Preşedintele Serbiei promite majorarea salariilor până la 500 de euro pe lună

M.A.
Internaţional / 17 septembrie 2019

Aleksandar Vucic (Sursa foto: Facebook)

Aleksandar Vucic (Sursa foto: Facebook)

Preşedintele Serbiei a promis că va majora salariile, în încercarea de a consolida poziţia partidului său înaintea alegerilor de anul viitor, transmite Bloomberg.

În condiţiile în care în mai multe ţări din Europa de Est salariile înregistrează creşteri de două cifre, administraţia preşedintelui Aleksandar Vucic a promis că va majora salariul mediu din Serbia până la 500 de euro pe lună, până la finele acestui an, printr-un mix de acte legislative şi sprijin pentru dinar din partea aliaţilor săi de la Banca Naţională, informează Agerpres.

"Un salariu mediu de 500 de euro a devenit un obiectiv politic primordial. Însă chiar şi o combinaţie de eforturi care să includă o majorare a salariului minim, majorarea salariilor în sectorul public şi o nouă apreciere a dinarului ar putea să nu fie suficientă pentru atingerea acestui obiectiv", a declarat Milojko Arsic, economist şef la Foundation for the Advancement of Economics.

Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, Partidului Progresist Sârb al lui Aleksandar Vucic are un avantaj solid fiind creditat cu 52% din intenţiile de vot, în timp ce principalul partid de opoziţie este mult în urmă fiind creditat doar cu 11% din intenţiile de vot. În încercarea de a consolida acest avantaj, premierul sârb Ana Brnabic a anunţat că salariile în sectorul public vor fi majorate cu 15% începând din luna noiembrie, precum şi majorarea fondurilor pentru pensii şi infrastructură.

"Avem un surplus de venituri şi vrem să dăm înapoi o parte cetăţenilor noştri", a declarat luni premierul Ana Brnabic la o întâlnire cu jurnalişti.

Serbia nu este singura ţară din Europa de Est unde partidul la putere promite alegătorilor o majorare salarială. În Polonia, guvernul conservator a promis că va dubla salariul minim până în 2024 dacă va rămâne la putere după alegerile din 13 octombrie.

Cu toate acestea, Serbia mai are mult de recuperat pentru a ajunge din urmă ţările din Occident. Aproximativ 75% din muncitorii din Serbia câştigă mai puţin decât salariul mediu actual de 456 euro pe lună, în timp ce Produsul Intern Brut per capita era anul trecut la 40% din media din Uniunea Europeană.

Ljubisav Orbovic, care conduce cel mai mare sindicat din Serbia, a subliniat că salariile mici sunt motivul pentru care până la 50.000 de sârbi emigrează în fiecare an în căutare de lucru în ţările bogate.

Problema emigraţiei a fost agravată de mai mulţi ani de austeritate conform unui acord convenit cu Fondul Monetar Internaţional destinat stabilizării finanţelor Serbiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb