Preţurile obligaţiunilor Argentinei - la minime record

Ziarul BURSA #Internaţional / 4 septembrie 2019

Preţurile obligaţiunilor Argentinei - la minime record

Peso-ul a fluctuat mult după reimpunerea de către preşedinte a controlului asupra capitalului

Preţurile obligaţiunilor Argentinei au coborât la minime record, la începutul acestei săptămâni, iar peso-ul a fluctuat între creştere şi scădere, după reimpunerea de către preşedintele Mauricio Macri a controlului asupra capitalului în încercarea de a ţine sub control deprecierea monedei şi a creşte riscul de default al ţării, transmite Reuters.

Decizia de duminică a preşedintelui Mauricio Macri, un susţinător al pieţelor libere care a desfiinţat controalele de capital după ce a venit la putere în 2015, a fost un aspect clar de inversare a politicii sale administraţiei sale, după ce liderul conservator a fost înfrânt la alegerile primare din august.

De atunci, valoarea pesos-ului, obligaţiunillor şi acţiunilor ţării s-au redus, obligându-l pe Macri să anunţe amânarea plăţilor unor datorii de aproximativ 100 de miliarde de dolari, precum şi reintroducerea controalelor valutare care restricţionează achiziţionarea de dolari.

Pesul a crescut cu 0,88% pe pieţele oficiale şi a scăzut pe piaţa neagră cu 0,79% pe piaţa neagră, la 63,5 unităţi pe dolar, o divergenţă care subliniază pierderea încrederii în cursul oficial al monedei, care a fost susţinut şi de vacanţa de pe piaţa din Statele Unite.

"Dolarul la acest nivel este acum destul de puternic", a declarat ministrul Trezoreriei, Hernan Lacunza, într-o conferinţă de presă. "Toate aces-te măsuri au obiectivul central al stabilităţii", a mai adăugat domnia sa.

Preşedintele băncii centrale, Guido Sandleris, a numit luni sistemul financiar al Argentinei "puternic" şi a spus că banca va respecta politica monetară strictă, în ciuda restricţiilor valutare.

Sandleris, vorbind la o conferinţă de presă, a declarat că banca a fost în discuţii cu FMI pentru a "redefini" obiectivele din acordul său de finanţare de 57 de miliarde de dolari pentru septembrie, deşi nu au fost încă modificări.

Valoarea pesos-ului a pierdut mai mult de 23% de la alegerile prezidenţiale din 11 august, care au transformat politica ţării, cu Macri învins de oponentul său populist, Alberto Fernandez.

Moneda a scăzut cu peste o treime de la începutul acestui an, după ce anul trecut a căzut cu peste 50%. Banca centrală a înregistrat rezerve de aproape un miliard de dolari începând de miercuri, dar nu a reuşit să blocheze alunecarea pesos-ului.

Luni, la băncile din Buenos Aires s-au format cozi neobişnuit de lungi, deponenţii dorind să-şi retragă dolarii sau pesoşii din cont, în ciuda anunţului venit din partea guvernului că sistemul financiar rămâne solid.

"Toţi aceşti oameni scot ceea ce au, sau o parte din ceea ce au, pentru că mai degrabă îşi păstrează banii acasă în această perioadă", a declarat pentru Reuters, deţinătorului unui depozit.

După ce săptămâna trecută au fost anunţate modificări în programul de plată a obligaţiunilor din Argentina, aplicarea controalelor valutare a fost a doua măsură a lui Macri care a zburat în faţa promisiunii sale de a folosi politicile ortodoxe pentru a îndrepta economia.

Se aşteptă o depreciere şi mai mare a monezii.

"Jocul s-a schimbat pentru piaţa valutară", a declarat Sabrina Corujo, analistă cu portofoliul personal de brokeraj din Buenos Aires, avertizând că şi acţiunile locale şi obligaţiunile ar trebui să slăbească.

Obligaţiunile guvernamentale în euro au înregistrat pierderi mari şi au atins luni un minim record. Obligaţiunile cu scandenţă în 2022 au scăzut cu peste 10 cenţi, la 34,45 de cenţi pe unitate, iar cele cu maturitate în 2027 au coborât cu 7,2 cenţi, la 33,501 cenţi, potrivit datelor Refinitiv.

Certificatele americane de depozit al instituţiilor financiare argentiniene au scăzut la rândul lor. Astfel, certificatele Grupo Financiero Galicia listate la Frankfurt au scăzut cu 9,15%, iar cele ale Banco Macro cu 6,5%.

Prima de risc cerută de investitori pentru a deţine obligaţiuni argentiniene în dolari, comparativ cu titlurile Trezoreriei SUA, a urcat la 25 de puncte procentuale, nivel nemaiîntâlnit de la intrarea Argentinei în incapacitate de plată în 2001.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb