REVISTA PRESEI 21.05.2015

Elena Deacu
Ziarul BURSA #Revista Presei / 21 mai 2015

ADEVARUL

Codrul rămâne frate cu drujbele din PSD şi din UDMR

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind noul Cod Silvic a fost respinsă ieri de majoritatea deputaţilor. Deşi liberalii au votat în favoarea solicitării preşedintelui, au fost învinşi de majoritatea PSD, iar după aproape o oră de certuri şi dezbateri asupra procedurii, problema s-a tranşat rapid la vot. Astfel, Codul Silvic a trecut de Parlament în forma sa iniţială. O dezbatere asupra articolelor a existat, totuşi, la Camera Deputaţilor, după ce liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban şi deputata social-democrată Doina Pană s-au contrazis cu privire la articolul 20 din Codul Silvic, care le permite proprietarilor de păduri cu suprafeţe mai mici de 10 hectare să taie după bunul plac, fără a fi controlaţi de vreo autoritate a statului.

Războiul PSD-PNL a dublat alocaţia copiilor

Un amendament al liberalilor care prevede dublarea alocaţiei pentru copii de la 42 de lei, cât este în prezent, la 84 de lei, a trecut de Parlament, după ce articolul a fost votat, separat şi aproape accidental, în şedinţa de ieri-dimineaţă a deputaţilor. Concret, pe masa deputaţilor s-a aflat ieri, la şedinţa dedicată dezbaterilor şi votului asupra amendamentelor, un proiect de lege venit de la Guvern care prevedea doar creşterea alocaţiilor pentru copiii din centrele de plasament. Ordonanţa prin care s-au crescut alocaţiile copiilor defavorizaţi a fost însă amendată de liberali, care au introdus o prevedere privind dublarea alocaţiilor pentru toţi copiii. La şedinţa de dimineaţă a Camerei Deputaţilor, la care au participat doar 180 de deputaţi, PNL a reuşit să îşi mobilizeze oamenii la votul pe amendamente, în timp ce mai mulţi deputaţi PSD au lipsit.

Ministrul român care a jurat pe Coran - Sevil Shhaideh

Constănţeanca Sevil Shhaideh (51 ani) este noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Economista de origine turco-tătară este mai cunoscută în mediul public drept fina lui Liviu Dragnea şi a lui Nicuşor Constantinescu. Cei doi demnitari PSD sunt părinţii spirituali ai lui Sevil, care s-a măritat în 2011 cu un sirian, Akram Shhaideh. Sevil Shhaideh este absolventă a Liceului Mircea cel Bătrân - promoţia 1983 şi a Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti - promoţia 1987. Actualul ei soţ, Akram Shhaideh, este născut în Damasc, capitala Siriei. Are o diplomă în Agricultură obţinută în 1984 la Universitatea Tishreen din Siria, o carieră de succes în administraţia siriană şi două doctorate obţinute în 2010, în Dezvoltare rurală şi în Management de resurse naturale, la Universitatea Bucureşti. Sevil Shhaideh este primul ministru român de religie musulmană, născut în România. La depunerea jurământului la Palatul Cotroceni, ea a ţinut mâna pe Coran, cartea sfântă a musulmanilor.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a fost exclus din PSD

Organizaţia PSD Sector 1 a decis excluderea europarlamentarului Cătălin Ivan din partid. Ivan spune că decizia arată disperarea actualei conduceri a PSD care se teme de o contralternativă la un viitor Congres. "Cătălin Ivan era suspendat, iar la ora 18.00 am avut şedinţă de partid şi Biroul Permanent de sector a decis excluderea sa din PSD. Mai trebuie să valideze decizia şi Organizaţia PSD Bucureşti, însă este doar o formalitate", a declarat, pentru "Adevărul", preşedintele Sectorului 1 Bucureşti, Marian Tudorache. Ivan spune că nu mai era membru al organizaţiei PSD Sector 1. "Eu nu mai sunt înscris în PSD Sectorul 1. Dar asta arată disperarea conducerii PSD. Nu mai au sprijin din teritoriu, de la baronii locali, cu care Victor Ponta a pactizat în toţi aceşti ani pentru a avea puterea. Acum se teme că nu va mai avea susţinerea acestora la un viitor Congres. Le e frică de mine pentru că pot fi un contracadidat serios la Congres. Eu nu am probleme cu DNA, eu sunt curat, tocmai de accea m-au exclus", a spus Ivan.

Amintiri din România baronilor. Bebe Ivanovici: "Dacă nu făceam un pas în spate, mă costa libertatea"

Revoluţia din 1989 le-a adus românilor nu doar libertate, ci şi o mulţime de personaje mediocre cocoţate în funcţii înalte. În primii ani, aceştia şi-au contemplat autosuficienţa de pe băncile Parlamentului, pentru ca în timpul guvernării Năstase (2000-2004) să se retragă către zonele de baştină, în fruntea consiliilor judeţene şi în postura de stăpâni absoluţi. Unul dintre ei a fost Bebe Ivanovici, numit "baronul de Ilfov" şi transformat, după 1989, din simplu muncitor în uzină într-un complex personaj politic. Fie că ne place sau nu, Bebe Ivanovici este şi el o imagine a celor care ne-au condus în prima jumătate a acestui sfert de veac. A vremurilor în care demnitarii statului încingeau grătare în curtea Palatului Cotroceni şi se certau care dintre ei să lipească mai mulţi bani pe frunţile năduşite ale lăutarilor.

Legea insolvenţei personale a trecut în Camera Deputaţilor şi urmează să ajungă la promulgare

Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost adoptată astăzi în Camera Deputaţilor, aceasta urmând să ajungă la preşedintele Klaus Iohannis la promulgare. Proiectul suspendă lichidările de bunuri şi executările silite iar pe perioada insolvenţei nu se vor mai acumula penalităţi. Aceasta propune un plan de redresare de cinci ani şi creearea Comisiilor de Insolvenţă, una la nivel central şi câte una la nivel judeţean. Acesta a fost un proiect al deputatului PSD Ana Birchall, dar Ludovic Orban - liderul grupului PNL din Cameră, a declarat că primul proiect de lege a insolvenţei personale a fost depus în urmă cu cinci ani, dar că o astfel de lege a fost adoptată numai după criza francului elveţian.

Se caută călăi! Arabia Saudită a scos la concurs opt posturi pentru că nu mai face faţă execuţiilor

Arabia Saudită a postat anunţuri pentru opt posturi pentru călăi, având nevoie de personal suplimentar pentru a duce la capăt un număr din ce în ce mai mare de condamnări la moarte, care, de cele mai multe ori, sunt executate prin decapitarea acuzatului. Candidaţii la postul de călău din Arabia Saudită nu au nevoie de o calificare specială. Rolul principal al unui călău este "să execute o condamnare la moarte", dar poate implica şi realizarea de amputări în cazul celor găsiţi vinovaţi de infracţiuni mai mici, se arată în anunţul postat de Arabia Saudită pe un portal al forţelor de muncă, citat de "Irish Independent". Regatul islamic se află pe primele locuri în lume în ceea ce priveşte numărul execuţiilor, susţin grupurile pentru protecţia drepturilor omului. În 2014, Arabia Saudită s-a aflat pe locul 4 în lume, după China şi Iran, dar înaintea Irakului şi Statelor Unite ale Americii, potrivit cifrelor oferite de "Amnesty International". Un bărbat care a fost executat prin decapitare duminică a fost cea de-a 85-a persoană care a fost ucisă anul acesta.

BANCHERUL

Legea insolventei persoanelor fizice, modificata radical de Ana Birchall, dupa protestele bancilor

Clienţii băncilor cu restante la credite de minim 15.000 de lei (3.500 de euro), mai exact echivalentul a 14 salarii minime pe economie (de 975 lei in prezent, care ar putea creste la 1050 lei de la 1 iulie si 1200 lei de la 1 ianuarie 2016) si o întârziere de cel puţin 90 de zile la plata ratelor, vor putea apela la procedura de faliment personal, conform prevederilor legii insolventei persoanelor fizice, adoptata de Camera Deputaţilor. Legea va intra in vigoare abia peste 6 luni si nu peste 1 luna, cum era prevăzut in forma iniţiala votata de Senat, care a suferit modificări majore, in urma intervenţiilor făcute de bancheri, BNR si Ministerul Justiţiei. Deputata PSD Ana Birchall a modificat aproape integral legea insolventei persoanelor fizice fata de forma iniţială adoptata de Senat, după ce băncile, BNR si FMI s-au plâns ca aceasta este prea permisiva si poate încuraja neplata datoriilor. Ca sa nu mai vorbim studiul de impact ce ar fi trebuit efectuat înainte de adoptarea legii, după cum a cerut FMI si BNR, dar care nu exista.

Creditele de consum acordate de IFN-uri au crescut cu 15% in primul trimestru din 2015, anunţă ALB

Asociaţia Societăţilor Financiare (ALB) anunţă ca membrii săi, IFN-uri care acorda credite de consum, reprezentând 78% din totalul pieţei creditului de consum IFN din Romania, au acordat in primul trimestru al anului 2015 credite in valoare de 113 milioane Euro, in creştere cu 15% fata de aceeaşi perioada a anului trecut. Creditele destinate consumului personal reprezintă 94% din total, respectiv 106 milioane Euro, in timp ce creditele industriale reprezintă 4% (5 milioane Euro), iar creditele auto 2% (2 milioane Euro). In domeniul creditelor destinate consumului personal, creditele de tip revolving (inclusiv cardurile de credit) au o pondere de 48%, împrumuturile de tip nevoi personale deţin o cota de 42%, iar credite la POS 10%. Creditele auto acordate de companiile de credit de consum membre ALB au fost destinate in proporţie de 71% achiziţiei de vehicule noi, iar 29% achiziţiei de vehicule second hand.

CURIERUL NATIONAL

Stop monopolului supermarketurilor

România, Bulgaria, Cehia şi Slovacia au cerut CE să restricţioneze puterea economică dominantă a afacerilor de tip lanţ şi relaţia acestora cu furnizorii. Condiţiile comerciale corecte ar garanta micilor producători că marile lanţuri de magazine nu-i vor forţa să-şi vândă produsele în pierdere. "Vrem ca CE să îşi exprime poziţia până la finalul lui 2015. Credem că numai un cadru legislativ comun poate rezolva problema", spun oficiali din cele patru ţări. Îngrădirea accesului micilor producători în marile lanţuri de magazine, prin politicile anticoncurenţiale dezvoltate de acestea în ciuda reglementărilor legale în vigoare, au determinat mai multe state să ceară Comisiei Europene elaborarea unui set de măsuri prin care să restricţioneze relaţia marilor retaileri cu furnizorii lor. Solicitarea, făcută deja de România, Bulgaria, Cehia şi Slovacia, survine amenzilor de 30 mil. euro aplicate în iarnă mai multor supermarketuri tocmai pentru înţelegerile pe care acestea le-au avut în perioada 2005 - 2009 cu furnizorii lor în vederea fixării preţurilor.

Mirii nu-şi mai pot plăti nunta cu bani cash

Legea care limitează circulaţia numerarului interzice plăţile în numerar mai mari de 10.000 de lei între o persoană fizică şi una juridică. Aşa au apărut probleme la restaurantele care organizează nunţi, atunci când persoanele care au avut nunta trebuie să achite consumaţia, după terminarea petrecerii. Restaurantele care găzduiesc nunţi nu mai au voie să primească bani cash de la persoanele fizice care organizează astfel de evenimente, după ce săptămâna trecută au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 70/2015 care limitează plăţile în numerar. Probleme apar în momentul în care firma pe care este restaurantul emite factura de plată către persoanele fizice care au organizat nunta. Nu pot fi plătite în numerar decât până la 10.000 de lei, iar restul se achită prin bancă, potrivit legii.

Declaraţii de-a dreptul scandaloase ale lui Viktor Orban în Parlamentul European

Situaţia din Ungaria, în urma recentelor declaraţii ale premierului Viktor Orban referitoare la o eventuală reintroducere a pedepsei cu moartea în ţara sa şi la consultarea publică a cetăţenilor maghiari în chestiunea imigraţiei, a constituit unul din subiectele ce au prilejuit aprinse dezbateri la actuala sesiune plenară a PE de la Strasbourg, cu participarea inclusiv a vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru drepturile fundamentale ale omului, Frans Timmermans, şi a dnei Zanda Kalnina-Lukasevica - din partea preşedinţiei semestriale letone a Uniunii Europene. Premierul Viktor Orban îşi făcea, marţi, pentru a şasea oară apariţia în Parlamentul European în decurs de patru ani, pentru a face faţă criticilor aspre la adresa politicilor sale la nivel naţional, la adresa "gravelor sale derive antidemocratice" opuse valorilor europene general acceptate în momentul aderării la Uniunea Europeană.

Creşte numărul locurilor de muncă vacante

Rata de neocupare a locurilor de muncă a crescut în primele trei luni ale acestui an la 1,03%, cu 0,12 puncte procentuale faţă de trimestrul IV din 2014, crescând la peste 45.000 de locuri de muncă vacante, se arată într-un raport al Institutului Naţional de Statistică (INS). "În trimestrul I 2015, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,03%, în creştere cu 0,12 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 45.100, în creştere cu 5.400 locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2014, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,13 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 7.000", se mai arată în raportul citat.

Manipularea valutelor: Cinci bănci riscă amenzi cumulate de peste 5 mld. dolari

JPMorgan, Citigroup, Barclays, Royal Bank of Scotland şi UBS sunt la un pas de a primi o amendă cumulată de peste 5 miliarde dolari şi acuzaţii penale pentru închiderea investigaţiilor de manipulare a pieţelor valutare. UBS va pleda vinovată pentru fraudarea ratei dobânzii de refe­rinţă şi va plăti 545 milioane de dolari pentru autorităţile americane pentru soluţionarea probelor în presupusa manipulare a ratelor de schimb valutar. Plata băncii elveţiene este potrivit Reuters, parte din ceea ce este aşteptată a fi o decontare combinată de 5 miliarde de dolari din partea a cinci dintre cele mai mari bănci din lume cu SUA şi autorităţile britanice implicate în investigarea presupusei manipulări a pieţei valutare de 5 trilioane de dolari pe zi. Autorităţile de reglementare au amendat deja anul trecut şase bănci cu 4,3 miliarde de dolari, pentru că au eşuat în a opri co­mer­cianţii de la încercarea de a manipula ratele în valută.

Telecomul românesc va creşte cu 500 milioane dolari în următorii 5 ani

Piaţa de servicii de voce şi date din România va ajunge la valoarea de 4,2 miliarde de dolari în următorii 5 ani, potrivit estimărilor Euroweb. În comparaţie cu 2014, când încasările au totalizat apro­xi­mativ 3,7 miliarde de dolari, noile produse şi servicii lansate de ope­ratorii de telecomunicaţii în perioada următoare le vor permite să-şi securizeze portofoliile de clienţi, să prevină eroziunea preţurilor şi să aibă o creştere procentuală a încasărilor de două cifre, în următorii 5 ani. Avansul numărului utilizatorilor de smartphone va fi principalul motor de creştere pentru serviciile de date şi va aduce cu sine o majorare a veniturilor încasate de operatorii de telecomunicaţii din România. Astfel, în 2019, cea mai mare pondere a veniturilor, de peste 3 miliarde de dolari, va fi generată de serviciile de telecomunicaţii mobile, în creştere cu peste 15% faţă de încasările din 2014 (estimate la 2,6 miliarde de dolari).

Documente emise anterior datei de 31 decembrie 1989, declasificate

Guvernul a decis, printr-o Hotărâre, declasificarea unor documente conţinând informaţii clasificate secrete de stat, emise anterior datei de 31 decembrie 1989 de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi de către instituţiile şi structurile aflate în subordinea sau sub autoritatea acestuia. Este vorba despre documente aflate în arhiva ministerului, ale căror termene legale de clasificare şi păstrare au fost depăşite, iar conţinutul acestora nu mai prezintă importanţă pentru securitatea naţională. Documentele declasificate prin actul normativ adoptat de Guvern vor fi gestionate şi vor putea fi consultate conform Legii arhivelor naţionale.

EVENIMENTUL ZILEI

Cine pune stop afacerii de milioane de euro a "hingherilor" de maşini

Curtea Supremă va judeca, pe 25 mai 2015, recursul formulat de Avocatul Poporului (AP) privind legalitatea ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar. Cu alte cuvine, în funcţie de decizia instanţei, mulţi dintre cei care au trecut prin calvarul de a-şi găsi maşina ridicată şi de a scoate din buzunar milioane bune pentru recuperarea ei, şi-ar putea primi înapoi banii. Între timp, în Sectorele 1 şi 6 din Capitală, precum şi în multe oraşe din ţară, ridicările maşinilor, pe motiv că sunt parcate neregulamentar, continuă. Firmele Transauto Servicii Ridicare şi Ilcor Auto Eco - care îşi iau comisioane de pe urma contractelor cu primăriile "ocolesc" însă maşinile abandonate care zac cu lunile în parcări sau pe trotuare. Potrivit statisticilor trimise, la solicitarea EVZ, de Primăria Sectorului 1, în anul 2014 au fost ridicate 7.200 de maşini, ai căror proprietari au fost amendaţi. În Sectorul 6 au fost ridicate 6.368 de autoturisme, fiind aplicate 5.840 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1. 521. 874 de lei.

Judecător recuzat înainte de sentinţa finală, în dosarul afaceristului Ovidiu Tender

Doi magistraţi de la Curtea de Apel Bucureşti au admis schimbarea completului de judecată în cazul Rafo - Carom. Dosarul are şanse mari să se prescrie în două săptămâni. Acuzaţiile faţă de Ovidiu Tender în cazul Rafo - Carom sunt pe cale să se stingă. Astfel, afaceristul a câştigat timp deoarece judecata se ia de la capăt. În urma acestei decizii au fost anulate toate măsurile hotărâte de judecătorii Camelia Bogdan şi Daniel Donţete, inclusiv sechestru pe bunurile şi afacerile lui Tender şi ale familiei acestuia. Următorul termen de judecată a fost stabilit, aleatoriu, de sistemul informatic, pentru data de 17 iunie. Astfel, apare o problemă deoarece, potrivit calculelor făcute de un judecător de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţiile de înşelăciune faţă de afacerist şi de ceilalţi inculpaţi din dosar se prescriu pe 9 iunie 2015.

Obama: Schimbările climatice ameninţă siguranţa naţională a SUA

Schimbările climatice reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a Statelor Unite, a declarat preşedintele Barack Obama, prezent la ceremonia de absolvire a Academiei Pazei de Coastă. Mă aflu aici pentru a vă spune că schimbările climatice reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii globale, un risc imediat pentru siguranţa noastră naţională; fiţi siguri că va afecta modul în care forţele militare apără ţara noastră. De aceea, trebuie să luăm măsuri, acum", a afirmat Obama, citat de Mediafax.ro. "Aceasta nu este doar o problemă a ţărilor situate în zone de coastă sau în anumite regiuni ale lumii. Schimbările climatice vor avea impact asupra tuturor ţărilor de pe planetă. Nicio naţiune nu este imună", a subliniat preşedintele Statelor Unite. Barack Obama a făcut aceste declaraţii la ceremonia de absolvire organizată la Academia Pazei de Coastă, o instituţie de învăţământ situată în New London, statul Connecticut.

Zeci de mii de români s-au trezit fără bani în conturi

Zeci de mii de români restanţieri la plata ratelor s-au trezit fără bani în conturi deschise chiar şi la alte bănci, nu la cea către care aveau datorii, după ce au fost daţi pe mâna executorilor judecătoreşti. Situaţia s-a agravat în ultimul an, după ce numărul datornicilor a crescut la peste 700.000. În unele cazuri, s-a ajuns la extreme: oamenii au rămas fără niciun ban din salarii sau pensii, deşi legea spune că se poate bloca doar o treime din venituri. Zoia Bărbulescu a rămas fără niciun ban din pensie după ce dosarul ei de credit a ajuns la executorii judecătoreşti. "Fără să mă înştiinţeze, ei mi-au blocat contul. Au oprit toată pensia integral, două luni, până eu i-am acţionat în instanţă", spune Zoia Bărbulescu. Femeia a fost avertizată că toţi banii găsiţi în conturile din diferite bănci vor fi folosiţi pentru acoperirea datoriei. Era vorba inclusiv de sumele provenite din pensiile viitoare.

JURNALUL NATIONAL

În Harghita poliţiştii interceptează zilnic transporturi ilicite de lemn

Poliţiştii harghiteni interceptează aproape în fiecare zi transporturi ilicite de material lemnos, pentru care se aplică sancţiuni contravenţionale sau se întocmesc dosare penale. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, în ultimele cinci zile au fost interceptate 11 transporturi ilicite de material lemnos, în toate zonele judeţului. În week-end, poliţiştii harghiteni au identificat 4 transporturi ilicite de material lemnos la Gheorgheni şi Borsec, au descoperit ilegalităţi comise la o societate comercială de profil la Ciucsângeorgiu şi au constatat o infracţiune în domeniu la Ciumani. În cursul zilei de luni au fost identificate, în zona Joseni, cinci transporturi fără forme legale de material lemnos, iar marţi au mai interceptat alte două transporturi ilicite, la Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. Gheorghe Filip a precizat că sunt rare zilele în care nu sunt constatări privind încălcarea legislaţiei în acest domeniu.

Cât poţi economisi cu băncile pentru locuinţe

Produsele de economisire-creditare oferite de cele două bănci de acest tip existente în România beneficiază, pe lângă dobânda acordată de bancă, de 1,5% sau 2%, şi de o primă anuală de la stat. Aceasta este în valoare de 25% din sumele economisite anual de client, dar nu poate depăşi echivalentul în lei a 250 euro/an/client. Deşi produsul, cunoscut şi sub denumirea austriacă Bauspar, este destinat economisirii în vederea accesării ulterioare a unui credit locativ, banii pot fi retraşi, după cinci ani, fără nicio justificare. "După expirarea perioadei de cinci ani de la încheierea contractului, clienţii pot alege să retragă sumele economisite, dobânda acumulată şi prima de la stat fără a fi necesară justificarea utilizării sumelor în scop locativ", a explicat Carmen Gudrun Schuster, preşedinte BCR Banca pentru Locuinţe. Din acest motiv, unii români aleg să îşi ducă banii în băncile pentru locuinţe, deşi nu au nevoie să îşi cumpere o casă.

NATIONAL

Mesaj din diaspora: Renunţa la cetăţenia romana daca romii nu redevin ţigani!

Deputat independent si lider al Partidului Romania Unita, Bogdan Diaconu propune legiferarea revenirii romilor la denumirea de "ţigani", iar iniţiativa are ecou pozitiv in diaspora. Eliminarea confuziei făcute de europeni intre "romani" si "romi" este aprig dorita de Manuela Toia - o conaţională de-a noastră stabilita in Marea Britanie. Aceasta le-a trimis de altfel parlamentarilor o scrisoare deschisa, in care avertizează ca va renunţa, împreună cu restul familiei ei, la cetăţenia romana, daca proiectul iniţiat de Bogdan Diaconu va fi respins.

Pesediştii i-au pus cruce lui Dragnea

După ce l-au jelit pe Liviu Dragnea atât in scris, cat si oral, pesediştii si-au stres lacrimile false si si-au văzut de treburile lor. "Nimeni nu este de neînlocuit", a precizat deputatul PSD Constantin Niţă, exprimând practic in doua vorbe starea de spirit din partid. PSD pregăteşte "conservarea" lui Liviu Dragnea, reclamau deunăzi liberalii. O previziune care nu s-a adeverit, pesediştii jucând ca de obicei la doua capete. Concret, in timp ce ii cereau lui Victor Ponta sa nu accepte demisia lui Dragnea din funcţia de preşedinte executiv, aceiaşi social-democraţi încercau sa-l scoată pe colegul lor din peisaj.

PUTEREA

Afaceristul Stelian Gheorghe, principalul beneficiar al despăgubirilor de la ANRP, audiat la ÎCCJ

Omul de afaceri Stelian Gheorghe, zis Stelu, principalul beneficiar al despăgubirilor frauduloase de la ANRP, a fost audiat miercuri de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Stelu a declarat în instanţă că nu a ştiut că Alina Bica făcea parte din conducerea ANRP şi că a cunoscut-o pe fosta şefă DIICOT abia în anul 2014, când s-au întâlnit într-un restaurant. Aflat în faţa judecătorilor Curţii Supreme, Stelian Gheorghe a mai precizat că Dorin Cocoş este cel care s-a oferit să îl ajute să primească o decizie de la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP). După ce dosarul de despăgubire a fost aprobat, Cocoş i-a cerut 10 milioane de euro cash, bani plătiţi acestuia în mai multe rate. "Stelu" a explicat exact, în faţa magistraţilor, cum dădea banii - în condiţiile în care într-un plic nu încap mai mult de 30.000 de euro -, el precizând cine a venit cu ideile, dar şi cum au descurs operaţiunile. Omul de afaceri a mai declarat că l-a cunoscut pe fostul soţ al Elenei Udrea când a cumpărat de la acesta terenul din strada Chopin, pentru care Udrea a luat un credit de trei milioane de euro.

Pietoni şi şoferi bucureşteni, în pericol pe Splaiul Independenţei. Ne fuge oraşul de sub picioare

Marţi, 19 mai 2015, în Capitală părea că vine Apocalipsa. Pe Splaiul Independenţei şoseaua s-a surpat pe o lungime de 8 metri şi o lăţime de circa 3 metri, în dreptul Podului Izvor. Incidentul a fost asumat de Apa Nova, care a pus pe seama unor infiltraţii de apă în jurul canalelor colectoare craterul care s-a format. Viceprimarul Cornel Pieptea sugerează că şi Primăria Capitalei are partea sa de vină, deoarece este instituţia responsabilă cu recepţia lucrărilor. Craterul format prin surparea şoselei pe Splaiul Independenţei în dreptul Podului Izvor marţi seara a şocat opinia publică. Oamenii responsabili se gândeau ce s-ar fi putut întâmpla dacă se aflau cu maşina pe locul incidentului sau ar fi fost surprins un autobuz plin cu călători.

ROMANIA LIBERA

Cum îşi păstrează Dragnea puterea prin Ministerul Dezvoltării

Liderul social-democrat s-a retras de la Ministerul Dezvoltării, dar a lăsat în loc o persoană de încredere - Sevil Shhaideh. Miza acestei poziţii este uriaşă, titularul portofoliului împărţind banii pentru baronii locali, cei de care depind atât succesul electoral al PSD, cât şi cariera politică a liderilor de la centru. Noul ministru al Dezvoltării Re­gionale, Sevil Shhaideh, a depus, ieri, jurământul la Palatul Cotroceni, după ce premierul Victor Ponta a propus-o pentru acest post, iar preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcţie. Sevil Shhaideh este o apropiată de fostului ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, dar şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar presa a scris că naşi de cununie i-au fost Dragnea şi Constantinescu.

Spionii Chinei fură tehnologii de vârf

Guvernul american a acuzat şase cetăţeni chinezi de spionaj economic şi furtul de secrete de la două întreprinderi care dezvoltă tehnologii utilizate în sistemele militare. Spre nemulţumirea Beijingului. Autorităţile americane au arestat un profesor chinez când a debarcat, sâmbătă, pe aeroportul internaţional din Los Angeles, venit pentru o conferinţă, gestul fiind destinat să semnaleze Chinei că SUA vor viza de acum capturarea şi judecarea persoanelor acuzate că perpetuează ceea ce fostul şef al Agenţiei Naţionale de Securitate, Keith B. Alexander numea adesea "cel mai mare transfer de bogăţie din istorie". Procurorii au declarat că profesorul este Hao Zhang, 36 ani, de la Universitatea din Tianjin şi a compărut luni în faţa justiţiei. Ceilalţi cinci suspecţi se pare că ar fi în China. Zhang şi alţi doi profesori de la aceeaşi universitate au fost acuzaţi că au furat coduri şi alte informaţii exclusive de la fabricanţi americani de cipuri.

Cine sunt oficialii români care au interdicţie de a intra în Statele Unite?

Adjunctul secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, Hoyt Yee, a declarat în cadrul unei audieri în Congresul SUA că "foşti şi actuali oficiali guvernamentali români şi bulgari au primit interdicţie de călătorie în Statele Unite din cauza corupţiei". Autorităţile române sunt datoare să solicite ambasadei Statelor Unite să facă publice aceste nume, mai ales dacă este vorba de oficiali aflaţi în funcţie. Ambasada SUA din România a confirmat, miercuri, că mai mulţi oficiali români, acuzaţi de fapte de corupţie, au interdicţie de a intra în Statele Unite. Totuşi, oficialii nu au vrut să divulge numele persoanelor vizate. Tot miercuri a reacţionat şi Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat că nu a fost informat în legătură cu interdicţia aplicată unor cetăţeni români de a intra în SUA.

ZIARUL FINANCIAR

"Tot businessul care exista pe Dorobanţi începe să dispară pentru că nu mai sunt clienţi"

Raluca Brezoianu, de profesie avocat, şi Marian Predel, antreprenor cu experienţă în domeniul imobiliar, aduceau la începutul anului 2011 în Ro­mânia prima franciză Comptoir de Famille, un brand francez de magazine dedicat decoraţiunilor pentru casă, prezent în alte 15 ţări din lume. Atunci au investit în jur de 100.000 de euro în acest business, iar în urmă cu o săptămână au mai cheltuit în jur de 3.000 de euro pentru a-şi muta businessul de pe Calea Dorobanţilor din Capitală pe o străduţă din zona Floreasca într-un spaţiu de 80 de metri pătraţi. "Am decis să ne mutăm de pe Calea Dorobanţilor pentru că traficul a scăzut foarte mult în zona respectivă, aş zice undeva la peste 50% faţă de momentul în care am început şi chiar de anul 2013. Aproape tot businessul care exista pe Dorobanţi începe să dispară pentru că nu mai sunt clienţi, nu înţeleg exact ce s-a întâmplat ", spune Raluca Buzoianu.

Ţiriac negociază cu Tăriceanu închirierea centrului Ford din Băneasa

Grupul Ţiriac poartă discuţii pentru a închiria centrul Ford din zona Metro Băneasa, centru deţinut de Automotive Trading Services (ATS), dealerul mărcii din partea de nord a Capitalei. Surse din piaţă arată că negocierile pot duce fie către un contract de închiriere, fie chiar către vânzarea centrului auto. Contactaţi de ZF, reprezentanţii Ţiriac Holdings au declarat că "nu confirmăm momentan aceste informaţii. Dacă şi eventual la momentul la care situaţia va fi una certă, vom detalia şi comunica pe marginea subiectului". Compania ATS este deţinută în proporţie de 85% de fostul premier şi actual preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit declaraţiei sale de avere depuse în iunie 2014, în timp ce directorul companiei, Bogdan Bucurescu, deţine 15%.

Banii se mută dinspre asigurări de viaţă spre pensii private

Cetăţenii de rând, şi mai puţin guvernele, vor fi tot mai responsabili de veniturile din care vor trăi la pensionare, tendinţă care se face deja simţită în ţările vest-europene, unde investitorii se mută dinspre produsele de asigurări spre cele de pensii, spune Stan Beckers, directorul executiv al companiei de administrare a investiţiilor NN Investment Partners (fosta ING Investment Management), cu active în gestiune de 200 mld. euro la nivel global.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb