REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 10.08.2015

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 10 august 2015

FINANCIAL TIMES

Grecia şi creditorii, aproape de un acord de 86 miliarde euro

Grecia şi creditorii săi sunt aproape de încheierea, săptămâna aceasta, a unui acord de finanţare de 86 miliarde euro, pe fondul semnelor unei izolări tot mai mari a Germaniei cu privire la poziţia sa faţă de Atena.

Pearson, gata să-şi vândă deţinerea la The Economist pe 400 milioane de lire

Grupul Pearson este aşteptat să anunţe vânzarea deţinerii sale la revista The Economist în această săptămână, pe circa 400 de milioane de lire, conform unor surse apropiate situaţiei.

Gazprom, afectat de scăderea vânzărilor în Europa

Gazprom a raportat un profit net de 382 miliarde de ruble pentru primul trimestru din acest an fiscal, în creştere în monedă naţională, dar în declin în dolari, în condiţiile în care gigantul rus de stat al gazelor naturale a fost afectat de deprecierea monedei ruseşti.

WALL STREET JOURNAL

Foxconn investeşte 5 miliarde dolari în India

Producătorul taiwanez de electronice Foxconn va investi 5 miliarde de dolari în fabrici, cercetare şi dezvoltare în Maharashtra, conform unui oficial al statului indian.

Acţiunile din China, în cea mai mare creştere zilnică din ultima lună

Acţiunile din China au înregistrat cea mai mare creştere zilnică din ultima lună pe fondul aşteptărilor ca Beijing-ul să-şi menţină sprijinul pentru piaţă, prin achiziţia de titluri ale companiilor.

Indicele Shanghai Composite a urcat cu 4,9%, la 3928,42 puncte, iar Shenzhen Composite - cu 4,5%, la 2274,84.

REUTERS

Nokia se pregăteşte să revină în sectorul telefoanelor mobile

Nokia angajează experţi în software, testează noi produse şi caută parteneri de vânzări, urmărind să revină pe segmentul telefoniei mobile şi al tehnicii de larg consum, pe care l-a abandonat odată cu vânzarea diviziei de telefoane mobile.

Lufthansa şi însoţitorii de zbor ar putea ajunge la un acord până în noiembrie

Conducrea companiei aeriene Lufthansa şi sindicaliştii care reprezintă însoţitorii de zbor sunt încrezători că vor ajunge la un acord pe marginea salariilor şi pensiilor. Negocierile dintre părţi au fost extinse până la 1 noiembrie.

Surse: Coca-Cola, aproape de preluarea Suja

Coca-Cola Co este pe punctul să încheie o afacere de preluara a pachetului minoritar al producătoului american de sucuri organice Suja Life LLC, spun surse apropiate situaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb