RUSIA ÎN EUROPA / ALĂTURI DE NABUCCO Gazoductul Trans-Saharian, o altă tentativă (aproape) eşuată a Europei să îşi reducă dependenţa de gazul rusesc

Demersurile Uniunii Europene (UE) să depindă mai puţin de gazul natural care provine din Rusia nu se limitează doar la proiecte care privesc către Est, precum Nabucco.

Oficialii de la Bruxelles au încercat să se orienteze şi către Sud, mai exact către resursele energetice ale Africii.

Nici aici, însă, nu au avut prea mult succes.

O iniţiativă ambiţioasă este cea a Conductei Gazeifere Trans-Sahariene (Trans-Saharian Gas Pipeline - TSGP) care ar trebui să transporte gaz natural din Nigeria şi Algeria până la ţărmul mediteranean al continentului african.

Gazoductul ar trebui să pornească din regiunea Warri, aflată în sudul Nigeriei, să traverseze teritoriul acestei ţări, cel al Nigerului şi cel al Algeriei, ajungând până în oraşul Hassi R'Mel, situat lângă câmpul gazeifer algerian. Aici ar urma să se conecteze la conductele prin care gazul din Algeria este transportat, în prezent, până în porturile de unde pleacă înspre Europa.

Lungimea conductei a fost estimată la aproximativ 4.400 km.

Capacitatea de transport ar urma să fie 30 miliarde metri cubi anual, iar costurile s-ar ridica la 12 miliarde dolari (unele estimări au înaintat valori mai mari, de până la 21 miliarde dolari).

Acordul interguvernamental pentru realizarea gazoductului a fost semnat la începutul lui iulie 2009 de miniştrii energiei din Nigeria, Algeria şi Niger.

Uniunea Europeană s-a arătat a fi în favoarea proiectului, comisarul european pentru Energie de la acea vreme, Andris Piebalgs, declarând că accesul la resursele de gaze naturale ale Nigeriei este crucial pentru Europa, având în vedere consumul în creştere.

De asemenea, companii europene precum Total (Franţa), Eni (Italia) sau Royal Dutch Shell (Marea Britanie/Olanda) s-au arătat interesate să participe la proiect.

Deşi termenul anunţat oficial pentru finalizarea Conductei Gazeifere Tans-Sahariene a fost anul 2015, preşedintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, anunţa anul trecut, că proiectul se află în faza de revizuire, în vederea stabilirii dacă mai este viabil, din punct de vedere economic, având în vedere scăderea preţului la gaze naturale.

Până în prezent, nu s-a anunţat finalizarea acţiunii de revizuire.

Specialiştii au atras atenţia că proiectul gazoductului prezintă mai multe riscuri, atât economice, cât şi de securitate a transportului.

Pe lângă problema evoluţia preţului pentru gazele naturale, aceştia arătau că nu este clar dacă Nigeria şi Algeria dispun de resurse suficiente care să asigure alimentarea pentru o perioadă îndelungată de timp şi să justifice costurile ridicate de realizare.

În ceea ce priveşte securitatea rutei de transport, analiştii semnalau că toate cele trei ţări care ar urma să fie traversate se confruntă cu organizaţii implicate în sabotarea de instalaţii energetice şi/sau răpiri de persoane: Mişcarea de Emancipare a Deltei Nigerului - MEND, în Nigeria, gruparea Touaregilor, în Niger, respectiv al-Qaeda în Magrebul Islamic (AQMI), în Algeria.

Chiar dacă toate problemele ridicate de realizarea Gazoductului Trans-Saharian ar fi depăşite, iar acesta s-ar realiza, este puţin probabil că ar ajuta la reducerea dependenţei UE faţă de gazul rusesc.

Cu aproximativ o săptămână înaintea semnării acordului între cele state africane, Gazprom şi compania naţională de petrol şi gaze naturale a Nigeriei au încheiat un acord pentru crearea unei companii mixte care să deruleze investiţii de 2,5 miliarde dolari, în domeniul procesării şi transportului de petrol şi gaze nigeriene.

Proiectul prioritar al companiei mixte, denumită Nigaz, constă, potrivit celor doi acţionari, în construirea segmentului nigerian al Conductei Trans-Sahariene. (Ministrul nigerian al Energiei din perioada în care au semnate cele două înţelegeri, Rilwanu Lukman, a fost preşedinte al subsidiarei din statul african a companiei britanice Afren, despre care presa nigeriană a relatat că ar fi apropiată de Gazprom).

Potrivit unei analize realizată, în anul 2010, de Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, abordarea Gazprom faţă de gazoductul Trans-Saharian face parte din strategia gigantului energetic de limitare a tuturor posibilităţilor pe care Uniunea Europeană le are pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.

Documentul aminteşte că Gazprom investeşte în proiecte energetice şi în alte părţi ale Africii, precum în Africa de Nord şi Golful Guineei.