Preşedintele României vizitează Confindustria, la Roma

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 17 octombrie 2018

Preşedintele României vizitează Confindustria, la Roma

Confindustria Romania, Camera de Comert şi Industrie a României şi Confindustria, forum pe tema relaţiilor economice italo-române

Pe 16 octombrie, Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a deplasat la Roma pentru aniversarea a zece ani de parteneriat strategic consolidat cu Italia, în cadrul singurei sale vizite în străinătate în 2018. Un eveniment de o deosebită importanţă, deoarece este prima vizită de stat din ultimii patruzecişicinci în Italia de ani a unui şef al statului român.

Pe lângă întâlnirile instituţionale cu Preşedinţia italiană şi reprezentantii Primăriei oraşului Roma, Preşedintele Klaus Johannis a efectuat o vizită la prestigiosul sediu Confindustria, situat în Viale dell'Astronomia, pentru a se întâlni cu Preşedintele Vincenzo Boccia şi pentru a participa la Forumul "Opportunities of collaboration and investments in Romania", organizat de Confindustria Roma, Camera de Comerţ şi Industrie a României (ccir.ro) reprezentată de preşedintele Mihai Daraban şi Confindustria România (confindustria.ro) reprezentată de Preşedintele Giovanni Villabruna.

În 2016, preşedintele Confindus­tria, Vincenzo Boccia, a fost prezent la Bucureşti la Forumul Economic Both Worlds organizat de Confindustria România iar, cu acest prilej, a avut ocazia să se întâlnească în cadrul unui moment instituţional cu preşedintele Klaus Johannis.

În cadrul Forumului de la Roma, după salutul instituţional de bunvenit adresat de Preşedintele Confindustria, Vincenzo Boccia, a urmat cuvântarea Preşedintele României, Klaus Johannis. De ambele părţi au reieşit propuneri de recunoaştere reciprocă a partenariatului solid şi stabil între cele două ţări, precum şi importanţa prezenţei întreprinzătorilor şi a investiţiilor italiene în România, precum şi rolul patronal şi reprezentativ al Confindustria Romania.

La finalul părţii instituţionale, după discursul lui Guglielmo Picchi, Subsecretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe şi al Cooperării Internaţionale, a luat cuvântul Mihai Daraban Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, care a reliefat noţiunile de cooperare şi oportunitate pe care România le poate oferi investiţiilor italiene, pe lângă rolul fundamental de suport pe care Camera de Comerţ şi Industrie Industria românească îl poate garanta, prin intermediul unei reţele extinse de sucursale în întreaga ţară şi datorită strânsei colaborări cu Confindustria Romania.

Lucrările Forumului au fost deschise de preşedintele Confindustria Romania, Giovanni Villabruna.

"Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Confindustria Roma, pentru noi, Confindustria Romania, a reprezentat un moment de o deosebită importanţă şi valoare, o recunoaştere a eforturilor şi a sacrificiilor realizate de întreprinzătorii noştri în România şi, mai presus de toate, un semn de respect reciproc pentru rolul pe care patronatul îl desfăşoară în România - o adevărată "casă pentru întreprinzătorii italieni"- şi un punct de referinţă privilegiat nu numai pentru autorităţile italiene, ci şi pentru cele româneşti. Confindustria România a colaborat întotdeauna cu instituţiile, şi doreşte să reprezinte un instrument al subsidiarităţii şi al dialogului social alături de celelalte "patronate" pentru a-şi oferi viziunea şi contribuţia şi cu privire la aspectele tehnice şi sociale. În acest sens, în ultimele luni, am stabilit un dialog direct cu Guvernul, cu diferitele ministere de resort, pentru a oferi soluţii practice, fezabile şi, mai ales, europene, pentru lipsa forţei de muncă, una dintre problemele majore cu care se confruntă toate companiile din România", a declarat cu această ocazie Giovanni Villabruna, Preşedintele Confindustria Romania.

După discursul preşedintelui Confindustria Romania, lucrările au continuat cu intervenţiile a doi vorbitori importanţi, Ştefan Voinea, responsabilul Biroului relaţii bilaterale al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (Head of Bilateral Relations office of CCIR) şi Norina Boru, Cons. Economic al Ambasadei României în Italia, care au prezentat date statistice foarte interesante şi informaţii suplimentare cu privire la relaţia economică dintre Italia şi România.

Înainte de networking lunch, asociatul istoric al Confindustria Romania, Pirelli Tyres Romania, în persoana CEO Dr.Ing.Wolfgang Meier a prezentat un case history de succes. A urmat intervenţia Dlui. Gaetano Vecchio, Preşedinte COSEDIL şi Preşedinte al SMEs Committee Italian Contractor Association.

(C)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb