Şapte persoane din SUA, acuzate de insider trading

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 august 2017

Şapte persoane din SUA, acuzate de insider trading

Acestea au primit informaţii de la un angajat "Bank of America"

Autoritatea pieţei de capital din SUA (SEC) a anunţat, săptămâna aceasta, că au acuzat de insider trading şapte persoane care au obţinut un profit de peste 5 milioane de dolari în baza unor informaţii primite de la un angajat al "Bank of America" Corp. cu privire la mai multe tranzacţii corporative aflate în aşteptare.

Daniel Rivas, furnizorul informaţiilor, care ulterior a fost angajat al "Royal Bank of Canada", şi James Moodhe, tatăl prietenei lui Rivas, şi-au recunoscut vinovaţia pentru fraudă, conspiraţie şi declaraţii false în faţa agenţilor Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

Toţi cei şapte inculpaţi au fost arestaţi.

Procurorii au informat că Rivas, care a lucrat într-o divizie din cadrul "Bank of America", a scurs informaţii care nu erau publice, despre potenţiale fuziuni, achiziţii şi oferte.

Scurgerea informaţiilor a avut loc între august 2014 şi aprilie 2017 şi a implicat tranzacţii precum preluarea "St. Jude Medical" Inc. de către "Abbott Laboratories", respectiv achiziţia "Monsanto" Co. de către "Bayer" AG, conform anunţului făcut de SEC. Autoritatea a precizat că au fost realizate 30 de tranzacţii în baza informaţiilor scurse.

Rivas, în vârstă de 32 de ani, a fost concediat de "Bank of America" în aprilie, iar acum este suspendat din funcţia deţinută la "Royal Bank of Canada".

Potrivit SEC, Moodhe, în vârstă de 60 de ani, a realizat un profit de peste 2 milioane de dolari în baza informaţiilor primite de la Rivas.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb