Rafo Oneşti ar putea rămâne în blocaj

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 12 ianuarie 2010

Liderul sindicatului Rafinorul al rafinăriei Rafo Oneşti, Ion Marian, a declarat, pentru NewsIn, că băncile refuză să discute cu Rafo despre luarea unui credit, întrucât compania se află în insolvenţă, deşi de un an se negociază luarea unui împrumut, iar situaţia ar putea duce rafinăria în blocaj.

"Rafinăria nu poate lua credite decât cu garanţii guvernamentale. S-a aprobat în AGA constituirea de garanţii reale asupra bunurilor mobile şi imobile ale Rafo pentru garantarea creditului de 330 milioane euro, însă asta ne dă doar dreptul să încercăm să luăm un credit. De un an se negociază pentru un împrumut bancar, însă toate băncile cer garanţii guvernamentale. Însă nu putem lua creditul, pentru că suntem în insolvenţă. Eu de fapt gajez cu nişte bunuri, dar nu ştiu ale cui sunt", a explicat liderul sindicatului Rafinorul.

Liderul de la Rafinorul a mai spus că situaţia prezentă a rafinăriei nu-i permite să facă estimări asupra momentului în care aceasta va fi repornită. Rafo Oneşti trebuia să fie iniţial repornită în toamna acestui an. "Nu ştim în ce direcţie mergem şi ce se va întâmpla", a adăugat Marian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb