PSD, PRM şi UDMR au decis: procedură normală pentru legea SRR-SRTV

Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2006

Proiectul de modificare a legii privind posturile publice de radio şi televiziune va fi dezbătut în procedură normală, deşi la nivelul coaliţiei guvernamentale se convenise procedura de urgenţă, potrivit deputatului Raluca Turcan, unul dintre iniţiatorii legii.

Propunerea ca proiectul să fie dezbătut în procedură normală a fost făcută în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor de către deputatul UDMR Hunor Kelemen.

Un alt iniţiator al legii, deputatul PD Valentin Iliescu, l-a acuzat pe deputatul UDMR de iresponsabilitate şi a lăsat să se înţeleagă că este vorba de şantaj politic.

"Gestul său poate fi în legătură cu dorinţa UDMR de promovare a acestei legi la pachet, condiţionată de statutul minorităţilor sau de poziţia lui Frunda la conducerea delegaţiei României la APCE, ceea ce mi se pare grav şi inacceptabil", a spus Iliescu, miercuri, într-o conferinţă de presă. Valentin Iliescu şi Raluca Turcan au subliniat că iniţiativa deputatului UDMR de modificare a aceleiaşi legi, care se află la Senat a fost dezbătută în procedură de urgenţă în Camera Deputaţilor. Atunci s-a acceptat procedura de urgenţă pentru o iniţiativă ce rezolva doar o mică parte din cerinţele reale legate de cadrul legislativ al radioului şi televiziunii publice, a explicat Raluca Turcan, descumpănită de decizia din Biroul Permanent, care ar duce, din nou, la tărăgănarea acestui proiect de lege.

La rîndul său, Kelemen Hunor a argumentat că, fiind vorba de un domeniu foarte important şi complicat, actul normativ nu se poate dezbate în trei zile, procedura normală fiind cea indicată. El a precizat că singurul vot pozitiv a aparţinut democraţilor. Împotriva procedurii de urgenţă au votat UDMR, PSD şi PRM.

Potrivit deputatului Costică Canacheu, această problemă va fi tranşată la nivelul Alianţei D.A. şi al coaliţiei guvernamentale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb