Puerto Real 3, primul parc fotovoltaic deţinut de MET Group în Spania, anunţă începutul operaţiunilor comerciale, se arată într-un comunicat al MET Group, remis redacţiei. Proiectul se întinde pe o suprafaţă de 130 de hectare, pe care au fost instalate peste 88.000 de panouri solare, informează sursa menţionată.
În 2022, compania elveţiană MET Group achiziţiona pachetul integral de acţiuni dintr-un proiect fotovoltaic de 50 MWp din Spania, aflat în stadiul de "ready-to-build". Puerto Real 3 este un proiect amplasat în regiunea Andaluzia, cunoscută pentru nivelurile ridicate de iradiere solară, potrivit sursei indicate. Centrala fotovoltaică încorporează cele mai noi tehnologii şi are o durată de viaţă preconizată de cel puţin 30 de ani, relatează sursa.
MET Group este prezentă pe piaţa din Spania de peste şapte ani, prin filiala MET Energía España, precizează compania. MET a achiziţionat, de asemenea, în 2021 compania COGEN Energía España, operator integrat şi furnizor de servicii, activ pe segmentul centralelor prin cogenerare din Spania, informează sursa indicată.
Potrivit comunicatului, CEO-ul MET Group informează că "Avem în acest moment în operare şase centrale fotovoltaice în Ungaria, la care se adaugă două parcuri eoliene în Bulgaria. Acestea sunt completate de diverse proiecte verzi, în curs de dezvoltare sau de implementare pe pieţele din Italia, Germania, România, Polonia şi Elveţia. Portofoliul actual de active verzi are o capacitate de 400 MW în exploatare, incluzând aici şi proiectul Puerto Real 3, recent finalizat. În Europa, divizia MET Green Assets se concentrează preponderent pe producţia de energie din surse fotovoltaice şi eoliene", a declarat Christian Hurlimann, CEO pentru regenerabile al MET Group.