Seceta grăbeşte recolta fructelor şi a legumelor, dar diminuează producţia

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 5 iulie 2007

Seceta grăbeşte recolta fructelor şi a legumelor, dar diminuează producţia

Specialiştii din Ministerul Agriculturii, dar şi producătorii agricoli, spun că seceta a grăbit recolta fructelor şi a legumelor cu cel puţin o lună, însă absenţa apei şi căldura excesivă au diminuat producţia, astfel încât sunt aşteptate creşteri ale preţurilor la aceste produse alimentare.

"În acest an, seceta a grăbit recolta cu cel puţin trei săptămâni, atât la legume, cât şi la fructe. Totuşi, ne aşteptăm şi la o diminuare a producţiei faţă de estimări. Mai mult, calitatea acestor produse a fost afectată de secetă, acolo unde nu a fost asigurat un supliment de apă", a declarat, ieri, consilierul în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Cornelia Ionescu, citată de NewsIn .

Producătorii agricoli confirmă că recolta fructelor şi a legumelor a fost grăbită de secetă şi spun că producţia realizată este mai mică faţă de estimări.

"A fost o iarnă foarte călduroasă, iar precipitaţiile au lipsit în primăvară. Într-un fel, era de aşteptat ca recolta să înceapă mai devreme, dar ce se întâmplă în acest an este peste aşteptări. Pentru legume şi fructe totul este grăbit cu o lună, aşa că nu e exclus ca la sfârşitul lunii iulie să se termine, de exemplu, şi recoltatul strugurilor. Însă, s-ar putea ca producţiile realizate să fie mai mici faţă de estimări", a declarat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Adrian Rădulescu.

În prezent, cartofii sunt cei mai afectaţi de căldura excesivă din ultima perioadă, dar şi de absenţa apei din sol.

"Pentru agricultor, fiecare an e unicat, dar acesta este un an cam dificil. Din cauza temperaturilor mari, legumele sunt sub aşteptări. De exemplu, în sudul ţării, cartofii arată de parcă ar fi stat în cuptor. De asemenea, dovleceii sau pepenii, deşi sunt iubitoare de căldură, au nevoie de apă multă. Fermierii nu au irigat însă, pentru că nu au avut bani, iar creşterea subvenţiei pentru irigaţii a venit târziu. E ca şi cum un mort ar fi primit medicamente compensate", a declarat Petru Aron, producător agricol din Călăraşi.

Acesta a precizat că, deşi pomii fructiferi rezistă mai bine la secetă, totuşi şi fructele au fost afectate de lipsa apei.

"De obicei, pomii fructiferi nu suferă chiar aşa de mult din cauza căldurii. Însă, în acest an, fructele s-au făcut mai repede şi au calitate mai scăzută. Mai mult, avem de exemplu problema pepenilor. Pepenii care sunt acum pe piaţă au fost cultivaţi după o metodă modernă, sub folie. Însă, nimeni nu se aştepta la o producţie aşa de timpurie. Dar, când vor apărea pepenii de câmp, vom avea o producţie mică, iar preţul va fi mai mare", a explicat Aron.

Potrivit acestuia, preţurile legumelor şi fructelor vor creşte în perioada imediat următoare, deoarece producătorii vor obţine o producţie mică şi nu vor putea să-şi acopere costurile de producţie.

Specialiştii au anunţat că Româ­nia va înregistra, în septembrie 2007, cea mai gravă secetă existentă vreodată, în condiţiile în care cantităţile de precipitaţii din perioada septembrie 2006 - 31 mai 2007 au fost cele mai mici din istorie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb