Quanta Resurse Umane şi OPIAR au implementat proiectul "Aerocalificare"

Andrei Stan
Fonduri Europene / 23 noiembrie 2015

Au fost certificaţi gratuit 1494 de angajaţi în sectorul aeronautic şi alte sectoare industriale

Quanta Resurse Umane anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că, împreună cu partenerul său, Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR), au implementat proiectul strategic "Aerocalificare - Competitivitate şi Sustenabilitate în Sectorul Aeronautic prin Calificare Profesională Inovativă", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013.

Potrivit sursei citate, prin intermediul proiectului "Aerocalificare" au participat la cursuri de calificare/recalificare gratuite 1552 persoane, din care 1494 au fost certificate. Aceştia sunt angajaţi în companii din sectorul aeronautic şi în alte sectoare de activitate, din judeţele Maramureş, Cluj, Dâmboviţa, Braşov, Dolj, Olt, Bucureşti, Ilfov, Prahova, Bacău, Iaşi, Tulcea şi Constanţa.

Evenimentul de final al proiectului s-a desfăşurat pe perioada a două zile, respectiv 21 şi 22 noiembrie 2015, la hotelul Piatra Mare din Poiana Braşov şi a oferit prilejul unei dezbateri reale şi deschise privind rezultatele proiectului şi strategiile viitoare de dezvoltare şi de asigurare a sustenabilităţii proiectului. Au fost abordate subiecte de interes cu privire la beneficiile formării profesionale continue pentru asigurarea stabilităţii angajaţilor la locul de muncă şi pentru creşterea competitivităţii economice la nivel regional, naţional şi internaţional.

"Ne dorim, în primul rând, să oferim persoanelor de pe piaţa muncii structuri de formare profesională care să le permită o evoluţie şi să le faciliteze găsirea unui loc de muncă. Rezultatele acestui proiect sunt, din punctul meu e vedere, extraordinare. Existau o serie de dificultăţi încă de la începutul implementări unui astfel de proiect, însă cred că noi am reuşit să identificăm nevoile pieţei şi să oferim exact ceea ce era necesar. Sunt mulţumit să spun că am reuşit să ne atingem obiectivele propuse. Vreau să felicit şi să mulţumesc echipei şi celor implicaţi în acest proiect", a apreciat Emanuele Fiore, CEO, Quanta Resurse Umane România.

Mihail Toncea, Preşedintele OPIAR, a fost de părere că "trebuie să organizăm cât mai multe cursuri de calificare, să investim în utilaje, să schimbam si să modernizăm tehnologii. Ţinta noastră principală este creşterea productivităţii. Una dintre soluţii o reprezintă tocmai cursurile organizate în cadrul acestui proiect".

De asemenea, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Marius Lucian Obreja, prezent la eveniment a încurajat participanţii să îşi expună, în măsura în care ele există, eventualele propuneri pentru modificări legislative menite să contribuie la sprijinirea industriei aeronautice. Obreja a susţinut ideea că trebuie investit în industria de aparare cu chibzuinţă, iar în 2016 chiar se vor aloca 2 % din PIB-ul României industriei de apărare.

Cristian Victor Bruja, Directorul General al Unison Engine Components a declarat: "Companiile care vor să aibă un viitor şi vor să rămână pe piaţă trebuie să se preocupe de formarea şi dezvoltarea capitalului uman. Nu ne mai putem baza doar pe tradiţionalismul sistemului educaţional clasic. Aceste programe de formare profesională sunt extrem de importante. Eu sper şi că prin conexiunile care se creează între cei care participă la aceste programe de calificare reuşim şi să creştem nivelul şi importanţa industriei aeronautice din România. Din punctul meu de vedere, această industrie are un extrem de mare potenţial şi este subevaluată la momentul de faţă."

Proiectul "AEROCALIFICARE - Competitivitate şi Sustenabilitate în Sectorul Aeronautic prin Calificare Profesională Inovativă" se desfăşoară în perioada 23 aprilie 2014 - 15 decembrie 2015 şi se adresează angajaţilor din sectorul aeronautic şi alte sectoare de activitate. În cadrul său au fost certificaţi, printr-o serie de 18 cursuri de calificare gratuite specifice un număr de 1494 de angajaţi, dintr-un număr total de 2464 consiliaţi. Cursurile oferite în cadrul proiectului au fost cursuri de calificare de nivel I, II şi III. Locaţiile de derulare a programelor de formare profesională pentru angajaţi au fost companii din sectorul aeronautic, dar şi din alte sectoare din 13 judeţe situate în 7 regiuni de dezvoltare din România.

Pe lângă consiliere şi formare profesională, beneficiarii finali ai proiectului au participat la schimburi de experienţa la nivel naţional. "Astfel că, un număr de 169 absolvenţi ai cursurilor de calificare oferite prin proiect, provenind din diferite companii de profil, au avut oportunitatea de a discuta cu colegii lor, în scopul de a identifica abordările comune sau diferite din activitatea de producţie şi formare, din companii situate în diferite regiuni ale ţării, dar şi faţă de nivelul de pregătire cerut angajaţilor din alte ţări ale Uniunii Europene", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb