Răul dinlăuntru, răul din afară (II)

Nici oamenii, nici societăţile lor nu pot să trăiască sub un clopot de sticlă. Nu de cînd termenul de globalizare a devenit o modă academică, ci de cînd sunt oamenii oameni. "Lumea dinlăuntru şi lumea din afară" reprezintă unul dintre cele mai stabile şi mai vechi repere care ne definesc în sens biologic, psihologic şi cultural, axă ontologică a lumii vii, oricare ar fi complexitatea ei, de la cea mai simplă formă unicelulară, pînă la civilizaţiile inter-galactice, dacă ele există. Pe măsură ce dezvoltă şi experimentează interacţiuni bazate pe conflictualitate şi violenţă structurată, societăţile dezvoltă şi tema răului venit din afară. Ce altceva este arhetipala poveste a Iliadei, privită din perspectiva troienilor, dacă nu povestea răului venit pe corăbii, de undeva, din îndepărata Elada şi a capacităţii sale nebănuite de a inventa căi pentru a pătrunde dincolo de ziduri şi bariere, pentru a distruge ordinea şi în ultimă instanţă viaţa, dinlăuntru?! De la Marele Zid Chinezesc, la Castelul lui Kafka, oamenii, culturile, povestesc iar şi iar această istorie, din varii unghiuri şi perspective, semn că destinele lor sunt marcate drastic de rezultatul ei, de cine este învingătorul şi cine învinsul. Moartea este, în ultimă instanţă, răul din afară al Vieţii! Dar, dacă lucrurile stau invers? Cu ipoteza aceasta, Shakespeare se joacă în celebrul monolog al lui Hamlet care începe cu "A fi sau a nu fi". Ca să putem decide, credea poetul, ar trebui doar să ştim ce visuri ne petrec în acel altfel de somn al eternităţii!

Din acest punct de vedere, societatea României nu se deosebeşte cu nimic radical de altele: tema răului venit din afară este omniprezentă. Poate, doar, prin distorsiunea care a făcut ca ea să fie permanent instrumentalizată, transformată în "explicaţie de serviciu" şi scuză comodă pentru toate cele pe care nu le-am făcut niciodată, ori nu le-am făcut la timp, economie, cultură, ştiinţă, civilizaţie, ca să putem depăşi, odată şi odată, postura alternativ-periferică în care ne-a plasat modernitatea civilizaţiei mediteraniene şi ulterior a celei euro-atlantice. Întreaga istorie modernă a României este dominată de tema răului din afară. Ce ar fi fost destinul nostru istoric dacă "răul din afară" nu s-ar fi opus, cu atîta îndărătnicie, la 1848, formării unui stat modern, numit România? Ce ar fi fost destinul nostru istoric fără contestaţia, uneori directă şi brutală, alteori insidioasă, dar mereu şi eficient prezentă, a unirii "celei mici" de la 1864 şi ulterior a "celei mari" de la 1918? Ce ar fi fost destinul României la 1940, fără presiunea constantă a "răului din afară", atît din Est, cît şi din Vest? Ce ar fi fost destinul României, la 1945, fără decizia "răului din afară" de a ne aşeza juridic şi politic în tabăra învinşilor din cel de-Al Doilea Război Mondial? Ce ar fi fost destinul României fără cele cinci decenii de opresiune a "răului din afară", devenit răul nostru, dinlăuntru? După treizeci de ani de participare la "construcţia europeană", britanicii au decis, prin vot, că destinul lor istoric ar putea să fie ceva mai bun, fără răul din afară, Uniunea Europeană! Exemplul ilustreză mai bine decît oricare altul din istoria României faptul că mecanismul răului din afară şi instrumentalizarea lui politică sunt în continuare unelte care acţionează activ asupra deciziilor la răspîntiile istorice. Migraţiile şi întrepătrunderile dintre mari comunităţi umane sunt fenomene vechi şi permanente ale civilizaţiei, europene în special. În Europa secolului al XX-lea şi al XXI-lea aceste procese sunt pe cale de a fi transformate în problema de viaţă şi de moarte a răului din afară! De ce? Pentru că civilizaţia musulmană a dezvoltat puncte tari ale militantismului politic şi religios, care izbesc frontal tradiţiile şi credinţele creştine? Pentru că hijabul ne agresează simţul estetic, ori violează conceptul cu greu cîştigat al libertăţii feminine? Nu! Pentru că, pur şi simplu, Europa, ca civilizaţie şi cultură, nu a mai fost confruntată cu experienţa răului din afară de mai bine de jumătate de mileniu şi nu ştie la care unelte să recurgă şi cum să le folosească pentru a face faţă situaţiei. De aceea, balansează, atît de periculos, între soluţia "zidului chinezesc" şi soluţia "Cidului", să înrolăm Răul în armata noastră, a Binelui!!!

Nu doar destinul "istoric" al României, în sensul de cel trecut, stă sub semnul "răului din afară", ci şi cel prezent. Uniunea Europeană, zguduită de crize economice şi politice, care se înşiruie fără pauză între ele, s-a transformat nu doar pentru britanici, ci şi pentru alţi europeni în "răul din afară". Noi, suntem încă circumspecţi, nu vorbim de răul din afară în acest caz, dar ameninţarea destrămării UE, fie sub ciocanul disensiunilor politice majore, fie sub presiunea nicovalei crizei economice, nu are cum să nu lase urme adînci în istoria noastră, la zi. La fel şi jocul tot mai încins cu focul şi cu moartea, numit război, de care sunt tot mai tentaţi liderii cei mari ai lumii din afară. Ucraina, Rusia, Turcia şi Marea Neagră au devenit vecini periculoşi pentru pacea şi stabilitatea României, nu neapărat prin voinţa lor, ci prin acelaşi joc periculos al politicii.

Cealaltă trăsătură dominantă a relaţiei noastre, ca societate şi stat, cu "Răul din afară" este totala incapacitate a politicii sau altor mecanisme sociale de a preveni, ori de a pregăti lucrurile astfel încît să putem face faţă şocului, ori măcar să putem disipa cea mai mare parte a forţei sale distructive. Confruntată direct şi inevitabil cu răul din afară, societatea României a fost iar şi iar, surprinsă şi nepregătită; la superlativ. Din păcate, aşa este şi astăzi, timp în care politicienii şi oamenii de stat cheltuiesc sume exorbitante ca să întărească "armatele" care îi apără de noi, ca să se apere de cetăţenii României. Noi, răul dinlăuntru!