Producătorii de medicamente solicită actualizarea bugetului de referinţă pentru taxa clawback

Elena Deacu
Companii #Sănătate / 22 iulie 2015

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită autorităţilor actualizarea bugetului de referinţă pentru taxa clawback la nivelul consumului real aferent trimestrului III al anului 2015, prima perioadă în care decontarea medicamentelor se va realiza la preţurile reduse, aprobate la 1 iulie 2015.

"Astăzi, în România, avem cel mai mic preţ din Europa la medicamente şi, suplimentar, companiile farmaceutice plătesc suprataxa «clawback»", a declarat Călin Gălăşeanu, Preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

Domnia sa arată că, conform estimărilor Cegedim, valoarea taxei clawback aferentă trimestrului II al anului 2015 este între 15%-20%, fapt ce se datorează procesului de reactualizare a preţurilor la medicamente din cauza căruia operatorii din piaţă au aşteptat noile preţuri înainte să comande alte medicamente şi astfel au lucrat doar cu stocuri foarte mici. "Această valoare ar trebui în mod normal să se regăsească şi în facturile pe care companiile le vor primi de la autorităţi. Dar până acum, la niciun final de trimestru, companiile din industria farmaceutică nu au ştiut care va fi de fapt valoarea acestei taxe. Suntem obligaţi în mod nefiresc să funcţionăm astfel într-un mediu de afaceri lipsit de predictibilitate şi sustenabilitate", a spus Călin Gălăşeanu.

Domnia sa transmite că solicită partenerului Stat, cel care are rolul natural de a reforma sistemul de sănătate, să răspundă soluţiilor propuse de către industrie privind un nou mecanism al taxei clawback, în beneficiul rapid şi constant al pacienţilor români".

"Menţinerea taxei clawback în formă actuală are consecinţe economice şi sociale grave, atât pentru populaţie, prin dispariţia de pe piaţă a medicamentelor cu preţuri accesibile, cât şi pentru companiile producătoare, obligate să plătească o taxăcare nu reflectă propriile vânzări. În lipsa unui calcul diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, peste 1.300 de produse au dispărut din piaţă în ultimii trei ani, iar anul acesta alte 1.200 de medicamente ieftine riscă să dispară din farmacii, că urmare a scăderii preţurilor sub pragul de rentabilitate", a declarat Dragoş Damian, Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Taxa clawback este una dintre cele mai mari poveri fiscale cu care se confruntă industria farmaceutică din România, mai ales în contextul corelării acesteia cu celelalte reglementări ale sistemului de sănătate românesc. În acest moment, doar prin plata taxei clawback, companiile farmaceutice acoperă integral deficitul sistemului de sănătate din România şi tratează 30% dintre pacienţii români, preluând astfel o responsabilitate a autorităţilor române.

Totodată. peste 250 de procese sunt în prezent pe rol, datorită lipsei de transparenţă în calculul valorilor comunicate şi a încălcării prevederilor legale care reglementează procedura de stabilire a taxei clawback. Acest lucru reprezintă un pericol pentru statul român, care va trebui să returneze sumele colectate de la companiile farmaceutice în cazul în care vor avea câştig de cauză în instanţă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb