FINANCIAL TIMES
• Statele Unite au vândut restul pe care îl deţineau la General Motors
Guvernul Statelor Unite a tras, ieri, o linie sub una dintre cele mai complexe salvări din perioada crizei financiare globale, anunţând că a vândut ultima sa participaţie la General Motors, cel mai mare producător auto din ţară.
Trezoreria americană a pierdut în jur de 11 miliarde de dolari pe această salvare şi a recuperat 39 de miliarde de dolari din cele 50 de miliarde plătite către constructorul auto, ale cărui vânzari s-au prăbuşit în 2008.
• Sysco preia US Foods pe 8,2 miliarde dolari
Sysco şi-a consolidat poziţia de cel mai mare distribuitor alimentar din SUA, cumpărând rivalul US Foods în cadrul unei tranzacţii evalatue la 8,2 miliarde dolari, inclusiv datorii. Sysco va plăti 3,5 miliarde dolari în numerar şi acţiuni şi îşi va asuma datorii de 4,7 miliarde dolari.
• Valiant, prima bancă elveţiană ce semnează acordul SUA pentru combaterea evaziunii
Valiant Bank a devenit prima bancă elveţiană care confirmă că va lua parte la programul SUA menit să pună capăt disputei privind rolul băncilor elveţiene în susţinerea americanilor să eludeze legea fiscală.
WALL STREET JOURNAL
• Compania-mamă a Airbus taie posturi în domeniul apărării
European Aeronautic Defence & Space Co. (EADS), compania-mamă a Airbus, va tăia 5.800 de locuri de muncă până în 2016, pe segmentul militar şi cel spaţial, ca răspuns la reducerea cheltuielilor militare.
• Alitalia întruneşte condiţiile pentru o investiţie din partea Poştei Italiene
Alitalia SpA a reuşit să obţină suficienţi bani pentru ca Poşta italiană să investească în compania aeriană, ceea ce sporeşte şansele ca aceasta să aibă suficient capital ca să poată opera cel puţin un an. Alitalia a câştigat 225 milioane de euro de la acţionari şi creditori, spun surse apropiate situaţiei.
• Axel Springer preia canalul de ştiri N24
Axel Springer SE, unul dintre cel mai mari grupuri de publishing din Europa, cumpără postul german de ştiri N24, acesta fiind cel mai recent pas de transformare a cotidianului Die Welt într-un centru de putere digitală.
NEW YORK TIMES
• Volvo îşi vinde divizia Volvo Rents pe 1,1 miliarde dolari
Volvo, al doilea mare producător de camioane din lume, a decis să-şi vândă operaţiunile de închirieri auto din America de Nord, Volvo Rents, către firma de private equity Platinum Equity, pe aproape 7,2 miliarde coroane suedeze (1,1 miliarde dolari).
• FireEye: Hackerii chinezi au spionat miniştri europeni înainte de reuniunea G20
Hackerii chinezi au spionat computerele a cinci miniştri europeni de externe înaintea reuniunii G20 din septembrie 2012, care a fost dominată de criza din Siria, potrivit companiei de cercetare FireEye Inc.
• GM nu a hotărât în privinţa ieşirii de pe piaţa din Australia
General Motors Co. (GM) din SUA nu a luat o decizie privind oprirea operaţiunilor sale din Australia, după 2016, provocând o reacţie furioasă din partea guvernului local, care i-a cerut să-şi clarifice planurile.