Rina Simtex vrea să participe la privatizarea CNCIR

F.A.
Companii / 18 iunie 2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, astăzi, cu Alessandro Romei, administrator Rina Simtex, unul dintre organismele de certificare prezente în ţara noastră, arată un comunicat de presă.

În cadrul discuţiilor, investitorul italian şi-a manifestat intenţia de a participa la privatizarea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCIR), aflată în subordinea Ministerului Economiei.

Varujan Vosganian a menţionat că Ministerul Economiei nu are în vedere privatizarea de urgenţă a CNCIR S.A., pentru că această companie are profit şi nu este supusă unor contestaţii de orice natură. El a admis, însă, că este posibil ca, începând din primăvara anului viitor, Ministerul Economiei să facă un anunţ de privatizare a CNCIR S.A. Vosganian a precizat că Ministerul Economiei vrea să obţină, în acest caz, un preţ cât mai mare, negociind şi vânzând acţiuni unor clienţi importanţi din domeniu, se menţionează în comunicat.

CNCIR are ca obiect principal de activitate realizarea de testări şi analize tehnice.

Spectrul activităţilor sale include efectuarea de verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008, privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare.

Rina Simtex este unul dintre organismele de certificare prezente în România. Compania, cu o experienţă de 15 ani pe piaţa naţională şi europeană a organismelor de certificare, s-a alăturat, la începutul acestui an, grupului Italian Rina S.p.a, unul dintre cele mai vechi şi mai reputate organisme de certificare din Europa şi din lume. Noua companie creată, cu capital mixt româno-italian, operează prin birourile din Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Chişinău (Republica Moldova).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb