REDRESAREA ECONOMICĂ NU ESTE POSIBILĂ FĂRĂ RECAPITALIZAREA ECONOMIILOR Capitalism fără capital?

Pieţele globale văd ieşirea din criză la orizont. Cum altfel se poate explica creşterea nestăvilită a burselor internaţionale? Pe lângă această jus­tificare, mai mult speranţă decât realitate economică, ar mai fi o explicaţie: băncile centrale au inundat pieţele financiare cu lichiditate, care se îndreaptă acum către punctele de minimă rezistenţă.

Este de ajuns să observăm corelaţia dintre evoluţia indicelui S&P 500 şi a portofoliului de titluri financiare al Fed-ului (n.a. majoritatea sunt rezultatul securitizării creditelor ipotecare din sistemul bancar american). Aceste titluri au fost preluate de Federal Reserve în schimbul unor dolari proaspăt tipăriţi, în cadrul programului de relaxare cantitativă început în martie 2009. De atunci, S&P 500 a urcat direct proporţional cu aceste sume injectate în sistemul bancar, dar care nu s-au regăsit şi într-o creştere a creditării (vezi graficul 1).

Nici la nivelul BCE nu pare să existe o încredere deosebită în redresare. Yves Mersch, membru al Consiliului BCE, a declarat recent că aceasta nu este sustenabilă, în absenţa unor investiţii private care să conducă şi la crearea de noi locuri de muncă.

Tocmai aceste investiţii, reflectate de formarea brută de capital fix în cadrul PIB-ului, au scăzut accelerat în T2 2009, atât la nivelul economiilor emergente cât şi al celor dezvoltate (vezi grafic 2).

Revenire economică cu scăderi anuale între 10% şi 25% pentru principalele economii dezvoltate? Greu de crezut. După ce remarcăm prăbuşirea extraordinară a formării brute de capital fix din Ţările Baltice, cu 40% în Lituania, situaţia de la noi, adică saltul neverosimil de la -0,3% la -25,6%, candidează pentru recordul mondial.

Erodarea accentuată a bazei de capital ne arată că toate declaraţiile pline de speranţă ale autorităţilor nu sunt decât vorbe goale.

Pe lângă "contribuţia" decisivă a băncilor centrale la crearea unei structuri economice distorsionate şi distrugerea progresivă a capitalului, prin reducerea dobânzilor de intervenţie, la fel de distructivă este şi stimularea cererii agregate prin deficitele fiscale.

Guvernele încearcă să înlocuiască cererea privată cu cea publică, cu speranţa că "mugurii verzi" ai redresării vor conduce la descătuşarea "cererii reprimate". Noţiunea de "cerere reprimată" este utilizată de economişti pentru a descrie revenirea puternică a consumului, după o perioadă de reducere a cheltuielilor în perioada de criză.

David Karsboel, economist-şef la Saxo Bank, se întreabă, într-o analiză recentă, unde este această cerere reprimată. Pe baza datelor privind numărul tot mai mare al restanţierilor din Statele Unite, Karsboel ajunge la concluzia că această cerere nu mai există. "Am reuşit să împrumutăm atât de mult de la cererea viitoare, încât PIB-ul prezent este supraevaluat cu 10 - 30%", a mai arătat economistul şef de la Saxo Bank.

Soluţia propusă de Karsboel nu convine deloc autorităţilor, care mereu au căutat "soluţii" rapide, indiferent de raţionalitatea lor economică. Acum s-a ajuns în punctul în care nu mai există soluţii rapide, mai ales în condiţiile în care creditul de consum din SUA tocmai a înregistrat cea mai mare scădere anuală din ultimii 65 de ani.

Economisirea şi investiţiile trebuie să crească pentru a permite crearea noului capital care să ne poată scoate din criză, deoarece "nu ne putem consuma pe noi înşine pe drumul către bunăstare", după cum mai scrie David Karsboel.

Divergenţa nesustenabilă dintre economia reală şi burse a fost remarcată şi de Zhu Min, vicepreşedintele Bank of China. Acesta a declarat pentru Bloomberg că "Wall Street acţionează de parcă nici nu am trecut printr-o criză", în condiţiile în care "criza economică reală abia acum începe".

Îngrijoraţi de situaţia investiţiilor Chinei, oficiali sau foşti oficiali de la Beijing îşi exprimă tot mai deschis nemulţumirea faţă de politica economică şi monetară a Americii. Criticile venite din partea celui mai mare creditor al său trec, deocamdată, "neobservate" la Washington, iar administraţia Obama cere Congresului o nouă creştere a limitei datoriei publice, în prezent la 12,1 trilioane de dolari. În opinia Secretarului Trezoreriei, "este de o importanţă critică acţiunea Congresului înainte de atingerea limitei, astfel încât cetăţenii şi investitorii să rămână încrezători în capacitatea Statelor Unite de a-şi îndeplini obligaţiile". Cum? Prin tipărirea unor cantităţi tot mai mari de dolari?

Confruntat cu o cerere similară în 2006, senatorul de atunci Barack Obama a declarat că "Washington-ul transferă povara greşelilor de astăzi pe umerii copiilor şi nepoţilor noştri". "Change we can believe in", nu-i aşa?

"Autorităţile" din România, perindate la putere în ultimii 20 de ani, au abuzat de nesiguranţa românilor confruntaţi cu incertitudinile inerente după o jumătate de secol de totalitarism. Asemeni unui copil care vrea totul aici şi acum, nimeni nu a vrut să conştientizeze faptul că dezvoltarea economică nu este similară creşterii economice. Iar acum vedem că aşa-zisa creştere, mai ales din ultima decadă, nu a fost decât o iluzie.

Fără o justificare solidă, susţinută de argumente şi date, Banca Naţională a României crede că greul a trecut şi vom ieşi din recesiune cel târziu în trimestrul al patrulea din 2009.

Dar care va fi motorul revenirii, în contextul unei distrugeri accelerate a bazei de capital a ţării? Probabil că va veni Moş Crăciun cu el. Sau vom încerca, poate, să ne tipărim şi noi drumul către bunăstare?