REVISTA PRESEI 27.05.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 27 mai 2016

ADEVARUL

Summitul G7. UE vrea ajutor de la bogaţi pentru milionul de refugiaţi

Uniunea Europeană are nevoie de ajutorul comunităţii internaţionale în faţa valurilor de migranţi şi refugiaţi care vin din Orientul Mijlociu şi din Africa, a atras atenţia joi, în marja summitului G7, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. "Lumea se confruntă cu cel mai mare număr de refugiaţi, solicitanţi de azil şi persoane strămutate de la cel de-al Doilea Război Mondial" încoace, a semnalat preşedintele CoE la summitul G7 din Japonia, înainte de a cere ajutorul comunităţii internaţionale. "Cei care critică Europa ar trebui mai degrabă să se gândească la cum să-şi sporească ajutorul, întrucât ceea ce a furnizat Europa este deja masiv", a continuat Tusk, citat de AFP. "În această privinţă, fondul european pentru Siria, Africa şi Turcia, precum şi activitatea Băncii Europene de Investiţii sunt un model pentru noi toţi", a subliniat fostul preşedinte polonez, solicitând G7 să încurajeze aplicarea programelor de reinstalare şi a altor forme de migraţie legală pe plan mondial.

Nicuşor Constantinescu îi păcălea pe magistraţi că este în spital

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, se interna în spital de fiecare dată înainte de un termen de judecată, pentru a tergiversa procesul în care contesta o condamnare de trei ani şi jumătate pentru abuz în serviciu. Aceasta este concluzia magistraţilor care au decis că judecarea cazului se va face cu politicianul în arest, la Spitalul Penitenciarului Poartă Albă. Judecătorii s-au convins că Nicuşor Constantinescu susţinea că este internat la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, pentru a nu se prezenta la instanţă, dar părăsea frecvent unitatea medicală. Astfel că deşi în acte apărea internat, el era în alte locaţii de pe raza oraşului Constanţa. Magistraţii au observat că Nicuşor Constantinescu rămânea în sanatoriu doar pe perioade scurte de timp, atât cât să treacă termenul de judecată.

Dan Condrea a fost denunţat de fosta soţie

Laura Georgescu, fosta soţie a patronului Hexi Pharma, a recunoscut în faţa jurnaliştilor că este persoana care l-a denunţat că producea dezinfectanti diluaţi. Femeia mai susţine că Dan Condrea era filat de CIA pentru că ar fi fost ofiţer acoperit însă specialiştii în serviciile de informaţii demontează teoriile. Procurorii Parchetului General continuă ancheta în dosarul în care este investigată moartea omului de afaceri Dan Condrea, dar şi activitatea firmei Hexi Pharma pe care acesta a condus-o. Astfel, poliţişti din IGP au descins joi la sediul firmei Hexi Pharma, implicată în dosarul dezinfectanţilor diluaţi folosiţi în spitale. De aici anchetatorii au ridicat mai multe documente şi unităţi de stocare informatice.

Patria AMV, "bestia pe roţi" care ar putea relansa industria blindatelor din România

Finlandezii de la Patria au prezentat miercuri un vehicul militar blindat extrem de versatil şi propun statului român una dintre cele mai tentante oferte postdecembriste: AMV-ul să fie fabricat în România. Patria propune o cooperare industrială în România pentru un vehicul pe roţi, de 28 de tone greutate brută, 8x8 blindat, unul dintre cele mai comune modele din familia de transportoare blindate destinate armatei. Miercuri, în poligonul Batalionului 265 Poliţie Militară din Bucureşti, a avut loc o demonstraţie a capabilităţilor transportorului blindat finlandez, eveniment la care au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi ai ROMARM SA.

Gigi Becali demontează din Ghencea tabela si scaunele

"Stadionul Ghencea va rămâne o ruina", spune Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, care vrea sa ia de acolo tot ce a cumpărat el. De la tabela de marcaj, pana la scaunele din tribune sau nocturna, totul va fi demontat si mutat pe o alta baza sportiva. Ministerul Apărării, cu care Becali se lupta si pentru brandul "Steaua", anunţă ca stadionul este oricum inclus intr-un program de reabilitare pentru Campionatul European din 2020. Acum, pe stadionul Ghencea, iarba a crescut chiar si in tribune, pe lângă scaune, scările de acces s-au degradat, iar unele intrări nici nu se mai vad de vegetaţie. De luna viitoare, muncitorii vor demonta o parte din stadion. Ministerul Apărării Naţionale se bazează pe participarea României la Campionatul European din 2020, când tara noastră va fi gazda unor meciuri importante. Cu aceasta ocazie, patru stadioane din Bucureşti vor fi refăcute cu banii statului, la norme impuse de UEFA si FIFA.

Rompetrol ameninţă discret: "Va veni o zi când vom zice: «Scuze, dar noi mergem în altă parte!»"

KMG International, fostul Rompetrol Group, aşteaptă de mai bine de trei ani acordul statului pentru înfiinţarea fondului de investiţii şi răscumpărarea cu 200 de milioane de dolari a 26,7% din acţiunile deţinute de stat la Rompetrol Rafinare, a declarat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al grupului. Întrebat dacă nu vrea nimeni să semneze, Zhangulov a declarat că "vor, dar trebuie să mai ia nişte măsuri". "Nu ne putem imagina cum e posibil să stăm în faţa Guvernului cu 200 de milioane de dolari pe care vrem să le dăm şi nu se poate pentru că trebuie să mai ia nişte măsuri. Până în prezent, situaţia durează de trei ani şi trei luni. Deci ai banii, dar trebuie să iei nişte măsuri că să îi încasezi. Aceste lucruri nu sunt chiar atât de simple, dar există o cursivitate a acţiunilor. Cât mai poate continua situaţia, nu din vină noastră? Va veni o zi când vom zice: «Scuze, dar noi mergem în altă parte!", a declarat Zhangulov.

Lipsa de reacţie a stat la baza tragediei bebeluşilor din Argeş

Cea mai mare vină în tragedia bebeluşilor din Argeş, diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, au avut-o medicii din judeţ. Aceştia nu şi-au dat seama la timp ce să facă pentru a-i salva pe copii şi au anunţat târziu autorităţile cu privire la multitudinea de cazuri grave spitalizate. În consecinţă, ancheta epidemiologică demarată târziu nu a dat niciun rezultat. Corpul de Control al premierului Dacian Cioloş nu a reuşit să identifice cauza îmbolnăvirilor micuţilor transferaţi de la Spitalul de Pediatrie Piteşi la Spitalul "Marie Curie" din Capitală. Însă raportul întocmit de specialişti scoate în evidenţă o serie de nereguli, mare parte din ele arătând faptul că micuţii pacienţi au fost trataţi necorespunzător de medicii din Argeş. Trei copii au murit în urma tragediei, ceilalţi riscând să rămână cu sechele pentru tot restul vieţii.

Oferta otrăvită a Kremlinului pentru Kiev: Ucraina reprimeşte Donbasul dacă recunoaşte anexarea Crimeii

Kremlinul aprobă dorinţa lui Petro Poroşenko de "a readuce" Donbasul la Ucraina din considerente umanitare, aşa ca în cazul femeii pilot ucrainene Nadia Savcenko, graţiată miercuri, după ce fusese condamnată în Rusia, şi care a putut astfel să se întoarcă în Ucraina. În schimb, Moscova nu acceptă pretenţii asupra Peninsulei Crimeea, pe care o consideră parte a Federaţiei Ruse, relatează agenţia de presă TASS. Moscova a anexat Crimeea în martie 2014, în urma unui referendum contestat de comunitatea internaţională şi Kiev la care majoritatea locuitorilor peninsulei s-au pronunţat pentru separarea de Ucraina şi aderarea la Federaţia Rusă. Pentru acest act de rapt teritorial, Rusia face în prezent obiectul mai multor serii de sancţiuni din partea UE şi SUA.

CNADNR va fi spartă în acest an în două companii separate, una de investiţii şi una de mentenanţă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) va fi spartă în două entităţi separate în acest an, una destinată investiţiilor, iar alta specializată pe lucrări de reparaţii şi mentenanţă, pentru o mai bună eficientizare a activităţii, a declarat Dan Costescu, ministrul Transporturilor, în cadrul unei conferinţe de presă. CNADNR, companie-mamut cu şapte direcţii regionale aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, se ocupă în prezent atât de organizarea de licitaţii pentru marile proiecte de infrastructură, cât şi de activitatea de reparaţii, mentenanţă şi lucrări de deszăpezire pe drumurile naţionale şi judeţene. Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor, compania avea în anul 2014 un număr de 5.885 de angajaţi.

BANCHERUL

Încrederea in bănci a crescut la 40%, ceea ce nu i-a surprins pe bancheri

Încrederea in bănci a crescut de la 33% in 2011 la 40% in acest an, conform unui sondaj telefonic realizat de GfK Romania in luna mai pe un eşantion de 1.022 respondenţi pentru Asociaţia Romana a Băncilor (ARB). "La prima vedere, rezultatul contravine aşteptărilor, dacă ne gândim la forma in care se comunică in ultima perioadă, dar este perfect justificat dacă ne uităm la creşterea depozitelor din bănci, fenomen care nu este posibil in lipsa încrederii", a declarat preşedintele ARB, Sergiu Oprescu. Băncile se bucură de cea mai mare încredere dintre alte instituţii financiare, a precizat Oprescu. Sondajul arată că in firmele de asigurări au încredere doar 29% dintre romani, in fondurile de pensii private - 26%, in fondurile de investiţii - 22%, in IFN-uri - 19%, in piaţa de capital - 16%. Sondajul mai arata ca 53% dintre gospodarii nu au credite. Pe de alta parte, in medie 1/5 (20%) din cheltuielile unei gospodarii sunt reprezentate de plata creditelor.

Sergiu Oprescu, noul şef al ARB: Am greşit că nu am sancţionat probleme percepute ca fiind doar ale unei bănci

Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank si noul şef al Asociaţiei Romane a Băncilor (ARB), consideră că asociaţia a greşit in trecut nesancţionând problemele si practicile incorecte ale anumitor bănci, despre care s-a crezut că nu sunt problemele întregului sistem si că nu vor avea un impact asupra asociaţiei si pieţei bancare in ansamblu. "Cred că am trecut de un moment in care ceea ce se întâmplă la nivelul unei bănci era problema băncii respective. Suntem acum într-o perioada in care ceea ce se întâmplă la nivelul unei bănci e problema întregului sistem. Suntem cu totul si cu totul într-o alta paradigmă. Ca atare, greşelile trecutului se datorează faptului că nu am sancţionat, ca asociaţie, probleme pe care la vremea respectiva le-am perceput ca probleme ale unei singure bănci", a spus Oprescu

CURENTUL

Fosta agentă a armatei a fost concediată. Deputata Liliana Mincă, protectoarea Hexi Pharma?

Raisa Ekaterina Ivatenko, locotenent-colonel în rezervă a Serviciului Secret al Armatei, DGIA anagajată consilier parlamentar pentru deputata Liliana Mincă, fiind şi o foarte bună prietenă a acesteia (Raisa şi Liliana sunt apropiate de vârstă şi Raisa îi spune mamă, mamei deputatei) a acuzat pe pagina sa de facebook în urmă cu câteva zile că patronul Hexi Pharma ar fi fugit în Venezuela iar la Hexi Pharma se produceau droguri de mare risc. Raisa Ivatenko s-a născut la Leningrad şi a afost adoptată câteva luni mai târziu în România. Raisa a explicat ulterior că "n-am fost agent secret, eu neocupandu-ma, pe vremea cand lucram in DGIA, de activitate informativ-operativa, ci strict de comanda activitatilor antitero. De CAFTEALA, adica." Liliana Mincă a pendulat între diverşi protectori în ultimii 25 de ani: Victor Atanasie Stanculescu, Dan Voiculescu şi Gabriel Oprea. Mincă a concediat-o pe buna sa prietenă Raisa la o oră după ce aceasta a insistat cu producerea de droguri la Hexi Pharma.

CURIERUL NATIONAL

Noi documente ridicate de la sediul Hexi Pharma din Capitală

Poliţiştii au ridicat ieri noi documente, solicitate de procurorii care instrumentează dosarul Hexi Pharma din Bulevardul Octavian Goga din Capitală. La 13 mai, procurorii Parchetului general anunţau că au început urmărirea penală faţă de compania Hexi Pharma, învinuită în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, ulterior fiind suspendat şi procesul de insolvenţă cerut de Hexi Pharma. Potrivit datelor din cererea de insolvenţă, firma Hexi Pharma ar avea datorii de peste 23 de milioane de lei. Pe de altă parte, patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit duminică seara în condiţii suspecte, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit violent de un copac. Ulterior, un martor a spus că Dan Condrea ar fi fost şicanat în trafic înainte de a se izbi de copac şi că ar fi pierdut controlul volanului tocmai din cauza acelei maşini. Acelaşi martor mai spune că şoferul care-l şicana pe Condrea în trafic nici măcar n-a oprit, deşi a văzut cum omul de afaceri se izbeşte cu maşina de copac.

Franţa: Protestele faţă de noul Cod al muncii au degenerat într-o confruntare acerbă

Rafinăriile, căile ferate, toate mijloacele de transport în comun, transportul aerian, furnizarea de energie electrică, inclusiv cea nucleară - sunt domenii ce s-au transformat foarte rapid, în ultimele zile, în focare greviste cu impact ce a devenit greu de suportat de către cetăţenii întregii ţări. Deşi acţiunile împotriva noului Cod al muncii au fost declanşate cu mai bine de două luni în urmă, adoptarea lui, recent, în Adunarea Naţională prin asumare de către guvern a provocat în ultima săptămână o multiplicare şi o creştere în forţă şi anvergură a acestor proteste.

Bruscă revenire pe piaţa petrolului

Pentru prima oară din 4 noiembrie anul trecut, barilul de Brent a ajuns la peste 50 de dolari, respectiv la 50,07 dolari în schimburile electronice din Asia. Cursul barilului de light sweet crude (WTI) la livrările din iulie a câştigat, şi el, 29 cenţi, ajungând la 49,85 dolari. Preţul petrolului rămâne în continuare departe de cotele atinse în iunie 2014, când barilul aurului negru se vindea contra a 100 de dolari. "Le Monde", citând experţi în pieţele de petrol, semnalează existenţa unei divergenţe de opinii în interpretarea evoluţiei actuale a cursului barilului de aur negru. Nu puţini sunt cei care văd în creşterile din aceste zile un fenomen "temporar", ca efect al unor probleme de producţie înregistrate în unele ţări producătoare de petrol. Exemple: Venezuela, deţinătoarea unora din primele rezerve de ţiţei din lume, se află în plin haos politic şi economic.

EVENIMENTUL ZILEI

Celebrul cascador Marian Chirvase: "Acest aşa-zis accident este o făcătură!"

Marian Chirvase este unul dintre cei mai experimentaţi cascadori români, care în momentul de faţă trăieşte în afara ţării. "Vă spun cu certitudine că, în 15 m de la locul impactului cu copacul şi până unde era maşina pe un teren agricol, acel Opel, chiar dacă se răsturna de câteva ori şi avea 120 km/h, nu arăta aşa niciodată. Putea arăta aşa doar dacă se răsturna pe asfalt sau dacă ar fi căzut în prăpastie. Şi dacă avea 140 km/h, maşina era găsită la 50-100 de metri de locul impactului. Din poze, al doilea copac e puţin atins, poate de vreo piesă, al treilea, deloc. Distanţa de la copac, deci, este mult prea mică pentru a exista explicaţia pentru halul în care arată maşina. E făcută praf! Apoi, dacă intri în copac la viteza pe care o spune martora, autoturismul trebuie să fi fost lovit de la cap până în spate, deci uşa spate aripă spate, partea stângă. Aici, lovitura apare şi pe spate. E o întrebare - de unde? Maşina nu s-a răsturnat pe fund. Experienţa mea de cascador auto, după 26 de ani de Buftea, îmi spune că acest aşa-zis accident este o făcătură", a spus el.

Lucian Bute a fost DEPISTAT POZITIV la testul antidoping la meciul cu Badou Jack

Boxerul român Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din data de 30 aprilie, desfăşurat la Washington, potrivit presei nord-americane. Informaţia a fost făcută publică pe Twitter de jurnalistul Dan Rafael, din reţeaua ESPN, relatează presa canadiană, care precizează că substanţa interzisă la care a fost depistat pozitiv pugilistul român este ostarină (enobosarm), care produce efecte similare celor ale steroizilor anabolizanţi, potrivit Agerpres. Meciul dintre cei doi boxeri, pentru titlul WBC la categoria supermijlocie, s-a terminat cu un rezultat de egalitate după 12 reprize, dar suedezul de origine gambiană şi-a păstrat centura de campion. Comisia sportivă din Washington DC a fost responsabilă cu efectuarea testelor antidoping legate de acest meci.

Elena UDREA: "Serviciile sunt implicate în absolut tot. Am date certe"

Elena Udrea, invitată la România TV, a făcut o serie de afirmaţii ce pun în lumină detalii uluitoare ale afacerii Hexi Pharma, susţinând că serviciile secrete sunt implicate în totalitate în acest scandal, pentru a face loc pe piaţă unei alte firme. "În locul Hexi Pharma vine o firmă franco-belgiană. Toţi patronii cu firme româneşti sunt trimişi la închisoare. percepţia e că se luptă între ele. Se luptă serviciile între ele. Cineva trebuie să răspundă asupra acestor întrebări. Comisia parlamentară nu are tupeu să întrebe serviciile. Nici domnul Iohannis nu vorbeşte. Serviciile sunt implicate în absolut tot. În cazul afaceriştilor străini, traficul de influenţă nu există. La ei e vorba de lobby. Unii oameni de afaceri sunt protejaţi, dar nu vreau să expun pe nimeni la această oră. Am date certe că Seviciile sunt în relaţii cu oameni de afaceri acuzaţi şi care scapă de urmărire. Ce societate e aceea când serviciile conduc tot. Serviciile numesc oameni în parchete, numesc judecători. ", a susţinut Elena Udrea la RTV.

Divizarea Dreptei. Nicuşor Dan, acuzat de favorizarea unei societăţi comerciale

Cu mai puţin de 10 zile înainte de alegerile locale de pe 5 iunie, acuzaţii grave sunt lansate la adresa candidatului USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan. Astfel, preşedintele Senatului Universităţii Bucureşti, sociologul Marian Preda, a scris, pe Facebook, că Nicuşor Dan a dat în judecată această universitate, încercând să blocheze construirea unor cămine. Scopul: apărarea intereselor firmei Edificia Carpaţi. Acesta a spus că Nicuşor Dan reprezintă o societate comercială, şi nu societatea civilă, în condiţiile în care Badea, patronul Edificia Carpaţi, are birourile vecine cu aceste clădiri ale Universităţii şi avea interese directe şi un alt plan pentru acel spaţiu.

Franţa, aruncată în haos după o serie de greve şi proteste în marile oraşe

Franţa este afectată de serioase probleme, după ce muncitorii au ieşit în stradă în toată ţara, din cauza nemulţumirilor legate de schimbarea legislaţiei muncii. Grevele vor avea loc la rafinării de petrol, centrale nucleare, porturi şi în transporturi. Autostrăzi, poduri şi tuneluri sunt blocate, iar zborurile şi serviciile de cale ferată au fost întârziate. Producţia de energie nucleară a fost încetinită, iar în benzinării este penurie de combustibili. Premierul Manuel Valls a insistat că reformele în domeniul pieţei muncii, care au cauzat această dispută majoră, nu vor fi retrase, dar a sugerat că ar putea fi "modificate". Guvernul francez se află sub o presiune crescândă, având în vedere că ţara se pregăteşte să fie gazda Campionatului Euro 2016, peste două săptămâni.

JURNALUL NATIONAL

Se pune de-o suspendare? "Ce să suspenzi? Iohannis nu există!"

Codrin Ştefănescu i-a dat replica Alinei Gorghiu după ce liderul PNL i-a acuzat pe Liviu Dragnea, Victor Ponta şi C.P. Tăriceanu că pun la cale suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis imediat după alegerile locale. "Iohannis e inexistent. Pentru ce să-l suspenzi?", s-a întrebat ironic secretarul general al PSD. La aniversarea liberalilor, Gorghiu i-a comparat pe social-democraţi cu diluanţii HexiPharma. "Dragnea, Ponta şi Tăriceanu vor să organizeze cea mai acută criză politică prin care România poate trece. O eventuală suspendare a preşedintelui României face parte din planurile ofensive pe care PSD-ul ar dori să le pună în practică chiar înainte de alegerile parlamentare", a sunat avertismentul Alinei Gorghiu pentru Klaus Iohannis.

Directorul general Hexi Pharma, Flori Dinu, acuzată că împărţea şpaga prin spitale: "O calomnie sau o invenţie"

După ce medicul şef al secţiei de microbiologie de la unul dintre cele mai mari spitale din Capitală a indicat-o drept cea care împărţea şpaga, pentru a asigura succesul contractelor Hexi Pharma, Flori Dinu a trimis Gazetei Sporturilor un mesaj în care susţine că nu a dat niciodată mită vreunui medic, în numele Hexi. "Contextul descris nu îmi sună cunoscut în niciun fel, nu s-a întâmplat nici măcar parţial, este o calomnie sau o invenţie. Dacă există această doamnă doctor, o rog insistent să meargă să depună mărturie la Parchet", a spus aceasta, potrivit gsp.ro. Cătălin Tolontan a făcut noi noi dezvăluiri în cazul dezinfectanţilor, publicând mărturia unui medic important al unui spital de urgenţă din Capitală, potrivit căruia directorii de spitale iau şi 30% şpagă din valoara contractelor cu Hexi, iar o parte din bani merg la partidul care îi protejează.

Ancheta Hexi Pharma. Cătălin Tolontan: "Răbdare, vor veni lămuriri în următoarele zile"

Jurnalistul Cătălin Tolontan a vorbit, joi, la "Subiectiv", despre relaţia sa cu Laura Georgescu, fosta soţie a lui Dan Condrea. Aceasta a dat de înţeles în mai multe rânduri că ea ar fi sursa investigaţiei pornite de Cătălin Tolontan şi echipa sa, însă jurnalistul a dezminţit informaţia. "Primul material pe care l-am publicat era cu două reţete care arătau că se produc dezinfectanţi falşi. Aceea a fost sursa noastră primară, era o sursă din fabrică. Fosta soţie a lui Dan Condrea nu a lucrat niciodată în fabrică. Noi vorbim cu toţi oamenii care pot să furnizeze elemente despre cazurile pe care noi le investigăm. E treaba dânsei ce spune, nu comentez mai mult" a explicat Cătălin Tolontan.

Compania Tarom are un nou director general

Sorin Buşe a fost ales director general adjunct la Tarom şi va prelua prerogativele de director general al companiei până la selecţia unui nou manager, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu. "Am primit de la CA al companiei Tarom nişte veşti. S-a finalizat prima parte a procedurii de selecţie. Au fost selectaţi adjunctul CEO-ului, domnul Sorin Buşe, directorul administrativ Paul Gurău, directorul de marketing Costin Ciotec şi directorul tehnic Dorin Necula. Urmează aşa cum scrie acolo selectarea directorului general care se face obligatoriu printr-o firmă de recrutare. Până atunci, din câte am înţeles, din cei deja selectaţi, cel mai probabil Sorin Buşe, pentru că este şi decizia Consiliului de Administraţie, va prelua prerogativele de director general", a spus Dan Costescu, într-o conferinţă de presă.

NATIONAL

Ciolos ne baga in colaps: vine "Marele Împrumut"!

Ministerul Finanţelor a anunţat nu doar ca încasările la buget merg strună, dar s-ar fi depăşit până si baremul maximal atins de guvernarea precedentă. Si, mai ştii, poate ca aşa o si fi. Numai ca, după cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, din acest punct de vedere cel puţin Romania se apropie de un veritabil colaps financiar, fiind prevăzută o scădere dramatică a procesului de colectare a taxelor si impozitelor pentru a doua jumătate a anului in curs. Lucru ştiut foarte bine de mai multe înalte autorităţi ale statului roman. Aşa ca, in lipsa unei alte soluţii viabile pe termen scurt, guvernanţii iau deja tot mai in serios varianta de a apela la "salvatoarea" creditare externa. Mai mult chiar, după cum susţin sursele, premierul Dacian Ciolos este deja gata sa dea verde contractării unor împrumuturi masive, purtându-se chiar primele negocieri secrete in acest sens.

500.000 de oameni au murit de cancer din cauza crizei!

Şomajul, tăierile bugetare din sectoarele de sănătate, prăbuşirea pieţelor, falimentele oamenilor de afaceri au avut rezultate catastrofale. Potrivit unui studiu publicat ieri de specialiştii britanici in revista The Lancet, efectele crizei financiare au condus la o supra-mortalitate din cauza cancerelor, înregistrata in toata lumea: peste o jumătate de milion de decese. "Asociem recenta criza economica cu 260.000 de decese suplimentare cauzate de cancer, in ţările Organizaţiei de cooperare si dezvoltare economica, in perioada 2008-2010, din care 160.000 in sânul Uniunii Europene", se arata in concluziile studiului respectiv.

Trei ani de închisoare, in prima instanţă, pentru fostul ministru Berca

Fostul consilier prezidenţial si ex-ministru de Interne a fost condamnat la trei ani de închisoare, in dosarul in care procurorii DNA l-au deferit justiţiei, acuzându-l de trafic de influenta. Decizia instanţei nu e definitiva. Cei care au dispus condamnarea la trei ani de închisoare cu executare au fost judecătorii de la Curtea de Apel Bacău, in acelaşi dosar primind o condamnare- de 3 ani si şase luni de închisoare, cu executare- si fostul deputat Mihai Banu, conform desteptarea.ro. E important de menţionat faptul ca atât Berca, dar si Banu au, însă, la dispoziţie varianta apelului, contestaţia urmând sa se judece la o instanţă superioara. Berca a intrat in vizorul anchetatorilor anticorupţie pentru presupuse fapte pe care le-ar fi comis in calitate de membru al camerei Superioare a Parlamentului, dar si de lider al PDL Bacău. Dosarul politicienilor a fost trimis in instanţă in vara anului trecut.

PUTEREA

Firma intermediarului de şpăgi pentru Darius Vâlcov obţine un nou contract gras de la stat

Minel Prina a fost viceprimar şi mâna dreaptă a lui Vâlcov în toate, când acesta era primar. Apoi, când Vâlcov a plecat la Bucureşti (decembrie 2014 - martie 2015), Prina a devenit primar. Acum, nici unul, nici altul, nu mai deţin calităţi oficiale. Totuşi, clientela lor încă mai face afaceri pe banii bugetului local. Firmele a doi afacerişti implicaţi în dosarele de corupţie ale lui Vâlcov şi Prina au licitat pentru un contract public în valoare de 9.530.666,71 lei. Cele două societăţi comerciale sunt Condor Păduraru SRL, patronată de Alexandru Sorin Păduraru, unul dintre mituitorii lui Darius Vâlcov şi Cafmin SRL controlată de Cristian Tomescu, apropiat al fostului primar Minel Prina. Tomescu a făcut parte din reţeaua de intermediari prin care şpăgile primite de la denunţătorul Theodor Berna, patronul Tehnologica Radion, ajungeau la Vâlcov. Cafmin a fost declarată câştigătoare a contractului de lucrări. Licitaţia publică pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Slatina a fost anunţată public la finalul anului trecut.

Ungaria. Refugiaţi respinşi

Ungaria va respinge până la 52.000 de cereri de relocare a imigranţilor din partea statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Janos Lazar, citat de agenţia de ştiri MTI. "Nimeni nu ar trebui mutat în Ungaria, oamenii trebuie să fie trimişi în Grecia", a mai declarat oficialul ungar. Statele membre au indicat că în total plănuiesc relocarea a 52.000 imigranţi în Ungaria, cei mai mulţi din Germania. Ungaria a comunicat tuturor partenerilor săi că dacă aceşti imigranţi au ajuns în Europa prin Grecia, aceştia ar trebui să fie trimişi înapoi acolo, chiar dacă nu au fost înregistraţi de autorităţile de la Atena.

ROMANIA LIBERA

Mai multă cale ferată modernizată

România va marca anul acesta o premieră în ultimele decenii - va inaugura de trei ori mai mulţi kilometri de cale ferată refăcută decât de autostradă. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a prezentat ieri bilanţul la şase luni al instituţiei pe care o conduce, precum şi pro­iectele rutiere şi feroviare care se vor finaliza până la sfârşitul acestui an. La capitolul autostrăzi, obiectivele pentru 2016 sunt finalizarea loturilor 2 şi 3 de pe tronsonul Lugoj-Deva şi Şoseaua de Centură a Bucureştiului, porţiunea cuprinsă între Autostrada Bucureşti-Piteşti şi DN7 (Chitila). Cam atât. În total, vor fi inauguraţi în acest an doar 45 km de autostradă. Aici sunt incluşi şi cei 8,9 km de pe Centura Capitalei, care nu vor avea chiar profil de autostradă, existând şi sensuri giratorii. Este important de precizat faptul că, potrivit ministrului, în luna septembrie a acestui an va fi reluată circulaţia şi pe celebrul tronson Cunţa-Sălişte, care a trebuit demolat după ce fusese inaugurat de Victor Ponta în campania electorală din noiembrie 2014.

Summit G7: Marile mize ale unei planete în criză

Liderii principalelor ţări industrializate s-au reunit în Japonia pentru a discuta despre creşterea economică mondială, lupta împotriva terorismului şi criza migratorie. Reuniţi pentru două zile la Ise-Shima, regiune de coastă ascunsă în mijlocul colinelor împădurite din centrul Japoniei, şefii de stat şi de guvern din SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia, Germania, Canada şi Japonia vor discuta despre modalităţile de dinami­zare a economiei mondiale şi "mijloacele pentru o creştere globală durabilă şi robustă". Ei vor căuta soluţii pentru relansarea economică globală şi diminuarea încălzirii climatice, pentru combaterea terorismului, a crizei migraţiei, haosului din Orientul Mijlociu şi ameninţărilor jihadiste asupra patrimoniului cultural, dar şi tensiunile crescânde din Marea Chinei. În ciuda faptului că grupează marile puteri ce reprezintă 40% din comerţul mondial, clubul G7 are doar o capacitate limitată de acţiune.

ZIARUL FINANCIAR

De unde atâta grabă pentru majorarea otova a salariilor la stat?

Senzaţia din ultimele luni este că guvernul tocmai a găsit un sac mare de bani în "cămara" Trezoreriei şi acum nu ştie cum să-l împartă, când situaţia la Finanţe nu este deloc roză. De niciunde, guvernul Cioloş a pus pe masă în ultima lună ca temă principală restructurarea sistemului public de salarizare şi a mărit nivelul de aşteptare astfel încât majoritatea bugetarilor stau acum cu ochii ţintă la ce va fi cu salariul lor. În anii anteriori, a fost de înţeles revenirea salariilor publice tăiate brutal în criză cu 25%, iar corecţiile făcute anul trecut pentru salariaţii din învăţământ, care au beneficiat în total de o majorare cu 25%, sunt explicabile. Pe de altă parte, tema centrală a noului guvern de a majora salariile în sectorul public otova, nediferenţiat, fără corelare cu eficienţa şi cu rezultatele, este greu de explicat. Inclusiv în învăţământ sunt necesare întâi restructurarea, fuziuni de instituţii de învăţământ, calcule de eficienţă şi apoi decise majorări ţintite de salarii.

Ţara care vrea să dea fiecărui cetăţean 2.500 de dolari pe lună, fără să pună vreo întrebare

Spre deosebire de alte state, Elveţia nu are un salariu minim garantat prin lege. Acest lucru este însă pe cale să se schimbe, pentru că un grup de parlamentari a propus garantarea unui venit minim de 2.500 de dolari pentru fiecare adult. Pe 5 iunie, în cantoane va avea loc un referendum care va decide dacă această propunere se va transforma în lege, iar majoritatea elveţienilor par a fi de acord. Cei care nu lucrează ar primi astfel lunar suma de 2.500 de franci elveţieni (2.520 de dolari), iar cei care lucrează dar au un venit mai mic ar urma să primească doar diferenţa până la venitul minim. O altă particularitate a legii este că suma de 2.500 de franci trebuie să rămână în urma impozitării şi nu este, în niciun fel, condiţionată; astfel, în cazul celor care nu muncesc, banii oferiţi de stat ar fi direct scutiţi de taxe. Deşi pare o sumă considerabilă, 2.500 de franci elveţieni reprezintă puţin peste cea considerată a fi la limită sărăciei, respectiv 2.200 de franci elveţieni.

Împrumuturile în lei accelerează, ritmul ajungând la 21%. Creditarea totală avansează cu doar 3%

Avântul împrumuturilor în lei până la un nou maxim istoric de aproape 116 mld. lei a ajutat creditarea totală să rămână în teritoriul pozitiv, însă ritmul de creştere este de doar 3%, din cauza declinului împrumuturilor în valută. Creditele în lei acordate populaţiei şi companiilor au ajuns la sfârşitul lunii aprilie la un vârf de 115,7 miliarde de lei, în creştere cu 21% faţă de acceaşi perioadă de anul trecut, avansul fiind susţinut în special de avântul împrumuturilor pentru populaţie cu peste 35%. Ascensiunea creditelor în lei a fost favorizată de scăderea dobânzilor la minime istorice în urma programului de relaxare monetară derulat de BNR. Banca centrală a redus de şase ori dobânda-cheie din toamna anului 2014 până anul trecut, la minimul istoric de 1,75% pe an. În toamna anului 2014 dobânda-cheie era 3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb