S-A RUPT LANŢUL DE IUBIRE DINTRE ANGHEL ŞI SOBOLEWSKI? Performanţele BVB, în scădere, după trei ani din mandatul lui Sobolewski

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 septembrie 2016

Performanţele BVB, în scădere, după trei ani din mandatul lui Sobolewski

Din cauza lipsei listărilor, statul nu l-a mai ajutat pe Sobolewski să primească bonusul de performanţă cu care era obişnuit

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a dus-o din rău în mai rău în ultimii trei ani, după venirea lui Ludwik Sobolewski, pe postul de director general, după cum arată indicatorii de performanţă, stabiliţi chiar în contractul acestuia.

Lichiditatea, profitul operaţional şi cotaţia acţiunilor BVB au scăzut începând cu 2015, după ce, la începutul mandatului, Sobolewski a avut noroc cu listările statului Romgaz şi Electrica şi cu câteva tranzacţii semnificative făcute de Fondul Proprietatea.

În 2013, CEO-ul de numai câteva luni al BVB a reuşit să încaseze un bonus de performanţă de aproximativ 150.000 de euro, pentru îndeplinirea criteriului de profit (câştigul net anual trebuia să depăşească 4,6 milioane de lei, în condiţiile în care, la jumătatea anului, adică înainte de venirea lui Sobolewski, deci independent de managementul său, profitul net fusese de 4,2 milioane de lei, iar la nouă luni, ajunsese la 5,4 milioane de lei) şi pentru restructurarea operată - respectiv concedierea a câţiva angajaţi.

Pentru 2014, lui Sobolewski i s-a cuvenit un bonus de peste 300.000 de euro, conform contractului, în condiţiile în care criteriile de evaluare trebuiau comparate cu 2012.

Rezultatele BVB din 2014 au fost impulsionate de evenimente excepţionale, oferta Electrica, derulată de stat şi de răscumpărările şi vânzările din portofoliu făcute de Fondului Proprietatea.

În 2014, BVB a avut un profit operaţional de 11,13 milioane de lei, cu 172,7% peste cel din 2012 (contractul prevedea o creştere de peste 60%, drept criteriu de performanţă), media zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni a fost de 11,72 milioane euro, cu 75% peste cea din 2012 (contractul prevedea o creştere de peste 50%, drept criteriu de performanţă), preţul acţiunilor BVB a încheiat anul la 33,97 lei/unitate (contractul prevedea o cotaţie de 22 lei), în timp ce criteriul de creştere cu 50% a lichidităţii obligaţiunilor nu a fost îndeplinit.

În lipsa unor noi oferte din partea statului, Sobolewski nu a mai reuşit să-şi îndeplinească criteriile de performanţă din contract.

Anul trecut, profitul operaţional a fost de 3,25 milioane de lei, în scădere cu 70% faţă de 2014, criteriul de performanţă fiind o creştere de 40%. Totodată, lichiditatea zilnică a acţiunilor a scăzut cu 33%, la 7,8 milioane de euro, criteriul din contract fiind o creştere de 35%, iar cotaţia BVB a fost de 27 de lei, la finalul anului, "baremul" fiind la 25 de lei.

Anul acesta, declinul a continuat. Cotaţia BVB a coborât, la un moment dat chiar sub nivelul de la preluarea mandatului de către Sobolewski (24 de lei), în prezent fiind sub 26 de lei/unitate, criteriul de performanţă fiind stabilit la 28 de lei.

În plus, BVB şi-a bugetat un profit operaţional de 3,46 milioane de lei, în acest an, în urcare cu numai 7% faţă de anul trecut, deşi, ca să obţină bonus, CEO-ul trebuia să reuşească o creştere a profitului cu 30%. Indicatorii de performanţă prevăd o apreciere cu 25% a lichidităţii, în acest an, iar până acum, media zilnică a tranzacţiilor este de 6,7 milioane de euro, în scădere cu 14% faţă de 2015.

În aceste condiţii, Ludwik Sobolewski a transmis, în mai multe ocazii, faptul că listarea Hidroelectrica, în acest an, este ultima şansă pentru promovare. Se pare, însă, că autorităţile ar dori să amâne această listare pentru 2018.

La începutul anului, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti ne-a spus că obiectivele stabilite în contractul său cu BVB nu au fost îndeplinite, domnia sa dând vina pe factori externi.

"Este foarte dificil să contezi pe o mai mare activitate a investitorilor locali atunci când preţurile au tendinţa de scădere, iar investitorii globali îşi caută refugii sigure", spunea Sobolewski, în ianuarie.

Un comentariu similar a avut Sobolewski şi în interviul pe care ni l-a acordat în iulie: "Lichiditatea este mai mică din cauza factorilor externi, pe care îi ştim cu toţii. Vreau să fac două remarci. Dacă ne uităm la volume - numărul de acţiuni tranzacţionate -, declinul nu este aşa de mare între 2013-2014, care au fost anii mai buni, şi 2015-până acum. Capitalizarea bursieră a scăzut, în această perioadă. (...) Lipsa privatizărilor a fost foarte importantă. Acum este crucială! Aş spune că listarea Hidroelectrica este ultima şansă să fim puşi pe lista de monitorizare, în vederea promovării la statutul de piaţă emergentă şi să schimbăm percepţia asupra pieţei de capital româneşti. Este ultima şansă, pe termen mediu".

Întrebat dacă se gândeşte la obţinerea unui nou mandat la conducerea BVB, Ludwik Sobolewski ne-a declarat: "Răspunsul meu este că este prea devreme să mă gândesc la asta. Mai este peste un an. Timpul trece repede.

Dacă se întâmplă o serie de condiţii - dacă se listează Hidroelectrica, dacă FP vinde ceva, dacă avem RCS-RDS, acest an poate crea o schimbare bună. Chiar şi acum, totul ar arăta mult mai bine dacă ar fi mai mult optimism pe piaţă. Dar evoluţia pieţei nu ajută. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine personal, anul viitor, dar este scopul meu să continui şi să fac mai mult decât până acum".

Norocul pare să nu ţină cu Sobolewski, căci, pe lângă faptul că se discută despre amânarea listării Hidroelectrica, şi RCS-RDS se pare că a decis să se finanţeze prin obligaţiuni şi nu prin IPO.

În ciuda performanţelor slabe, CEO-ul BVB s-a bucurat, până acum, de o imagine destul de bună, vocile critice fiind foarte puţine. Mai noi, gurile rele susţin că Sobolewski şi-ar fi pierdut unul dintre cei mai mari fani - pe preşedintele BVB Lucian Anghel, între cei doi apărând, în ultima vreme, disensiuni.

Opinia Cititorului ( 38 )

  1. Voi dezbateți evoluția indicatorilor unui chioșc cu câțiva clienți din cartier și nu spuneți că în loc de chioșc trebuia să fie un mall doldora de clienți din toată țara.

    1. Atat a mai ramas dintr-un mall !

      Sa nu uitam tepele de pe BVB - MOBINVEST ,CARPATICA INVEST ,BRK ,HARINVEST ! 

      O alta cauza a numarului mic de investitori ,este pretul scazut a unor actiuni fata de 2008 . Actiunile externe au recuperat fata de 2008 si au intrat pe profit . 

      Sa luam un exemplu in acest sens . 

      SIF 3 -cotatie 2007-2008 =1.4 ,iar cotatia 2016 actuala-0.278 . 

      O alta cauza este listarea unor parti din societatile de stat ,unde micii investitori participanti la listare nu s-au akes aproape cu nimic. Doar comisione bancare si un numar infim de actiuni .Exemplul e SNG ,unde actiunile luate cu discount la 2.8 sunt acum 23.55. 

      Desamagire totala ! 

      Salariatii si conducatorii BVB si ASF 

      premiati intr-o piata in colaps ! 

    Nu e mandatul lui Sobolewski, este mandatul celor pusi sa distruga BVB-ul. Zilele trecute am avut la menu viitoarea privatizare a Oltchim. Impartita in 9, va dispare de la bursa si nu numai atat, va nenoroci si capitalurile celor ce au investit ca mici actionari in aceasta companie deci capitaluri care vor dispare din spectrul investitorilor BVB, un fel de FNI.

    Astazi avem in menu viitoarea majorare fortata de capital la OIL Terminal, mai pe sleau spus o nationalizare. Statul ii baga pe gat la OIL niste terenuri nedorite, fara reevaluarea celor existente si a tuturor celorlalte active. Pagubiti sunt doar micii actionari adica acele capitaluri care ar trebui sa intretina BVB in viata.

    Deci nu este mandatul lui Sobolewski, el e nevinovat, pus acolo cum sunt pusi si administratorii celor doua companii mentionate mai sus ...si sunt numai doua exemple dintr-o lista lunga. 

    1. Iti aduci aminte de dispretul BVB pentru Adeplast?

      Daca BVB ar fi incurajat listarile intreprinderilor private dinamice, atunci piata nu ar mai fi fost dependenta de bunul plac al statului. 

      De cit timp dureaza mandatul lui Sobolewski - trei ani?! 

      Cite intreprinderi dinamice, de origine privata, au intrat la Cota BVB in acest mandat? 

      Zero? 

      Vorbesti de persecutia micilor actionari practicata de stat? 

      Dar BVB, i-a incurajat in vreun fel pe micii actionari? 

      "Cele opt bariere" - principala "realizare" a mandatului lui Sobolewski - ii baga in seama, care cumva, pe micii actionari? 

      In tot mandatul lui, Sobolewski a sttat cu mina intinsa la stat, comportindu-se ca un functionar de stat, ceea ce a si fost in tara de origine. 

      De la Anghel nimeni nu are nici o pretentie, pentru ca te demobilizeaza de la prima vedere. 

      Dar, comunitatea brokerilor de ce l-a promovat si de ce l-a mai si mentinut, cind dovedirea inutilitatii acestui "presedinte de Bursa" este superflua. 

      Cine de la BVB are dreptul sa se plinga de stat? 

      Nimeni. 

      Ca sa te plingi de stat, trebuie sa ai gura si pentru asta, trebuie sa fii cineva.

      Pina atunci, ciocul mic! 

      "ciocu mic" !? ...ma faceti trist d-le Make. Parca as vorbi cu Miky Spaga.

      Pai cine la pus in frunte pe Sobolewski? -Comunitatea brokerilor. -Cine e comunitatea brokerilor sau majoritari in?- SIF-urile si alte case de brokeraj.-Ce legatura au SIF-urile cu statul?-Pai statul (politicienii) mentin 5% si stim de ce iar SIF-urile mentin ce vrea statul .-Ce legatura au casele de brokeraj cu statul? -Pai sa ne uitam cine a facut listarile statului pe BVB, deci le-a dat sa manance din mana.  

      Acum dvs vreti sa spuneti ca statul (guvernanti, politicieni, baieti destepti) n-au nici o legatura cu numirea lui Sobolewski? 

      Cine ne da educatia primilor pasi in viata? Gradinita sau casa?  

      Eu zic ca este casa, casa parinteasca. Pt mine BVB este inca copilul statului chiar daca ii place sa-si zica SA si se joaca de-a privatul. Sta la gradinita dar revine tot timpul acasa. Daca statul e murdar si BVB va fi la fel de murdar. Statul (guvernanti, politicieni, baieti destepti) conduce sau influenteaza, direct (administratori) sau indirect (SIF-uri, FP, Adm.financiara, etc) majoritatea companiilor de la BVB si deci BVB-ul. Un exemplu. De ce credeti ca FP nu zice nimic in cazul OIL, nationalizarea, exproprierea micilor actionari? Eu cred ca are mari intelegeri cu statul. Ce valoare are OIL in fata ... sa zicem, Hidroelectrica? Probabil aceeasi valoare pe care o are 58 mil vs 4000 mil. ..Zero. 

      Acest domn Sobolewski probabil ca nu este un inger asa cum probabil nimeni nu e inger, dar sa vedem lucrurile din elicopter nu de la firul ierbii.

      Cat despre Adeplast, am auzit despre esec dar sincer nu cunosc detaliat pt ca nu m-a interesat. Va doresc o zi buna, ...mai buna decat a mea. 

      errata: "majoritatea companiilor" inlocuit cu "majoritatea companiilor importante, (strategice)"

      scopul era crearea unei dependente de sistemul bancar. A reusit sau nu geniul de la Chisinau? Cat despre Oltchim e sengational momentul in care creanta Oltchim de la BCR este cedata ERSTE. Cine a auzit inca o asemenea intelepciune. Da poate ca n-o fi chiar asa de rapciuga combinatul Asta falimentar, in conceptia CE bineinteles. Da sa vedem ce spune doamna Vestager la opinia unui imbecil potrivit careia KPMG nu a citit raportul financiar pe 2008 al acestui colos pe care PCC vroia sa-l scindeze in .....9 SPV uri:-)

      Sorry Make, dar te inseli pe un aspect minor, desi celelalte argumente sunt valide: nu ''comunitatea brokerilor'' l-a ales pe Anghel, ba din contra, comunitatea s-a opus din rasputeri ''proiectului'' 8 Bariere si fantasmagoriei de tintire a indicelui MSCI. I-a atras atentia ca obiectivul respectiv este un efect al cresterii lichiditatii interne si nu intrarea in indice si indeplinirea criteriilor atrage cresterea lichiditatii. Tot brokerii au contestat asa zisele ''masuri de modernizare ale pietei'' - cateva din ele bune, ce-i drept, solicitari mai vechi ale comunitatii - reprezinta inutilitati costisitoare, in vreme ce restul reprezentau masuri necesare punctual intereselor CDR - marele sustinator al Presedintelui BVB.... Anghel a fost pus si mentinut in functie de Grupul BCR, de Fondurile de Pensii si de SIFuri. Daca in cazul BCR si Pensiilor este oarecum de inteles sprijinul, nimeni nu pricepe de ce SIFurile au marsat pe o asa deziluzie, ele fiind interesate direct de cresterea si dezvoltarea pietei si prezumate a fi cunoscatoare ale fenomenului.

      Expresia "ciocu' mic" nu poate fi jignitoare, cit timp este si constatativa, intrucit asa va comportati de ani de zile in raporturile cu aceasta figura trista, pe numele sau Lucian Anghel, ba chiar si cu angajatul vostru cu figura vesela, pe numele sau Ludwik Sobolewski.

      Imi plce dialogul, pentru ca, de exemplu, Nickname, la mesajul de la 2.5. detaliaza ca sustinatorii lui Anghel nu sint doar SIF-urile, ci si Grupul BCR si fondurile de pensii. 

      Astfel, iti impleteste rationamentul cu privire la amestecul statului in BVB, intr-un mod pe care nu l-ai prevazut si care nu stiu daca iti mai convine, pentru ca Grupul BCR nu mai este statul. Si nici fondurile de pensii. 

      Dar, probabil involuntar, aceeasi interventie a lui Nickname, ii dezarticuleaza reprosul celui de la mesajul nr.4., care cere sa-l criticam, hodoronc-tronc, pe Dragoi. 

      Pe de alta parte, daca urmam indemnul tau sa privim din elicopter, iar nu de la firul ierbii, atunci insasi interventia lui Nickname este data peste cap, pentru ca daca SIF-urile, Grupul BCR si fondurile de pensii sint majoritare, atunci ele imprima culoarea dominanta a comunitatii pietei de capital, indiferent de protestele brokerilor.

      Pina una-alta, BVB nu ca nu se dezvolta, nu ca bate pasul pe loc, ci se resoarbe. 

    Este ca la fotbal. O conducere de federatie incapabila, care in lipsa de idei aduce un expat hamesit ca antrenor, care mai are si probleme de etica. Cum sa te califici la mondiale cu astia!

    Sa fie Sobolewski singurul vinovat? Mai sunt si alti participanti la bvb/piata de capital care ar trebui sa raspunda.Ca o paralela nu am vazut sa criticati vreun presedinte de sif, ca tot va intereseaza bonusurile de performanta. Poate il intrebati pe dl,Dragoi sa explice cum sunt avantajati micii investitori prin programul de rascumparare si sa va spuna si bonusul dansului din cele 2 mil.de actiuni.Latrati la comanda!

    1. Ca o paralela, nu am vazut sa-i critici pe Sobolewski & Anghel, ca vad ca te intereseaza vinovatia altora.

      Frumos,se ia atitudine. Sa nu dam in stele!

      Prietene, articolul asta este despre BVB, nu despre SIF si nici despre broastele testoase din Galapagos.

      La subiectul BVB, vorbim despre Sobolewski & Anghel, la subiectul SIF, vorbim despre Dragoi. 

      Tu ce vrei, la subiectul BVB sa vorbim despre Dragoi?

      Bine, fa-te redactor-sef! 

      Corect, a fost doar o constatare. Astept / asteptam articole cel putin la fel de critice daca e cazul. Numai bine.

      Nu te indoi!

      Cind este cazul si avem dovezi, o facem.

      Succes! 

      Sobolewski e clar vinovatul principal. Vezi cu ce echipa lucreaza, pe cine a tinut in jurul lui! Orice proiect, initiativa, comunicare, strategie, o face cu acea echipa (de fetite si de pampalai). Consiliul ii da directii, iar implementarea tine fix de el! Sifurile, comunitatea brokerilor, chiar si bancile, actionarii activi in general, nu fac treaba de zi cu zi. O face Sobolewski cu echipa pe care se bazeaza. De aceea e de vina Sobolewski. Ati vorbit vreodata cu vreun profesionist din cadrul BVB pe vreun proiect? Acolo sa vedeti ce personaje iti vin in fata. Aaaa..dar la prezentarea pt short-selling ati fost sa ii vedeti? Vai de bvb....

    Sobolewski poarta vina praduirii de la Harinvest!

    Pentru o datorie veche de 2 luni a blocat accesul la platforma de tranzactionare ??? 

    MINCIUNA !!!! 

    A fost pe mana cu Depozitarul si ASF sa praduiasca impreuna pe Harinvest si pe clientii acestuia !!!! 

    Sa primeasca bonus conducerea BVB ca investitorii sunt FURATI de un SSIF cu contributia BCR? 

    Cum e posibil sa bonusezi conducerea cand investitorii sunt furati ziua in amiaza mare de cei care au datoria sa vegheze la proprietatile oamenilor ??? 

    DNA nu se autosesizeaza de faptele acestui grup organizat de HOTI ? 

    Cine are incredere in acest BVB unde micii investitori sunt calcati in picioare de majoritari si practic FURATI ???

    Vezi cum te fura direct din Depozitar, din Bursa, de la Oltchim, Carpatica si asa mai departe si ASF vegheaza impasibil .....  

    Sobolewsky este unul dintre cei mai bine platiti expati din Romania. Cred ca la capitolul eficienta personala e pe primul loc. Bursa mica, probleme marunte, responsabilitati mici, leafa exorbitant de mare.

    Nu e problema ca ia mai mult decat un Guvernator de banca centrala, e problema ca nu face nimic in afara de a manipula lumea cu chestiuni de imagine.

    1. Sobolewski e ahtiat dupa imagine. Vrea tot timpul sa fie buricul pamantului.

    Voi ati citit conrtactul polonezului de acum vreo 2 ani, publicat de Bursa? Era un contract in care tema principala era cum sa ia cat mai multi bani Sobolewski. Totul creat in favoarea lui si in devavoarea bursei. Asta nu e vina polonezului, e vina alora care au semnat asa ceva. Si asta arata cat de mult pretuiesc actionarii compania lor.

    1. pai in afara de Marele Polonez, cel mai mare al tuturor timpurilor, cazat la noi la 7 stars+, mai avem si micii polonezi, adica echipa de profesionisti, veniti sa ne invete cum se reduce cifra de afaceri si profitul companiei. Adica pe banii BVB vreau sa spun. Si echipa asta cred ca costa, nu gluma, nu?

      daca lucrezi la bursa si te aude marele polonez ca vorbesti despre activitatea slaba a protejatilor lui polonezi in firma, te da afara. Si au fost 2 exemple, eu fiind unul dintre ele.

    3-4 zile de lucru pe saptamana, lunea zi grea avionul vine greu, taxiul merge incet, ambuteiaje. Vinerea zi scurta ca pleaca avionul, taxiul intarzaie, deci trebuie plecat mai devreme.

    Marti, miercuri, joi, program de specialist polonez, intalniri obligatoriu la pranz de business pe banii companiei. Pranz super tare, business super moale. Delegatii peste delegatii in orase cu viata de noapte Cluj, Constanta, Iasi la atras investitori. Cifrele spun totul despre success. In fiecare zi vin ultimii la serviciu, pleaca primii. Fac sport, participa la concursuri de tenis, ies in pauza la pranz. Noi, romanii, mancam pe tastatura, nu ne permitem taxi, venim cu RATB-ul. Noi stam in cartiere la BIG Berceni, polonezii stau in nordul Bucurestiului, unde noi cand ajungem ne simtim in city break.  

    1. tot confortul polonezilor pe banii bursei facuti de romani

      Pai, nu e prost cine cere, e prost cine da. Si probabil, si corupt.

    eu chiar nu vad unde este mult cantatul Sbolewsky bun pentru piata din Romania. Listari nu face (nu vorbim de alea de stat, alea cand vin, vin ca vor ele), promovare de produse nu face, uitati-va la warrant-urile astea, fac eu tranzactii cu ele si inca 2-3. Cand a venit la BVB a declarat ca in 2-3 luni se lamureste ce e de facut. Nu a zis nici daca s-a lamurit, nici daca nu. Rezultatul a fost ca dupa aia a prostit toata Romania asta spunand ca se felicita ca nu a facut o strategie pentru piata. Dupa aia a nceput sa faca tot felul de dracovenii pe care ni le vindea ca ingrediente care nu singure, una cate una, ci impreuna vor creste bursa si ca rezultatele se vor vedea dupa 2 ani. Dupa 2 ani s-a vazut ca rezultatul a fost negativ, iar dupa 3 e si mai si. Numai vrajeli, si pe bani multi. In continuare a facut tot felul de declaratii, ba ca piata din Romania e un tigru intre bursele din Europa centrala si s-a dovedit ca e un soarece. Iar proiectele alea cu N bariere erau proiecte pe care trebuia sa le faca altii, nu bursa. Nici acum nu e vreo analiza asupra efectului acestui atat de important proiect. Da' uite al dracu', ca desi nimic din ce a proorocit (ca alteceva nu a facut), nu s-a adeverit. Sta ca nesimtitu' si ia o caciula de bani desi, daca e asa de capabil si n-are unde sa se exprime in Romania, ar fi trebuit sa plece singur in alta parte sau acasa in patria lui..

    1. ba, cel mai tare a fost un articol dintr-un ziar, nu mai stiu care, in care presedintele BVB spunea ca a fost el cu polonezul rpin America si a auzit cu urechiile lui cand o gloata de investitori straini, cu banii in mana, i-au spus polonezului, "Ludwik, unde te duci tu, venim si noi dupa tine", iar auzind asta, conducerea si-ar fin zis: acesta e omul. ... si conducerea purcese grea de catre Sobolewski.

      pai da, investitorii n-au mintit. E de notorietate ca de cand a venit la BVB, printre creatiile polonezului a fost si crearea unui serviciu de turism international, pentru uz propriu. Cum investitorii l-au vazut ca in majoritatea timpului Ludwik al lor era ba era plecat la Londra, ba intr-un ocol al pamantului de cate 10 zile, investitorii s-au dus dupa el, exact cu au promis. In Londra si in toata lumea. Nu pori sa-i acuzi pe ei ca nu s-au tinut de cuvant

      iar la Bucuresti au ramas doar aia care fac in total 2-3 milioane pe zi, asa cum se vede in ultimele luni. Normal ca polonezului i se pare de tot rahatul sa stea la Bucuresti. Vine si el preponderent in jurul zilelor de leafa. Dupa aia se duce iar cu investitorii. Si tot asa de trei ani incoace.

      In ritmul asta ,in curand ,daca vom avea 2-3 mil de euro /zi va fi eveniment.Mi-e teama sa nu vedem tranzactionari in jurul a 1 mil de euro pe zi,ca in primii ani ai bursei.In lipsa unor emitenti care sa te atraga sa bagi banii in ei,e greu sa te tenteze niste gauri negre sa bagi bani in ele,vezi SNN,OIL sau alte entitati de stat unde se fura in draci de 27 de ani si au mai avut tupeul sa le si listeze ca sa vada romanul cum se fura,cu acte in regula.Halal bursa,halal conducatori de bursa!

    V-ați încins un pic... Sobolevski, naționalitatea lui Sobolevski sau salariul/bonusurile lui Sobolevski sunt detalii. Consiliul BVB este "românesc"? "Este". Ei l-au adus. Economia nu suferă pentru că iau bonusuri Sobolevski, Anghel și ceilalți, ci pentru că nu are finanțare. Asta era și pe vremea lui Farmache, Cionga etc. Voi chiar ați crezut că vine ăsta din Polonia să crească piața de capital în România? Pe bune? Acționarii BVB sunt de vină pentru că bursa este în halul ăsta. Sobolevski, Anghel și ceilalți sunt doar plătiți foarte bine să se lase înjurați de voi de 2-3 ori pe an. Nici măcar nu faceți vreun scandal ca lumea, care să conteze.

    1. Ha, ha, ha!

      Exact asta spun si eu!

      Cit timp nu faceti si voi un scandal mai ca lumea, sa am si eu ce dracului sa scriu despre BVB, cocu' mic! 

    Dle Make, mai puteti publica acel faimos contract de la BVB, sa-l analizam si noi. Unii nici nu l-au vazut. Va multumim.

    1. Va recomand articolul Contractul lui Sobolewski, publicat de Houdini

      BURSA 24.07.2014 

      bursa.ro/?s=piata_ de_capital&articol=242798 

      V edeti documentul atasat! 

      Multumesc Adina!

      Eram incurcat, nu mai stiam sa gasesc articolul, 

    Publicați contractul lui Sobolevski și întrebați zilnic BVB, ASF, Guvernul, ANI, DNA etc. de ce stă ăla acolo.

    Luați împuterniciri de la micii acționari, faceți un proces colectiv pentru golănia de la Oil Terminal și scrieți zilnic pe unde puteți de ce aia e o golănie și câte au mai fost. 

    Luați împuterniciri de la acționarii BVB și provocați o ședință AGA care să hotărască ceva bun. 

    Protestați în față la BVB "Sobolevski, banii înapoi!".

    Sau faceți ca și până acum, vorbiți voi între voi și așteptați să rezolve alții. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb