România şi Spania au în vedere elaborarea unui Memorandum de Înţelegere între ministerele culturii

G.U.
Internaţional / 25 noiembrie 2020

România şi Spania au în vedere elaborarea unui Memorandum de Înţelegere între ministerele culturii

România şi Spania au în vedere elaborarea unui Memorandum de Înţelegere între ministerele culturii, în perspectiva celebrării, anul viitor, a 140 de ani de relaţii diplomatice dintre cele două ţări, informează Ambasada României în Regatul Spaniei, conform Agerpres.

Ambasadorul României la Madrid, Gabriela Dancău, a avut marţi o reuniune de lucru cu ministrul spaniol al culturii şi sportului, Jose Manuel Rodriguez Uribes, căruia i-a prezentat iniţiativele ambasadei pentru marcarea aniversării din 2021, în special organizarea în capitala spaniolă a unor evenimente culturale de marcă.

Potrivit comunicatului de presă difuzat de ambasadă, ministrul Uribes a oferit asigurări privind sprijinul autorităţilor şi instituţiilor culturale spaniole.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb