Reuters: Siemens Energy şi-a asigurat un acord cu guvernul pentru garanţii de miliarde de euro

A.F.
Companii / 10 noiembrie 2023

Reuters: Siemens Energy şi-a asigurat un acord cu guvernul pentru garanţii de miliarde de euro

Guvernul german, Siemens AG şi alte părţi implicate în discuţii pentru acoperirea unor garanţii de ordinul miliardelor de euro, legate de proiecte pentru Siemens Energy, au convenit asupra unui acord de principiu, conform Reuters.

Siemens Energy produce turbine cu gaz şi eoliene, precum şi staţii mari de transformare, echipamente energetice vitale pentru eforturile ţării de a elimina treptat combustibilii fosili, ceea ce a determinat Berlinul să caute sprijin pentru ceea ce consideră o companie relevantă din punct de vedere sistemic.

Unele detalii ale acordului sunt încă în discuţie, au spus persoanele, adăugând că Siemens AG, principalul acţionar al Siemens Energy, cu un pachet de 25,1% din acţiuni, a fost pregătită să ajute oferind unele dintre garanţii.

Acţiunile Siemens Energy au crescut cu până la 8% în urma ştirii şi au închis în urcare cu 6,3%, cel mai mare avans consemnat de acţiuni blue-chips germane.

Acţiunile Siemens au crescut şi ele în urma informaţiei şi au încheiat ziua în urcare cu 2,4%.

Acordul mai trebuie să sfie întocmit şi aprobat oficial de către toate părţile interesate, ceea ce ar putea dura ceva timp, au spus sursele. În octombrie, Siemens Energy a dezvăluit discuţii cu guvernul german, bănci şi Siemens AG cu privire la ceea ce surse au spus că sunt garanţii de 15 miliarde de euro (16 miliarde de dolari) pentru garanţii de proiect şi garanţii necesare pentru a proteja portofoliul de comenzi de 109 miliarde de euro al companiei.

Băncile au devenit mai stricte în acordarea acestora din cauza ratelor mai mari ale dobânzilor, a problemelor la turbinele eoliene ale Siemens Energy şi a mişcării S&P din iulie de a reduce ratingul de credit pe termen lung al grupului la BBB-, cu doar o treaptă peste nivelul junk, receomandat investiţiilor.

Până la 30% din portofoliul de comenzi al Siemens Energy este în avans, care este ponderea care trebuie să fie susţinută de garanţii, au spus anterior persoane familiare cu problema, adăugând că aproximativ jumătate din aceasta, sau aproximativ 15 miliarde de euro, trebuie să fie acoperite de guvern, bănci şi Siemens.

Siemens Energy a refuzat să comenteze un acord provizoriu, făcând referire la comentariile cancelarului german Olaf Scholz de miercuri, spunând că un acord ar putea fi încheiat foarte curând dacă toate părţile şi-ar împărţi responsabilitatea.

Un purtător de cuvânt al Siemens AG a declarat că a rămas "în discuţii foarte constructive pentru a defini cea mai bună soluţie posibilă în interesul tuturor părţilor implicate".

Ministerul Economiei din Germania a mai spus că discuţiile sunt în desfăşurare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb