Gazoductul "Poseidon", care ar urma să înceapă în Rusia şi să aibă ca destinaţie Italia, via Turcia şi Grecia, ar putea fi construit prin Marea Neagră, a declarat, vineri, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, citat de agenţia TASS, urmând să fie lansate studii de fezabilitate pentru acest proiect.
"În ceea ce priveşte gazoductul Poseidon, memorandumul de înţelegere a fost semnat acum câteva săptămâni. Cred că memorandumul permite ruta prin Marea Neagră. În orice caz, companiile interesate în furnizarea gazelor către Europa de Sud-Est ar trebui să găsească soluţii specifice în ceea ce priveşte livrările", a spus oficialul.
Compania rusă Gazprom, grupul italian Edison şi firma greacă DEPA au semnat pe 24 februarie un memorandum privind construirea unui nou gazoduct între Rusia şi Italia, tranzitând Grecia.
Cele trei companii vor realiza studii de fezabilitate privind proiectul gazoductului prin Marea Neagră, până la sfârşitul anului 2016, potrivit agenţiei TASS.
Proiectul Poseidon a apărut în contextul în care Bulgaria, la cererea Comisiei Europene, a respins un plan de găzduire a unui gazoduct între Rusia şi Italia, în cadrul Coridorului energetic sudic.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Cristi C în data de 11.04.2016, 16:00)
Bulgarii chiar își calcă interesele naționale la porunca CE. Adevărată colonie.