Producătorul german de mezeluri H&E Reinert va demara astăzi construcţia primei sale unităţi de prelucrare a produselor din carne din afara Germaniei, la Feldioara, lîngă Braşov, investiţia fiind estimată la 15 milioane de euro, precizează surse din cadrul companiei. Conform proiectului, fabrica va avea o capacitate de procesare cuprinsă între 300 şi 400 tone de carne anual. Demararea producţiei efective este prognozată pentru luna august 2006, iar mezelurile vor fi comercializate sub marca Reinert. "Piaţa românească a mezelurilor, cu o valoare anuală de peste 300 de milioane de euro, este marcată de firmele romîneşti Cris-Tim Bucureşti, Aldis Călăraşi, Angst Ro şi Caroli, singurul producător internaţional infiltrat fiind Tabco-Campofrio, deţinut de spaniolii de la Campofrio Alimentacion, unde un pachet de 22 la sută din acţiuni este deţinut de cel mai mare producător mondial de carne de porc, Smithfield", a precizat pentru Rompres Sorin Minea, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).De altfel, spre sfîrşitul anului 2004, unii jucători din piaţa de mezeluri au fost ţinta unor oferte de achiziţie venite din partea germanilor de la Reinert, a olandezilor de la Zwanenberg şi a grecilor de la Nikas. Nici una dintre aceste oferte nu s-a concretizat, motiv pentru care Reinert a decis să-şi facă propria unitate de producţie.
Producătorul german de mezeluri H&E Reinert va investi 15 milioane euro în ţara noastră
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 22 noiembrie 2005