PROGRAMUL DE GUVERNARE 2017-2020 Beneficii de 392 milioane de euro pe an prin reabilitarea a două milioane de hectare de irigaţii

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 5 ianuarie 2017

Beneficii de 392 milioane de euro pe an prin reabilitarea a două milioane de hectare de irigaţii

Creşterea potenţialului agricol nu se poate face fără dezvoltarea sistemului de îmbunătăţiri funciare, potrivit Programului de Guvernare 2017-202, care spune: "Creşterea suprafeţelor irigate o vom realiza atât prin măsuri de stimulare a utilizării eficiente a apei cât şi prin facilitarea accesului agricultorilor la un preţ rezonabil al energiei electrice. Nu în ultimul rând, propunem aplicarea unor măsuri care să pună accentul pe siguranţa şi securitatea alimentară".

Guvernaţii propun acordarea în timp util a subvenţiilor pentru agricultură, prin promovarea unor măsuri cu caracter normativ şi administrativ pentru acordarea la timp a subvenţiilor, astfel: avans începând cu 15 octombrie şi plata regulară începând cu 1 decembrie pană la 31 martie a anului următor. (Durata: 4 ani; Beneficiari: 944.076 fermieri; Efecte: o reducere a costurilor de producţie cu cel puţin 10%, procent care se folosea la acoperirea cheltuielilor excepţionale generate de dobânzi, comisioane bancare şi alte sume generate de împrumuturi bancare; de asemenea se asigură capitalul de lucru necesar pentru realizarea la timp şi întocmai a verigilor tehnologice cu efect în creşterea producţiei şi sporirea calităţii acesteia; se pot realiza investiţiile propuse; Impact: 9 miliarde euro, finanţare din Fondul European de Garantare Agricolă.)

De asemenea, se are în vedere reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii, de la priza de apă până la staţiile de punere sub presiune, pentru circa 2 milioane de hectare: "Programul se va desfăşura în trei etape, urmând să fie reabilitate în total un număr de 86 de amenajări de irigaţii: în prima etapă, 2017-2020 vor fi reabilitate 40 de amenajări deservind o suprafaţă de 1,3 milioane hectare; în a doua etapă, 2018-2020, vor fi reabilitate 37 de amenajări deservind o suprafaţă de 490 mii hectare; în a treia etapă, 2019-2020 vor fi reabilitate 9 amenajări deservind o suprafaţă de 190 mii hectare. (Durata 4 ani; Beneficiari: 484 organizatii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, cu peste 200.000 de utilizatori care deţin exploataţii agricole în amenajările de îmbunătăţiri funciare; Efecte: creşterea producţiilor şi sporirea calităţii acesteia; îmbunătăţirea condiţiilor de mediu; reducerea costului de producţie prin creşterea randamentului şi reducerea cheltuielilor pentru apă; extinderea suprafeţei irigate; creşterea randamentelor de funcţionare ale sistemului de irigaţii; În prezent randamentul de funcţionare al staţiilor de pompare şi repompare este de 40%, gradul de degradare al canalelor şi construcţiilor hidrotehnice fiind de 80%, iar pierderile de apă pe canale se ridică la 60%. După reabilitare, randamentul de exploatare va creşte, astfel că staţiile de pompare şi repompare vor avea un randament de 79%, gradul de degradare al construcţiilor hidrotehnice nu va depăşi 20%, iar pierderile de apă pe canale nu vor fi mai mari de 20%, datorându-se exclusiv evapotranspiraţiei. Prin reabilitarea sistemului de irigaţii se obţine un beneficiu net de 196 euro/ha/an, ceea ce conduce la un beneficiu de 392 milioane euro/an la 2 milioane de hectare reabilitate; Impact: 1,143 miliarde euro pentru perioada 2017-2020 plus 342 milioane euro fonduri europene, finanţare din bugetul de stat şi FEADR.)

O altă măsură a guvernanţilor este dezvoltarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, prin extinderea sistemului naţional antigrindină şi de stimulare a precipitaţiilor, evitarea pierderilor de producţie prin calamitare, stimularea precipitaţiilor în zonele aride şi în perioadele critice privind consumul de apă pentru plante, prin operaţionalizarea celor trei centre de comandă, Muntenia, Moldova şi Transilvania şi punerea în stare de funcţionare a celor şapte unităţi de combatere Prahova, Moldova 1 Iaşi, Moldova 2 Vrancea, Mureş, Timiş, Oltenia, Maramureş.

(Durata: 4 ani; Efecte: suprafaţa de 9,3 milioane de hectare va fi protejată de efectele negative ale fenomenelor climatice extreme; Evitarea pierderilor de producţie şi deprecierea calitativă a produselor; Protejarea culturilor agricole şi infrastructurii; Impact: 45 milioane euro, finantare din bugetul de stat.)

De asemenea, se mai are în vedere un program de stimulare a producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii prin înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de stat. În acest sens vor fi acordate garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producţie cu o dobândă de 2% peste dobânda ROBOR la un an şi pentru un plafon de maxim 1 milion de euro. (Durata: 8 ani; Beneficiari: unităţile din agricultură, zootehnie şi acvacultură care urmăresc creşterea producţiei şi calităţii acesteia, destinate pieţei interne şi externe. Cel puţin 10.000 de societăţi din agricultură producătoare de produse destinate pieţei interne şi externe. Efecte: creşterea producţiei şi calităţii acesteia, sporirea volumului de marfă destinată pieţei interne şi externe, cu impact pozitiv asupra Produsului Intern Brut şi a creşterii veniturilor la bugetul de stat. Prin acordarea de credite cu garanţii de stat vor putea fi executate la timp şi în bune condiţii lucrările specifice fiecărui domeniu, determinându-se o creştere şi o garanţie a producţiei agricole, implicit a fondului de marfă destinat pieţei. Numărul de societăţi şi volumul de credite derulate va determina o creştere cu 10% a producţiei destinate pieţei interne şi externe).

Programul de guvernare 2017-2020 prevede şi un program de susţinere pentru produse deficitare, prin acordarea de sume fixe pe o perioadă de 8 ani la două produse dintre cele mai deficitare în balanţa comercială. Programul începe în anul 2017, prin selectarea, pe baza datelor statistice a câte 2 produse agro alimentare deficitare. Primele produse (an 2017): tomatele şi carnea de porc. Scopul este reducerea importurilor şi asigurarea consumului din producţie internă. Alocare suplimentară an de an este de 240 milioane euro. (Durata: 8 ani, cu adăugarea a două noi produse anual; Beneficiari: 40.000 fermieri în cazul tomatelor şi 12.000 de fermieri în cazul crescătorilor de porci. Efecte: Asigurarea produselor deficitare din producţia internă. Sporirea interesului producătorilor agricoli în dezvoltarea exploataţiilor comerciale. Îmbunătăţirea balanţei comerciale prin reducerea importului; Impact: 240 milioane euro anual, finanţare din bugetul de stat.)

Altă măsuri pentru dezvoltarea agriculturii sunt creşterea absorbţiei fondurilor europene, sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară, realizarea unui program de pregătire de scurtă durată pentru lucrătorii din agricultură în parteneriat public-privat, program de înfiinţare a centrelor de colectare şi procesare pentru legume/fructe şi pentru unele produse de origine animală, program de încurajare a activităţilor din zona montană (1 miliard de euro în 10 ani), program national de cercetare-dezvoltare, program de încurajare a agriculturii ecologice şi a produselor tradiţionale, reforma instituţională a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a instituţiilor din subordine.

Facilităţi pentru fermierii români

- Eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate;

- Impozit zero pentru tractoare şi utilaje agricole;

- Cadastrarea, de către stat, a tuturor terenurilor agricolă până în anul 2020

Program de Măsuri legislative pentru sectorul agricol

- Revizuirea legislaţiei din agricultură cu privire la achiziţionarea terenurilor

- Revizuirea legislaţiei din agricultură în vederea îmbunătăţirii acesteia şi a eliminării reglementărilor paralele - Codul Agriculturii.

- Simplificarea legislaţiei şi a procedurilor privind formele de sprijin din agricultură pe principiul "o singură cerere la o singură instituţie".

- Îmbunătăţirea legislaţiei cu privire la trasabilitatea produselor agroalimentare.

- Realizarea unui sistem unitar de monitorizare a produselor intrate pe piaţa de consum care să facă posibilă eliminarea din "faşă" a produselor contrafăcute sau neconforme care pot afecta sănătatea consumatorului.

- Crearea de fonduri mutuale agricole pentru stabilitatea veniturilor în cazul volatilităţii preţurilor la produsele agricole sau a produselor înregistrate.

- Revizuirea cu celeritate a legislaţiei referitoare la managementul ambalajelor, ecarisaje şi dejecţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb