RUSIA ÎN EUROPA / COMISARUL OETTINGER: "South Stream nu este şi nici nu a fost un proiect prioritar pentru Comisia Europeană"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 30 iunie 2014

"South Stream nu este şi nici nu a fost un proiect prioritar pentru Comisia Europeană"

Gazoductul South Stream nu este şi nici nu a fost un proiect prioritar pentru Comisia Europeană, a declarat pentru ziarul BURSA, comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, prin intermediul purtătorului său de cuvânt.

Domnia sa a explicat: "Am luat act de acordul semnat de Gazprom şi OMV pentru dezvoltarea South Stream pe teritoriul Austriei. Prioritatea Comisiei Europene este diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze, precum dezvoltarea coridorului sudic de transport, prin care să ne conectăm la resursele din zona Mării Caspice. South Stream reprezintă doar un proiect care diversifică rutele, nu şi sursele de aprovizionare".

Potrivit comisarului, este crucial ca South Stream să respecte legislaţia europeană din toate punctele de vedere, respectiv cea de mediu, de achiziţii publice, de energie sau regulile privind concurenţa. În context, este important ca acordul inter-guvernamental dintre Austria şi Rusia să fie adus în linie cu legislaţia europeană, ne-a mai explicat comisarul.

Gunther Oettinger a mai spus: "Nu este acceptabil să vezi că promotorii South Stream din Uniunea Europeană caută să evite adaptarea proiectului la legislaţia şi regulile europene. Comisia a anunţat clar că acordurile inter-guvernamentale semnate cu Rusia de către ţările participante la South Stream nu sunt în linie cu legislaţia europeană întrucât nu respectă prevederile pachetului III energie-mediu".

La începutul anului, a fost constituit un grup de lucru între Comisie şi Rusia pentru a rezolva această problemă şi Rusia acum subminează lucrările grupului, ne-a mai menţionat comisarul Oettinger.

"Mai mult decât atât, dezvoltările recente ale situaţiei din Ucraina au arătat că prioritatea UE trebuie să fie diversificarea surselor în special în Europa Centrală şi de Est", ne-a mai spus domnia sa, amintind că CE a propus statelor membre îngheţarea South Stream până la alinierea proiectului la legislaţia europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb