Prima zi a summit-ului UE privind relansarea economică a fost încheiată cu disparităţi

A.P.
Fonduri Europene / 18 iulie 2020

Prima zi a summit-ului UE privind relansarea economică a fost încheiată cu disparităţi

Proiectul unui uriaş plan pentru relansarea economiei UE după coronavirus s-a lovit vineri de inflexibilitatea ţărilor aşa-zise "frugale", mai ales Olanda şi Austria, în prima zi a unui summit european cu un rezultat foarte incert, comentează AFP.

A fost pentru prima dată după cinci luni, din cauza pandemiei de COVID-19, când şefii de stat sau de guvern, purtând mască de protecţie pe faţă, s-au reunit în persoană la Bruxelles.

După peste şapte ore de discuţii în conclav, apreciat "constructive" de mai multe surse, ei s-au reîntâlnit pentru un dineu în cursul serii unde situaţia s-a tensionat, din cauza poziţiei considerate prea dură a Olandei cu privire la controlul fondurilor ce ar putea fi distribuite.

Summitul urmează să se reia sâmbătă la orele 11.00 (09.00 GMT).

În centrul discuţiilor: un plan de relansare post-coronavirus de 750 de miliarde de euro finanţat printr-un împrumut comun, inspirat dintr-o propunere avansată de cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron.

Acest plan este alcătuit din 250 de miliarde de euro împrumuturi, dar mai ales din subvenţii de 500 de miliarde de euro, care nu vor trebui rambursate de statele beneficiare. El este însoţit de bugetul multianual al UE (2021-2027) în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

Cele patru ţări aşa-zise "frugale", Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia - cărora li s-a alăturat Finlanda -, emit serioase rezerve în legătură cu această propunere, de care ar urma să beneficieze în special Italia şi Spania, două ţări foarte afectate de pandemie, dar pe care le consideră cele mai relaxate în domeniul bugetar.

Planul prevede ca banii să fie plătiţi în schimbul unor reforme introduse de ţările beneficiare, conform AFP.

Premierul olandez, Mark Rutte, reclamă ca planurile de reformă ale fiecărui stat să fie validate în unanimitate de cei 27, şi nu cu majoritatea calificată. Cu alte cuvinte, el vrea un drept de veto, cerere pe care însă o formulează singur, potrivit mai multor surse.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Unde sunt miliardele promise de Iohannis și Orban? Parcă ploua cu bani...

    a devenit Olanda o asa mare putere de se impiedica de cativa ani toata Europa de ea? Nu s-au mai dus europenii in "cartierul rosu" sa ii satisfaca, sau ce?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb