Producţia de miere va creşte cu 20 de procente în 2011

Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 8 august 2011

Producţia de miere va creşte cu 20 de procente în 2011

Producţia de miere din acest an va înregistra o creştere cu circa 20% faţă de anul trecut, estimările fiind între 17.000 şi 18.000 de tone pentru 2011, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Ioan Fetea, citat de Agerpres.

"2011 este un an apicol bun pentru aproape toa-te sortimentele de miere. Avem o producţie bună la mierea de salcâm, unde anul trecut am avut o cădere de 30%, dar şi la tei sau la mierea polifloră. Mierea de rapiţă este mai puţină, în acest an, deoarece au scăzut şi suprafeţele cultivate cu rapiţă", a spus Fetea.

Preşedintele ACAR a subliniat că anul trecut producţia totală de miere nu a depăşit 15.000 de tone, din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile, deşi statistica a anunţat o producţie de peste 20.000 de tone de miere. Jumătate din producţia românească de miere merge anual la export, în general către piaţa comunitară, Germania fiind una dintre cele mai importante pieţe.

"Anul acesta a fost o presiune pe exporturi deoarece au fost producţii bune în multe ţări din Europa, iar consumul a scăzut nu numai la noi, ci şi în vestul Europei, din cauza crizei. De asemenea, mierea ieftină, de calitatea inferioară, adusă din Argentina sau din China la preţuri de dumping, face concurenţă mierii româneşti pe piaţa externă. Sperăm ca în partea a doua anului să reuşim să exportăm pe pieţele noastre tradiţionale tot la nivelul anilor trecuţi, respectiv în jur de 50% din producţie", a adăugat reprezentantul apicultorilor.

În ceea ce priveşte preţul mierii, preşedintele ACAR consideră că este comparabil cu cel din 2010, când a crescut cu câteva procente din cauza producţiei mici, acesta menţinându-se însă şi în acest an. În prezent, mierea polifloră se vinde la producători, în medie, cu 8-9 lei/kg şi cu 12-13 lei/kg mierea de salcâm.

Apicultorii beneficiază şi în acest an de fonduri comunitare şi naţionale de circa 7 milioane de euro pentru cinci măsuri de susţinere incluse în Programul Naţional Apicol (PNA). Este vorba de refacerea şeptelului apicol şi combaterea unor boli (varooză), dar şi pentru efectuarea analizelor de calitate ale mierii, pentru asistenţa tehnică acordată apicultorilor sau pentru optimizarea şi raţionalizarea transhumanţei.

"Apicultorii au depus dosare pentru obţinerea sprijinului până la data de 1 august şi urmează ca APIA să le analizeze şi până în 15 octombrie să deconteze sumele investite de apicultori. Programul a fost unul atractiv pentru apicultori şi cred că va fi un succes şi în acest an", a spus Ioan Fetea.

Sumele disponibile prin Programul Naţional Apicol (PNA) în perioda 2011-2013 vor fi de aproape 29 de milioane de euro, acesta fiind sus-ţinut anual 50% din fonduri europene şi 50% din bugetul naţional.

Consumul de miere, în România, a crescut de circa 10 ori, în ultimii 20 de ani, de la 50 de grame pe locuitor în anii "90, la 500 de grame în prezent. Cu toate acestea, România se află, încă, mult sub nivelul consumului de miere din ţările UE şi cele nordice, unde anual se mănâncă între 1,5 şi 3 kilograme, respectiv în Germania, Olanda, Belgia, chiar şi în Norvegia, o ţară în care nu sunt crescute albine.

România deţine la ora actuală locul patru în Europa din punctul de vedere al producţiei de miere, după Germania, Franţa şi Ungaria, cu o medie de 20.000 de tone anual, şi locul şapte la numărul de familii de albine, cu aproape 1,2 milioane. În funcţie de potenţialul melifer, România are potenţial de dezvoltare a sectorului apicol pentru circa 1,5 milioane de familii de albine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb