproape egale de 40-45%.

Prima dezbatere electorală dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta a fost considerată de electorat o victorie a cadidatului PSD-PC-UNPR, potrivit unui sondaj CSCI realizat în timp real.

CSCI (Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic) este un proiect iniţiat şi susţinut de Fundaţia Multimedia, coordonator fiind analistul politic Dan Sultănescu, consilier al lui Victor Ponta.

55% dintre votanţii lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale au declarat marţi seara, potrivit sondajului CSCI, că Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a câştigat dezbaterea electorală.

Înaintea dezbaterii, unele sondaje arătau o diferenţă foarte mică între Klaus Iohannis (48,8%) şi Victor Ponta (51,2%), o mare parte dintre cei intervievaţi arătându-se indecişi, miza confruntării fiind acest posibil electorat.

Potrivit sondajului CSCI realizat în timpul emisunii, 65% dintre cei care s-au declarat nehotărâţi în privinţa votului l-au văzut tot pe Victor Ponta câştigător al dezbaterii.

În urma dezbaterii de marţi seară, electoratul Monicăi Macovei (4,4%) şi cel al Elenei Udrea (5,2%) vor conta foarte mult în lupta prezidenţială.

Monica Macovei şi-a exprimat opţiunea să-l susţină pe Klaus Iohannis înaintea dezbaterii electorale.

Nu ştim care este poziţia ei acum, în condiţiile în care Sebastian Lăzăroiu a declarat pe pagina sa de Facebook:

"N-aţi vrut Monica. Ieşea Ponta-n cârje din emisiune", după care a adăugat: "Iohannis s-a descurcat onorabil. Dar, la câtă muniţie există despre Ponta, putea să-l dea cu roţile în sus în primele zece minute. Şi n-o spun ca un om de pe margine. Am stat faţă în faţă cu Ponta cândva şi l-am văzut transpirat tot. E victima perfectă".

Monica Macovei a strâns voturi de la cei exasperaţi de corupţie care sunt, de asemenea, intelectuali. Klaus Iohannis i-a dezamăgit în prima dezbatere electorală, iar acum nu este clar că votanţii Monicăi Macovei o vor urma în opţiuni, pentru că sunt suficient de independenţi în gândire şi însăşi opţiunea pentru Monica Macovei vine din această independenţă.

Monica Macovei a părut independentă şi de Traian Băsescu, şi de Ponta şi de Iohannis.

Putem presupune că o parte a procentajului de 4,4% va renunţa să se mai prezinte la urne pe 16 noiembrie.

Liderul PMP Elena Udrea (5,2%) a recomandat electoratului, înaintea dezbaterii directe dintre Iohannis şi Ponta, să voteze cum îi cer valorile şi pricipiile statului de drept, menţionând însă că votul trebuie să fie anti-Ponta, dar şi că ea nu este adepta principiului "răul mai mic".

Ştim că electoratul Elenei Udrea este, de fapt, pro Traian Băsescu, cetăţeni care preferă un preşedinte jucător, cu o personalitate puternică. Ceea ce nu este propriu lui Klaus Iohannis, care a declarat că vrea să schimbe "felul de a se face politică", prin "mai puţin scandal şi mai multă aplecare spre probleme".

Putem, de asemenea, presupune că şi din cei 5,2%, o parte nu vor merge la vot pe 16 noiembrie.

Rămâne de văzut dacă la următoarele dezbateri televizate Klaus Iohannis va reuşi să convingă electoratul de dreapta (al Elenei Udrea şi al Monicăi Macovei) să-l voteze şi ce dezvăluiri sau tertipuri va folosi pentru a muta electorat de la Victor Ponta către el, în condiţiile în care, în acest moment, potrivit cifrelor, liderul PSD-PC-UNPR este câştigător.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Klaus Iohannis n-are nevoie sa smulga electorat de la Ponta, care are electoratul lui captiv, ci trebuie sa-i convinga pe cat mai multi anti-PSD-isti sa iasa la vot. Este suficient!

    Si turul II incepuse atat de bine...

    Manifestatiile in legatura cu votul diasporei puteau fi un prilej minunat de aducere a oamenilor la urne! 

    1. Poti sa votezi cu un om care face taraboi pentru diaspora,dar cand vine vorba de Cernauti sau Chisinau spune"astea sunt alta tara "Cat o fi Sandru pro Iohannis ,i s-a pus pata pe creier(ca la oricare ardelean)

      esti dus cu capul dar unde sunt ...va veni si vremea lor, dar cu cei din ucraina si transnistria shiar sunt pesimist!dar sa nu lasi sa voteze niste oameni, indiferent cati si cu cine cred, ori sa le interzice orice alt drept al lor, este fapt PENAL!!!!

    Votantii pro-MM sunt cei care identifica actualele (...dar si fostele) colectivitati cunoscute sub denumirea "alesii neamului" cu colectivitatea actualelor (...dar mai ales a viitoarelor!) colectivitati de PUSCARIASI!!Ca urmare ACESTIA NU vor putea NICIODATA sa voteze un plagiator (=HOT) si nici sa priveasca de acasa spectacolul FRAUDARII alegerilor de catre colectivitatea acestor infractori.

    Intoxicare in toata regula; sa speram ca romanii nu se vor mai lasa pacaliti si vor taxa cum trebuie mizeriile. 

    1. Mai e o problema cu "cifrele" la Ponta votantii lui PPDD,PRM,Tariceanu nu prea sunt sigur ca voteaza PSD toti, poate 50-60% restul sigur NU, dar la Iohannis cei ai lui Basescu-Udrea, Macovei UDMR si diaspora care va fi de 4-5% din voturi, plus ceilalti absenti in turul I (inca 45%)din care posibil sa apara inca 5-10% in turul II vor merge cam 95-100%cu Iohanis.9.5 milioane au fost in turul I posibil 10,5 mil in turul doi, diferenta merge sigur la Iohannis

    Vrem ce-a fost? Sa fie. Nu vrem ce-a fost, sa fie. Vorba multa, saracia omului. Saracia o avem, cine oare o avea vorba multa? Noi ce vrem? Ce tot ne zbatem intre vorbe? D-voastra stiti ca in Sibiu dl.Ponta ne-a informat ca dl.Iohannis a primit 50 milioare euro? Dar nu ne-a informat ca de exemplu, la Slobozia, a dat tot 50 milioane euro. Sibiu est de 5 ori mai mare decat Slobozia. Sibiu nu este PSD, Slobozia este PSD. Sibiu arata cum arata, cu aceeasi bani cu care Slobozia construieste acum o parcare subterana, da, da, parcare subterana de maxim 500 autoturisme, in centrul orasului, un oras de cat? De 25.000 locuitori. Cat credeti ca vor castiga cei din PSD (si aliatii lor) la aceasta afacere? Deci, Sibiu=Slobozia. La Sibiu s-a dat tun? Sau la Slobozia s-a dat tun? Aici trebuie jurnalistii sa sape! Pentru ca prea usor trecem peste vorbele lor. Hai sa le analizam faptele. Oare dl.Iohannis a construit mai mult in Sibiu decat primarul Sloboziei, care da acum, in acest moment de 3-4 luni un tun de cel putin 40 milioane euro? Nu de alta, insa am trecut pe-acolo si am vazut o gaura imensa in centrul orasului, am intrebat, am aflat, m-am crucit in fata uneia din cele 30 de biserici/km patrat din oras, Episcopiei, am facut un tur al orasului, plin de parcari si parcuri, linistit, si m-am intrebat? Cum oare pot oamenii sa suporte un primar care construieste intr-un oras de 25.000 locuitori (o mare parte au mici ferme la tara) o parcare subterana, pentru autoturismele nomenclaturii locale? Dar oare cat o fi parandaratul la 50 milioane euro? Din fonduri europene cica? Fata de cei 50 milioane euro primiti de Iohannis la Sibiu, conform d-lui Ponta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb