PRIMELE SEMNE ALE DEZASTRULUI: SECETA Agricultura, lovită din toate direcţiile

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Materii Prime / 17 martie 2008

Agricultura, lovită din toate direcţiile

Un dezastru în agricultură este inevitabil, susţin tot mai mulţi producători agricoli care afirmă că am început campania de primăvară cu "stângul", întru­cât, până acum, s-au efectuat doar lucrări timide de fertilizare a solului.

Iar asta se petrece într-un an în care Guvernul se aşteaptă să primească o contribuţie consistentă de la agricultură pentru creşterea economică prognozată.

Deşi au făcut eforturi financiare la pregătirea solului pentru semănat, agricultorii susţin că nu au fondurile necesare să continue campania, deoarece nu sunt sprijiniţi de instituţiile care îi reprezintă.

Marcel Cucu, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a declarat: "Aşteptăm în continuare plata celor 97 de euro pe hectar, pentru a începe lucrările de primăvară. Am cerut reducerea accizei la motorină pentru a putea achiziţiona combustibil la un preţ de 2,2 lei pe litru, similar celui practicat în Occident. Nu am primit niciun răs­puns.Preţul îngrăşămintelor chimice s-a dublat din toamna anului trecut până în prezent şi mulţi producători sunt ameninţaţi de faliment".

Mai mult producătorii agricoli susţin că au fost abandonaţi şi în faţa naturii, căci seceta s-a instalat deja în Bărăgan, Dobrogea şi sudul Moldovei, în timp ce sistemul de irigaţii (în mare parte) este în paragină.

Marcel Cucu a subliniat că seceta poate provoca, anul aces­ta, pierderi "de trei sferturi din producţie şi de trei sferturi din venituri, dacă nu vor fi efectuate, rapid, lucrările de reparaţii necesare sistemului de irigaţie.

"Din pricina situaţiei de la Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi a procedurilor de licitaţie care întârzie, lucrările de reparaţii vor începe abia în iunie şi veţi vedea, la anul, falimente în lanţ", a subliniat Marcel Cucu.

Potrivit LAPAR, agricultura naţională este, în continuare, extrem de vulnerabilă în faţa naturii, iar problemele campaniei agricole de primăvară (când se cultivă porumbul, floarea soarelui, soia) se vor resimţi şi în celălalt anotimp de tranziţie - toamna (când se cultivă grâu şi rapiţă). Toate acestea vor determina o nouă creştere a preţurilor la produsele alimentare, au avertizat reprezentanţii LAPAR.

Agricultorii: "Preţul îngrăşămintelor chimice a crescut cu 15%!"

Agricultorii se plâng că săptămâna trecută au achiziţionat îngrăşămintele chimice la preţuri mai ridicate cu 15%, deşi producătorii din domeniu şi-au luat angajamentul că nu vor majora preţurile pe toată durata campaniei agricole de primăvară.

Marcel Cucu ne-a declarat: "Din toamna trecută până în prezent, preţul îngrăşămintelor chimice necesare fertilizării solului a crescut cu 100%. Săptămâna trecută am cumpărat îngrăşăminte chimice mai scumpe cu 15%. Am ajuns să plătim pentru de îngrăşăminte din azot 70 de lei şi

90 de lei pentru uree". Agricultorii au precizat că sprijinul promis de ministrul de Finanţe pentru îngrăşăminte a întârziat să apară.

Membri ai LAPAR au declarat că producătorii din domeniul au pus în operă diversiunea disponibilizărilor, pentru a obţine şi anul acesta sprijin din partea statului.

Recent Marian Milea, preşedintele "Nitrofosfor", ne declara că organizaţia sa se angajează public, ca, până la data de 31 iulie 2008, să nu majoreze preţurile la principalele îngrăşăminte pe bază de azot.

Proteste pentru subzistenţă

LAPAR a anunţat că va organiza, începând din 19 martie, acţiuni de pichet la sediile Guvernului, Ministerului Agriculturii, Ministerului de Finanţe şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Reprezentanţii agricultorilor au precizat că acţiunile de pichet se vor desfăşura pe durata a trei zile.

"Dacă nu vom rezolva pâna la data de 22 martie toate problemele semnalate, atunci vom organiza un miting uriaş în Capitală şi vom bloca sediile instituţiilor vizate la nivel local", a subliniat Marcel Cucu.

La fiecare punct de pichetare, organizatorii se aşteaptă la circa 100 de producători agricoli din toate zonele ţării.

Protestele LAPAR nu sunt corelate cu cele ale Federaţiei Agrostrar, au mai spus reprezentanţii ligii, care au precizat că vor discuta cu "Agrostar" pentru acţiuni comune pe viitor. Totodată Federaţia "Agrostar" a anunţat că va picheta, la data de 18 martie, sediul Ministerului Agriculturii. Preşedintele federaţiei ne-a declarat că nici nu ia în calcul o acţiune corelată cu "cea a patronatelor fără reprezentantivitate".

550 de lei - venitul minim în agricultură, pe 2008

Federaţia Patronatelor Agricole din România şi Federaţia "Agrostar" au negociat, săptămâna trecută, contractul colectiv de muncă, pentru agricultură, piscicultură şi pescuit. Partenerii sociali au stabilit ca salariul minim, pentru anul în curs, să aibă o valoare de 550 de lei, în timp ce, venitul pentru salariaţii cu studii superioare să fie de 645 de lei. Venitul negociat de partenerii sociali este obligatoriu şi pentru mediul privat. În zilele următoare, noile formele de salarizare vor fi comunicate Ministerului Muncii şi ulterior vor apărea în Monitorul Oficial.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. trebuie sa iesim in strada ca altfel nu se poate.guvernantii nostrii nu dau nimic din ce promit daca nu-i si forteaza cineva...- naravul magarului; DACA NU DAI CU BICIUL NU MERGE !vai de ei cand s-o rascula taranul!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb